Tools
Change country:
Radio Europa Liberă/Radio Libertatea
Radio Europa Liberă/Radio Libertatea
Carmen Maria MACHADO. Corpul ei şi alte desfătări
Aşa cum spune şi titlul, Corpul ei şi alte desfătări, de Carmen Maria Machado (n. 1986), Vellant, 2018, e despre „lumea tainică a trupului (…) şi pădurile întunecate ale psihicului” (Karen Russell), o lume în care „dragostea poate depăşi brutalitatea, o poate neutraliza, (…) sau o poate preschimba în ceva nou şi mai frumos. O lume în care dragostea poate învinge natura” – pe care autoarea o cunoaşte şi iubeşte: „Şi, dincolo de uşă, natura. Uluitoarea catedrală rotitoare a cerului arcuindu-se deasupra copacilor, copaci ce se încovoaie la pământ primăvara, luxurianţi şi verde-neon – toţi numai muguri, apoi flori”. Din cele opt povestiri, redactate în maniere diferite, „parţial punk rock şi parţial clasice” (Jeff Vander Meer), fiecare „cu imaginaţia sa luxuriantă, nemăsurată, cu limbajul său scânteietor şi curajul său absolut” (Michelle Huneven), trei m-au impresionat într-un mod deosebit – Mame, Femeile adevărate au corpuri şi Rezidenta –, poate şi pentru că autoarea îşi asumă pe faţă nu doar corporalitatea la modul general, ci şi sexualitatea sa „netradiţională” (Carmen Maria Machado e căsătorită cu Val Howlett). Câtă măiestrie în redactarea scenelor de pat, „explozive emoţional şi minunat de erotice” (Michelle Huneven), de-ar fi să citez, fără falsă pudoare, un fragment (ar merita întreg alineatul, ba chiar povestirea cap-coadă!) din Mame: „Înapoi în patul lui Bad, în patul cel bun, în timp ce ea îşi strecura mâna în mine, şi eu mă retrăgeam, şi ea dăruia, şi eu mă deschideam, şi ea juisa fără să se atingă, şi eu răspundeam pierzându-mi complet facultatea vorbirii, m-am gândit: Slavă Domnului că nu putem face un copil. (…) Şi când ea a zis: „Dă-ţi drumul pentru mine, dă-ţi drumul în mine”, Slavă Domnului că nu putem face un copil. Şi am făcut o fetiţă. Iat-o”. Nu doar scriitura intens corporalizată convinge şi încântă, ci şi imaginarul debordant, cum ar fi de pildă povestea cu „femeile cusute în rochii”, pe cale de dispariţie, „deşi nu e vorba de o moarte propriu-zisă”. Ca să nu mai vorbesc de Cusătura soţului, suprasaturată de poveşti care mai de care de groază, cu final horror! Tot dându-i târcoale trupului, naratoare va avea parte şi de revelaţii metafizice: „…în ochii mei nu se citea nimic. Sau, şi mai rău – se vedea chiar neantul. Nu absenţa unui lucru, ci prezenţa nefiinţei” – dar toate astea par să constituie materia unei altei cărţi ce abia se anunţă. 29 noiembrie ’21          
8 h
europalibera.org
Banda rezervată transportului public între bine şi rău
9 h
europalibera.org
Banda rezervată transportului public între bine şi rău
Primăria Chişinăului a insistat şi, iată, avem în capitală de la o vreme benzi rezervate transportului public. Ideea e frumoasă, fireşte, dar, ca de obicei, punerea în practică e marea problemă a moldovenilor. Să remarcăm că acum cei care circulă cu transportul personal, cu maşinile, trebuie să suporte nişte ambuteiaje crâncene, să piardă şi mai mult timp pentru deplasarea prin oraş. „Aşa le trebuie, să se mai înveţe să urce în troleibuze şi autobuze!”, a declarat maliţios un coleg jurnalist. Îi dau dreptate, dar numai până la un punct. Şi-l rog pe colegul jurnalist să ciulească urechile la ce o să-i spun aici. Da, transportul public poate să aibă banda sa şi poate să ceară privilegii pe drumurile capitalei. Dar ca să nu existe dubii, acest transport public trebuie să fie în regulă, să-ţi ofere condiţii perfecte. Şi mă întreb: e OK transportul public din Chişinău? Ca să nu lungesc vorba, o să vă aduc un singur exemplu care mă face să fug de