Tools
Change country:
Un miliardar american a fost nevoit să predea obiecte de artă furate în valoare de 70 de milioane de dolari
Miliardarul american Michael Steinhardt a predat autorităților americane 180 de obiecte de artă istorice furate și trecute ilegal peste granițe, evaluate la 70 de milioane de dolari. Totodată, a primit o interdicție pe viață de a cumpăra alte astfel de obiecte, în cadrul unei înțelegeri încheiate cu biroul procurorului general din Manhattan, scrie The Guardian, citată de Digi24.
Jurnal.md - Ca să ştii totul!
Voronin critică justiția care se face în cazul Stoianoglo. „Ce înseamnă să ne ștergem picioarele de procurorul general?”
Fostul președinte al Republicii Moldova, deputatul de pe listele Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vladimir Voronin, critică procesul de justiție care se face în prezent în cazul procurorului general suspendat, Alexandru Stoianoglo. Voronin consideră că, în acest mod, se știrbește din încrederea oamenilor în Procuratură.  „Dacă ne apucăm să discredităm asemenea instituții, atunci care cetățean o […]
TV8.md – sursa de informare a...
Joe Biden: Washingtonul și aliații săi „vor răspunde cu măsuri economice ferme și de altă natură în cazul unei escaladări militare”
Președintele Statelor Unite Joe Biden l-a informat pe omologul său rus Vladimir Putin despre „adânca îngrijorare” cu privire la masarea de trupe rusești în apropiere de Ucraina, avertizînd că Washingtonul și aliații săi „vor răspunde cu măsuri economice ferme și de altă natură în cazul unei escaladări militare”, se spune într-un rezumat al discuțiilor avute de cei doi lideri în 7 decembrie, prin videoconferință, rezumat pus la dispoziție de Casa Albă. „Președintele Biden și-a reiterat sprijinul pentru suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și a făcut un apel la detensionare și la revenirea la diplomație”, se mai spune în documentul citat. Cei doi președinți au vorbit puțin peste două ore în videoconferință, a treia rundă de discuții directe între cei doi din ianuarie încoace. Kremlinul nu a comentat deocamdată cu privire la discuțiile de marți. Oficialitățile ucrainene spun că mai mult de 90.000 de militari ruși au fost masați la granițele Ucrainei, și în peninsula Crimeea, ocupată cu forța de Rusia în 2014. Estimările serviciilor de informații americane sugerează că numărul militarilor ruși desfășurați la granițele Ucrainei ar putea în cele din urmă să ajungă la 175.000. E una din cele mai masive mișcărr de trupe rusești spre Ucraina din ultimii ani, în afara exercițiilor militare obișnuite, anunțate în prealabil. Aceste mișcări de trupe și absența procedurilor de notificare obișnuite au declanșat semnale de alarmă nu numai în Ucraina dar și în multe țări din Alianța Nord-Atlantică, în special cele din Europa de est. Potrivit rezumatului de la Casa Albă cei doi președinți au mai discutat și despre dialogul americano-rus legat de stabilitatea strategică, despre atacurile cibernetice cu scopul de a obține recompense și despre cooperarea în chestiuni regionale cum ar fi Iranul.  
europalibera.org
LIVE TEX. Sheriff Tiraspol – Shakhtar Donetsk, ultimul meci din grupele Ligii Campionilor. Partida a inceput
In aceasta seara, Sheriff Tiraspol va incerca sa obtina o noua victorie in fata lui Shakhtar Donetsk. In tur, viespile s-au impus cu 2 la 0. De aceasta data, partida se desfasoara la Kiev, pe Stadionul Olimpic. Duelul va fi arbitrat la centru de Donatas Rumsas din Lituania. Publicat:07.12.2021, 21:32 MIN. 7: Ce ghinion! Manor Solomon (Shakhtar) evita o alunecare dupa ce a ajuns la o pas ..........