el ca dracul de tămâie. Vasăzică, e pandemie, în fiecare zi mor de Covid câte 30-40 de moldoveni, iar în troleibuzele şi autobuzele din Chişinău nu se respectă normele antiepidemice. Fiecare al doilea călătoreşte în transportul public cu masca sub nas sau sub bărbie, ba chiar nu are deloc mască. Şi ce să fac eu acum? Să las baltă maşina, în care mă simt mai protejat, şi să urc în troleibuzul în care oamenii fără măşti îmi suflă în ceafă? Asta îmi propune Primăria? Păi, dacă e aşa, stimabililor, să ştiţi că oamenii vor prefera să suporte ambuteiajele în maşinile lor. Înainte să oferiţi benzi transportului public, asiguraţi-vă că acest transport public e OK, că în el oamenii poartă măşti. Voi nu puteţi face ordine, dar i-aţi băgat în ambuteiaje pe cei cu maşinile. Vi se pare fericită inovaţia voastră?
europalibera.org
„Căci nu mureau cu toții, dar toți erau loviți”: literatura pandemiei
«Să trăim ca și cum ne-am afla întotdeauna în fază terminală.» (Camus) De-a lungul secolelor, omenirea a fost confruntată de nenumărate ori cu valuri de ciumă, holeră și alte maladii infecțioase, a căror evitare impunea închiderea în case a populației, lepădarea morților și ruperea țesutului social. Asta a generat deseori o literatură sau un folclor de o nuanță aparte. Literatura ciumei poate fi asemuită cu literatura închisorilor. Europa n-a mai fost confruntată cu o pandemie de la gripa spaniolă care a ucis zeci de milioane de persoane la sfârșitul Primului Război Mondial, dar mărturiile literare sunt rare despre acea perioadă. Mult mai interesant și instructiv este însă a citi azi romanul „Ciuma” al lui Albert Camus. E lesne de văzut de ce. Pe de o parte subiectul și derularea romanului: dincolo de interpretarea clasică, cea care pune accentul pe metafora nazismului asimilat unei epidemii, romanul frapează chiar prin descrierea atitudinii oamenilor în timpul epidemiei. Este cea mai tulburătoare descriere a efectelor unei asemenea epidemii într-o societate europeană modernă. Totul se aplică perfect situației de astăzi, începând cu faptul că la începutul epidemiei nimeni nu se simte afectat de ea, însă toată lumea e deranjata de schimbările care modifică obiceiurile cotidiene. Ideea fiind nu: „cum să fac ca să particip la blocarea epidemiei?”, ci mai degrabă: „of, cine o să se ocupe de copiii mei dacă se închid școlile?” Pana la urmă, „Ciuma” lui Camus ne mai învață că niciuna din măsurile imaginate de autorități nu are vreun efect real și că totul se va opri doar atunci când epidemia va înceta de la sine. Ciuma lui Camus Este vorba de orașul mediteraneean Oran, lovit din senin de ciumă (la început, personajul principal, doctorul Rieux, dă peste un șobolan mort). Ca și acum, în situația noastră cu virusul, în Ciuma lui Camus oamenii continuă o vreme să trăiască nonșalant, convinși că nimic nu îi va lovi. Chiar și atunci când un cartier al orașului e decimat de ciumă, ceilalți simt oarecum că nimic nu îi va izbi pe ei, dacă au grijă. Camus știe însă că nu doar că nimeni nu e la adăpost, dar că în fața epidemiei nu există societate, evoluție și progres și că atunci când ea lovește nu suntem mai evoluați decât cei din Decameronul lui Boccaccio în fața unor molime similare. Întregul roman este un „memento mori”, un îndemn spre relativizarea condiției umane. Conștientizarea faptului că putem muri în orice moment ar trebui să ne facă mai buni. Dar personajul lui Camus, doctorul Rieux, nu se implică așa, riscând totul, pentru că vrea să arate că ciuma ne face mai buni. El se implică până la capăt pentru că în fața morții aleatorii doar bunul simț în continuarea rutinei cotidiene poate fi o apărare. Când cineva îi spune că este un erou, el