https://protv.md
Stirile Pro TV de la ora 20:00 cu Valeria Capra - 07.12.2021
Stirile Pro TV de la ora 20:00 cu Valeria Capra - 07.12.2021 Dupa Boris Marcoci, si Alexandr Nesterovschi anunta ca se retrage din cursa electorala pentru localele de la Balti. Candidatul BECS ii indeamna si pe restul candidatilor sa boicoteze alegerile. Publicat:07.12.2021, 21:55 PUS LA PAMANT DE AGENTII DE PAZA Angajatii unei agentii de paza au imobilizat, pana la venirea politiei, un ..........
https://protv.md
Vladimir Voronin, despre retragerea din cursa electorala a candidatul BCS la alegerile locale din Balti, Alexandr Nesterovschi: "Asa este atitudinea persoanelor care se numesc politicieni"
Vladimir Voronin, despre retragerea din cursa electorala a candidatul BCS la alegerile locale din Balti, Alexandr Nesterovschi: "Asa este atitudinea persoanelor care se numesc politicieni" Vladimir Voronin a venit cu o reactie dupa ce candidatul BCS la alegerile locale din Balti, Alexandr Nesterovschi, a anuntata ca isi retrage candidatura. Presedintele PCRM a afirmat ca decizia de a-l ..........
https://protv.md
O clădire cu trei etaje s-a prăbușit în Franța, după o explozie
O clădire cu trei etaje s-a prăbușit în noaptea de luni spre marți, după o explozie la Sanary-sur-Mer, în Franța. Pompierii caută cinci persoane care ar fi rămas blocate sub dărîmături. Cinci persoane sînt „probabil blocate sub dărîmăturile” unui bloc cu trei etaje care s-a prăbușit în Sanary-sur-Mer, în urma unei explozii. Nu se știe momentan care este cauza acestei exploziei, au anunțat pompi
https://noi.md/md/feed
Serviciul Vamal susține că peste 300 de candidați au depus dosarele pentru funcțiile vacante din cadrul Birourilor Vamale Centru, Nord și Sud
Serviciul Vamal (SV) informează că a fost finalizat controlul special al dosarelor tuturor candidaților la concursul pentru funcțiile vacante din cadrul Birourilor Vamale Nord și Sud. Până la sfârșitul săptămânii curente, 10 decembrie 2021, Comisia de concurs va lua decizia finală cu privire la admiterea/neadmiterea dosarelor, în baza Regulamentului „cu privire la ocuparea prin concurs a funcției...
zdg.md
Moscova se confruntă cu cele mai abundente ninsori, la început de iarnă, din ultimii 72 de ani
Capitala Rusiei, Moscova, se confruntă marţi cu cele mai abundente ninsori, la început de iarnă, din ultimii 72 de ani, potrivit Serviciului naţional de meteorologie, relatează EFE.
publika.md
Noi restricţii introduse în Irlanda înainte de Sărbătorile de Crăciun
Irlanda impune de marţi noi restricţii în sectorul hotelier şi de agrement pentru a frâna pandemia de coronavirus, ceea ce va conduce la închiderea cluburilor de noapte până cel puţin în luna ianuarie, relatează EFE.
publika.md
Sheriff Tiraspol – Shakhtar Donetsk, ultimul meci din faza grupelor Ligii Campionilor. La 22:00 va fi dat fluierul de start. Vezi cine joaca din primele minute pe teren
In aceasta seara, Sheriff Tiraspol va incerca sa obtina o noua victorie in fata lui Shakhtar Donetsk. In tur, viespile s-au impus cu 2 la 0. De aceasta data, partida se desfasoara la Kiev, pe Stadionul Olimpic. Duelul va fi arbitrat la centru de Donatas Rumsas din Lituania. Publicat:07.12.2021, 21:32 FC Sheriff a ramas fara sansa la calificare in play-off-ul din Champions League, insa s ..........