răspunde doar: -- „Îmi fac datoria”. În finalul romanului, după un an de orori și izolare, ciuma dispare. Dar Rieux știe că ea e tot acolo, ascunsă undeva, dormind până în momentul când va ieși iar printr-un șobolan și o mutație, gata să lovească la fel de violent. Camus nu trebuie văzut ca un profet, ci ca pe cineva care a înțeles în profunzime natura umană în franjurile Apocalipsei. Nimeni nu este imun, ar fi singura lui lecție. Cel mai rațional mod de a trăi, pare el să zică, este să o facem ca și cum am fi întotdeauna în fază terminală. Iar într-un al roman al lui Camus, în Străinul, aflăm această scenă din care înțelegem cum izolarea ne învață cu lepădarea de superfluu: naratorul spune cum, atunci când a fost dus pentru prima oară la închisoare, în anii aceia când încă se fuma peste tot, a găsit revoltător că i s-au confiscat țigările: – „În celulă, am cerut să-mi fie date înapoi, dar mi s-a spus că e interzis. Atâta nedreptate m-a deprimat foarte tare. În primele zile am supt aşchii smulse din lemnul patului. Nu puteam pricepe de ce refuzau să-mi dea țigările, că doar nu făceam rău nimănui. Apoi am priceput că asta era parte din pedeapsă. Când am înțeles, însă, mă obișnuisem fără țigări, așa că privarea de ele n-a mai fost o caznă.” Decameronul lui Boccaccio „Virulența molimei creștea prin contactul cu bolnavii, care o treceau altora, precum focul care mistuie tot ce e aproape, sec sau unsuros deopotrivă. Contaminarea se întindea rapid, deoarece boala nu se transmitea doar prin apropierea de un suferind, ducând la moartea sănătosului, ci oricine atingea hainele bolnavului, sau ceva ce fusese aproape de bolnav, lua de îndată plaga. Atât de mare era forța molimei, încât se transmitea și prin lucrurile sau animalele atinse…” Pe acest fundal de epidemie generalizată, un grup de șapte femei și trei tineri se retrag într-o proprietate izolată la țară, pentru a scăpa de moartea rapidă și neînțeleasă, ei izolându-se într-o carantină de 14 zile. Pentru a petrece timpul, își spun povești, în bună parte cinice și licențioase, căci sexul și sarcasmul pun pe fugă sau îmblânzesc moartea. Acesta este introducerea la „Decameronul” lui Boccacio, scris pe la 1350, pe fundal de Ciumă Neagră, molima care a ucis milioane de oameni, jumătate din populația Europei de atunci. Abia acum se poate reciti acel text cu toată forța pe care o avea când a fost scris în aburii morții colective, ca o provocare aruncată neantului. Unul din avantajele acestui virus este că ne va împinge să reconsiderăm literatura clasică la justa ei valoare. De pildă, La Fontaine: „Căci nu mureau cu toții, dar toți erau loviți.” „Animalele bolnave de ciumă”… Când văd aerul de superioritate cunoscătoare cu care unii au aprobat decizia (mai mult decât contestabilă) a lui Boris Johnson de a lăsa la început virusul să se răspândească, în ideea mai mult decât contestabilă că se va ajunge la imunitate colectivă cu prețul câtorva moși firavi, nu pot să nu-mi amintesc fabula clarvăzătorului La Fontaine „Animalele bolnave de ciumă”. Boris Johnson spera să poată obține ceea ce se numește, nu foarte flatant: herd immunity, „imunitatea gregară” (lit. „de turmă”). E tehnica de a lăsa o bună parte din populație să se infecteze pentru a obține (poate) o imunitate de grup, mai degrabă decât a se concentra pe cazurile individuale, oricât de numeroase ar fi ele. Johnson a trebuit să dea înapoi după raportul redactat de Imperial College, care estima că numărul de morți în Marea Britanie, dacă s-ar fi continuat cu metoda de a nu aplica un control strict, ar putea urca până la cel puțin o jumătate de milion de oameni. Mă rog, nu că i-ar fi păsat lui, dar știa că se uită lumea la el. În „Animalele bolnave de ciumă” a lui La Fontaine, echivalentul bătrânilor sacrificați ca să scape restul turmei e măgărușul. Când ciuma dă în toți, prădătorii carnivori și ticăloși ce domnesc peste cireadă se decid să jertfească pe cineva ca să obțină din partea Cerului imunitatea tuturor. Îl sacrifică pe măgăruș (bătrânii noștri), pentru că din onestitate el a apucat să spună că a mâncat odată iarbă de pe poiana unor călugări, iar atunci turma decide că ei toți sunt pedepsiți pentru că măgărușul a furat... și îl omoară. Pentru că el a recunoscut că a fost un hoț mâncând iarba altuia, îl nimicesc sperând că ei scapă prin asta. La Fontaine nu ne spune dacă metoda cu obținerea imunității sacrificând o parte din turmă a funcționat, însă are acolo la început acest sinistru vers, care odată ce se înfige în cap nu mai pleacă, precum un virus: „Căci nu mureau cu toții, dar toți erau loviți.” („Ils ne mouraient pas tous, mais tous étaient frappés”.) Călătorie prin odaie, sau camera obscură a carantinei Camera mea se află situată la al cincizecilea grad de latitudine; direcția ei este dinspre levant spre soare-apune; formează un dreptunghi care face un împrejur de 36 de pași răzând pereții de aproape. Călătoria mea va implica însă mult mai mulți pași, deoarece voi traversa de nenumărate ori camera, fie în lung și larg, fie în diagonală, sau chiar fără a urma vreo regulă sau metodă. O să fac chiar zigzaguri și voi parcurge toate liniile posibile în geometrie, în caz de nevoie. Nu-mi plac oamenii așa de siguri pe pașii lor și pe ideile lor, încât pot spune: «Astăzi voi purcede la trei vizite, voi compune patru scrisori și voi isprăvi această lucrare începută». Cam așa ar începe, adaptat, «Călătorie prin camera mea» (Voyage autour de ma chambre) a lui Xavier de Maistre, originalul și pe nedrept uitatul scriitor și aventurier francez (cartea a fost publicată în 1795 de către reacționarul său frate Joseph de Maistre; ambii aveau să intre în slujba țarului Alexandru al Rusiei). În 42 de capitole scurte, ca un soi de podcast-uri, Xavier de Maistre efectuează o excursie culturală, încercând să se regăsească și să se definească, în cămăruța castelului din Torino în care era închis în urma unui duel interzis. 42 de podcasturi în 42 de zile cât a stat închis, o carantină autentică. Literatura carantinei este un exercițiu foarte dificil pentru că, așa cum o știe orice călugăr, spiritul celui închis e liber, însă e liber doar atunci când a încheiat cu ritualurile zilnice ale claustrării. De aici vine și dimensiunea spirituală a corvezilor repetitive în orice tradiție monahală, fie la creștini, fie la budiști. Și așa ajungem, din închiderea într-o cameră a lui Xavier de Maistre, la un alt moment din Străinul lui Camus, unde personajul, închis fără perspectiva de a mai ieși, spune că el s-ar simți de fapt liber și dacă ar fi închis într-un trunchi de copac însă ar vedea cerul și s-ar obișnui să aștepte momentul în care trec păsările sau câte un nor. Dar tot așa putem căpăta o perspectivă nouă și asupra textului călătoriilor lui Marco Polo... știind despre el că l-a scris pe când se afla într-o închisoare genoveză, fără perspectiva de a mai ieși vreodată. Abia acum, fiind și noi în carantină, ne punem întrebarea dacă nu cumva Marco Polo a inventat din morocănoasa lui captivitate. Bănuiala că el nu ar fi călătorit niciodată în China e întărită de aceea că în text el omite să vorbească despre cel mai straniu detaliu al culturii chinezești, primul lucru care ar fi frapat pe oricine: bețișoarele !… Da, Marco Polo nu menționează bețișoarele. E foarte posibil așadar ca jurnalul lui din China să fi fost tot o călătorie în jurul camerei.  