https://protv.md
Salariul brut al judecătorilor Curții Constituționale a fost aproape dublat. Precizările lui Stamate
Cei cinci judecători ai Curții Constituționale vor primi salarii lunare semnificativ mai mari, datorită schimbărilor în politica bugetar fiscală, cît și în Legea Bugetului, aprobate recent de Parlament. Potrivit calculelor făcute de fostul premier al țării, Ion Chicu, leafa magistraților CC se ridică de la 44.735 la aproape 82.000. Deputatul PAS, Olesea Stamate, a explicat pentru AGORA aceste m
1 h
https://noi.md/md/feed
Scandal ingrozitor intr-un bar din Rezina. Mai multi tineri s-au luat la harta. Imaginile au fost publicate pe retelele de socializare
Scandal ingrozitor intr-un bar din Rezina. Mai multi tineri s-au luat la harta. Imaginile au fost publicate pe retelele de socializare O bataie ingrozitoare a fost filmata intr-un bar din orasul Rezina. Din imaginile surprinse de martori se vede cum mai multi tineri s-au luat la harta. Va avertizam ca imaginile va pot afecta emotional. Publicat:07.12.2021, 21:22 La un moment dat, o fata ..........
1 h
https://protv.md
/VIDEO/ S-a schimbat administrația, nu și atitudinea. Interiorul Arenei Chișinău rămâne o mare enigmă
S-a schimbat administrația, nu și atitudinea. Interiorul Arenei Chișinău rămâne o mare enigmă, așa cum, de la începutul construcției și până acum, presa a fost ținută permanent după ușă. Și de această dată, la solicitarea noastră de a filma în interiorul Arenei Chișinău ni s-a răspuns că acest lucru va fi posibil doar după darea […]
1 h
TV8.md – sursa de informare a...
Pentru trollii Maiei Sandu: Stamate confirmă dublarea salariilor judecătorilor CC. Aceștia vor primi câte 82 de mii de lei/lună
Cei cinci judecători ai Curții Constituționale vor primi salarii lunare semnificativ mai mari, datorită schimbărilor în politica bugetar fiscală, cât și în Legea Bugetului, aprobate recent de Parlament. Potrivit calculelor făcute de fostul premier al țării, Ion Chicu, leafa magistraților CC se ridică de la 44.735 la aproape 82.000. Deputatul PAS, Olesea Stamate, a explicat [...] Articolul Pentru trollii Maiei Sandu: Stamate confirmă dublarea salariilor judecătorilor CC. Aceștia vor primi câte 82 de mii de lei/lună apare prima dată în Telegraph.md - Știri din Moldova.
1 h
https://telegraph.md
(video) Momentul impactului din centrul capitalei: Mai multe persoane au ridicat mașina ca să salveze pietonul, care a ajuns sub aceasta
Au apărut imagini cu momentul în care un bărbat este lovit pe trecerea de pietoni, în centrul capitalei. Din imagini se vede cum bărbatul aleargă, brusc oprește, se împiedică și ajunge sub roțile mașinii. Pietonul a ajuns la spital.
1 h
unimedia.info
/VIDEO/ Trecerile pietonale se schimă la față! În locurile considerate periculoase au fost montate treceri denivelate
Trecerile pietonale se schimbă la față. În unele locuri, considerate mai periculoase, au fost montate treceri denivelate. Vor mai fi și altele, dă asigurări șeful Direcției Generale Transport Public. Prin instalarea lor, autoritățile își propun să securizeze traversarea lor de către pietoni. Șoferii nu sunt contra, dar spun că ar trebui mai din timp să […]
1 h
TV8.md – sursa de informare a...
Bancnotele euro vor avea un nou design
Banca Centrală Europeană (BCE) a anunțat că intenționează să schimbe designul bancnotelor euro. Instituția a transmis că pentru acest plan va colabora cu cetățenii europeni. Potrivit BCE, o decizie finală va fi adoptată în 2024. Procesul de reproiectare va începe cu crearea unor grupuri de discuții, însărcinate cu adunarea opiniilor oamenilor din zona euro cu privire la posibilele teme pentru v
1 h
https://noi.md/md/feed
/VIDEO/ Construcțiile în parcuri ar putea fi interzise prin lege
Construcțiile în parcuri ar putea fi interzise prin lege. Inițiativa legislativă a fost votată în prima lectură, aseară, în Parlament. Autorul inițiativei legislative, deputatul Vasile Grădinaru, cel care anterior a deținut funcția de consilier municipal din partea Partidului Acțiune și Solidaritate, și-a argumentat proiectul prin faptul că, doar așa ar pute să fie pus capăt […]
1 h
TV8.md – sursa de informare a...