europalibera.org
„Căci nu mureau cu toții, dar toți erau loviți”: literatura pandemiei
europalibera.org
Numire de premier prin plexiglas, la Praga
Președintele ceh Milos Zeman a numit duminică un nou premier, în ciuda faptului că a fost testat pozitiv cu COVID-19 în urmă cu numai trei zile. În Cehia, ca și în multe alte țări, depistarea infecției este urmată de izolarea persoanei infectate timp de 14 zile, iar unii politicieni au propus ca numirea să aibă loc prin video. Într-o soluție de compromis, Zeman l-a numit premier pe Petr Fiala, liderul unei coaliții de cinci partide, câștigătoarea alegerilor din octombrie, dintr-o cabină de plexiglas improvizată la reședința prezidențială Lany, în apropiere de Praga. Pe parcursul scurtei ceremonii, Zeman s-a aflat într-un scaun cu rotile, ca la toate aparițiile publice din ultimii ani. Zeman, care are 77 de ani și este cunoscut pentru consumul exagerat de alcool și de tutun, a fost internat în spital în urmă cu aproape șapte săptămâni pentru o boală de ficat, iar imediat ce a fost externat, la 25 noiembrie, a fost depistat pozitiv cu COVID-19. El avea deja a treia doză de vaccin, iar potrivit declarațiilor oficiale, confirmate de imaginile în direct de duminică, este asimptomatic. Absența medicală îndelungată a lui Zeman, ca și lipsa de transparență a cancelariei sale în legătură cu starea sa, a adus Cehia în pragul activării în premieră a unui articol din Constituție care permite suspendarea președintelui, dacă nu este în stare să-și îndeplinească atribuțiile. Fost politician social-democrat pro-european de frunte, Milos Zeman, aflat acum la al doilea mandat prezidențial, a alunecat în ultimii ani spre poziții conservator-naționaliste, promovând pe față interesele Rusiei și Chinei în țara sa central-europeană membră în UE și NATO. Internarea sa în spital, în toamnă, urmată de tăinuirea motivului de către echipa sa de consilieri, i-a făcut pe unii experți medicali să vehiculeze ideea că abuzul prelungit de alcool, cu care Zeman s-a mândrit de multe ori, ar fi început să-i afecteze facultățile mintale.   Ceremonia numirii premierului prin plexiglas are loc pe fondul unor recorduri zilnice de infectări cu COVID-19 în Cehia, unde sunt vaccinați cam 60% din locuitori – un procentaj sub media UE.  
1 d
europalibera.org
Punct și de la capăt: cu Sergiu Prodan (ministrul Culturii)
Invitatul lui Vasile Botnaru la emisiunea duminicală „Punct și de la capăt” este ministrul culturii, Sergiu Prodan.