Grigorișin rămâne pe fir. Acesta anunță că e gata să lupte cu oricine, în turul doi al alegerilor din Bălți (VIDEO)
Nicolai Grigorișin, candidatul independent care s-a clasat pe locul doi, după Marina Tauber, la scrutinul din 21 noiembrie, spune într-un live pe facebook că nu are de gând să renunțe la cursa electorală, deși candidata Partidului Șor a fost scoasă din campanie, iar concurenții de pe locurile III și IV s-au retras benevol.
1 h
agora.md
Putin și Sobianin au inaugurat 10 stații din noua secțiune a metroului moscovit
Președintele rus Vladimir Putin și primarul Moscovei, Serghei Sobianin, au inaugurat 10 stații de metrou pe o nouă secțiune a celei de-a doua linii circulare a metroului din capitala rusă.
1 h
sputnik.md
Katarina Mathernová decorată cu „Ordinul de Onoare”
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a conferit astăzi „Ordinul de Onoare” doamnei Katarina Mathernová, Director general adjunct pentru Politica de vecinătate și negocierile de extindere în cadrul Comisiei Europene. {{571408}}Distincția i-a fost acordată în semn de înaltă apreciere pentru contribuția adusă la realizarea agendei de reforme asumată de autoritățile Republicii Moldova în
1 h
https://noi.md/md/feed
Suma transferată de CNAS de la începutul lunii decembrie pentru achitarea indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă
Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS) informează că a fost finanţată prima tranşă a indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă în valoare de 47,6 milioane de lei. Mijloacele financiare sunt destinate pentru aproximativ 20 de mii de beneficiari. Potrivit CNAS, banii pot fi ridicați de la bănci, iar în cazul în care beneficiarul nu este...
1 h
zdg.md
Biden l-a avertizat pe Putin că Rusia se va confrunta cu „sancţiuni severe” în cazul unei escaladări în Ucraina
Preşedintele SUA, Joe Biden, i-a transmis omologului său rus, Vladimir Putin, că Rusia se va confrunta cu „sancţiuni severe, în special economice" în cazul unei escaladări militare în Ucraina, în cadrul summitului online de marţi între cei doi şefi de stat, a indicat Casa Albă într-un comunicat, citat de AFP, Reuters și Agerpres.
2 h
Jurnal.md - Ca să ştii totul!
Un nou lot de ajutor umanitar compus din articole de uz medical a fost livrat în regiunea transnistreană
Conform practicilor existente, autoritățile de profil de la Chișinău în comun cu Biroul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) din Republica Moldova au dispus repartiția pentru utilizare în localitățile din stînga Nistrului și municipiul Bender a unui nou lot de asistență umanitară, recepționată la nivel național, și care are menirea de a proteja cadrele medicale și de a le facilita activitatea a
2 h
https://noi.md/md/feed
Nicolai Grigorișin: "Sunt gata de turul doi, măcar și contra Marinei Tauber”
Nicolai Grigorișin a declarat într-un live pe Facebook că esta gata de turul doi al alegerilor și că va continua lupta, indiferent de ce oponenți va avea.Totodată Grigorișin a menționat că nu are de gând să se retragă din cursa de la Bălți.
2 h
publika.md
Fostului premier Vlad Filat nu i-a fost încălcată prezumția nevinovăției în cadrul ședinței Parlamentului din 2015
Fostului premier Vlad Filat nu i-a fost încălcată prezumția nevinovăției în cadrul ședinței Parlamentului din 2015, atunci când i-a fost ridicată imunitatea. Este hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului, publicată marți, 7 decembrie.
2 h
Jurnal.md - Ca să ştii totul!
Cel mai bun remediu împotriva demenței și diminuării funcțiilor creierului
Daily Express: Untura de pește este benefică pentru funcționarea creierul, în special la persoanele de peste 50 de ani.
2 h
sputnik.md