1 d
europalibera.org
Sergiu Prodan: „Ministerul Culturii este un minister absolut nou”
Oricât de mult ar conta venitul pe cap de locuitor sau statisticile de COVID, de vaccinare sau numărul de autoturisme și apartamente pe care le are poporul Republicii Moldova, în identitatea lui contează foarte mult compoziția artistică, actul de cultură. Unde ne aflăm cu această componentă a identității și unde avem de gând să ajungem, discutăm astăzi cu ministrul Culturii, Sergiu Prodan. Europa Liberă: În folclorul scriitoricesc știți că era o expresie devenită înaripată, un scriitor despre un demnitar spunea: eu nu mă tem de ministrul culturii, eu mă tem de cultura ministrului. Ei, acum cred că avem un ministru care lasă pe oricine fără replică, e un om venit din domeniu, un meseriaș care are tot dreptul moral să propună niște politici de cultură. Sergiu Prodan, Dvs. cum v-ați hotărât, în general, să abandonați domeniul în care sunteți ca peștele în apă și să deveniți persoană indezirabilă pentru multă lume, cărora nu le dați bani, poate nu le acceptați proiectele, sunteți în situația celui care are în față antereul lui Arvinte, trebuie să tăiați de la poale și să puneți la coate sau e o percepție greșită? Sergiu Prodan: „Nu, deloc nu este o percepție greșită. Să știți că eu, înainte de a accepta acest post, mi-am amintit și de acest proverb, și de alte bancuri mult mai pipărate despre ministrul culturii și despre Ministerul Culturii...” Europa Liberă: Și despre cum se răspunde la telefon? Sergiu Prodan: „Și cum se răspunde la telefon, și despre decepția vieții, că m-am pierdut în momentul când trebuia să răspund etc., etc. Și desigur țin cont de aceste slogane, să zic așa, și voi încerca, prin acțiunile pe care le vom întreprinde la Ministerul Culturii, să răspundem acestor provocări.” Europa Liberă: Dar vine o agendă și dl Sergiu Prodan trebuie să se uite – de ce să mă apuc, din care capăt al ogrăzii să plivesc? Sergiu Prodan: „Aveți perfectă dreptate. Primul șoc de unde am nimerit și ce se întâmplă, slavă Domnului, a trecut, a trecut destul de repede și am înțeles ce e de făcut. Toate aceste 100 de zile ale guvernării, de fapt, am studiat domeniul. Am avut un avantaj și un dezavantaj, în același timp, Ministerul Culturii este un minister nou, din păcate. Oricât de ridicol ar suna această frază, Ministerul Culturii este un minister absolut nou. Din păcate, atunci când s-au comasat ministerele, cultura a fost ingerată de educație, cercetare, tineret, sport și toate care erau acolo.” Europa Liberă: Adică, marginalizată, haideți s-o spunem pe șleau. Sergiu Prodan: „Marginalizată e puțin spus. Deci, eu când am venit la Ministerul Culturii, înțelegând că trebuie să preiau un minister - bun, rău, eficient, mai puțin eficient, dar un minister -, am constatat că, de fapt, sunt doar șase persoane pe două direcții de activitate: patrimoniu și arte, care se ocupau cumva de acest domeniu. Și iată cu aceste șase persoane noi am început să construim un minister nou.” Europa Liberă: Descoperind că aveți o sumedenie de alte domenii conexe. E adevărat că v-ați dus personal cu niște oameni să tăiați buruienile de-a lungul gardului la Cimitirul Evreiesc? Sergiu Prodan: „Nu.” Europa Liberă: Cineva exagerează? Sergiu Prodan: „Probabil. Prima dată aud de acest lucru.” Europa Liberă: Dar se zice că și Cimitirul Evreiesc este în custodia Dvs., obiect de cultură? Sergiu Prodan: „Da, și Cimitirul Evreiesc este muzeu, și-i un cimitir activ. Deci, iată că îngropăm oameni în muzeu, ceea ce pentru mine este desigur ceva nu că șocant, dar chiar e o problemă care trebuie abordată serios, pentru că chiar nu știu cum să gestionez activitatea unui cimitir activ. Dar vorbeam de construcția ministerului, pe de o parte, era o lipsă totală de cadre, ca suport instituțional am avut fericirea, ocazia doar două persoane să revină din vechiul minister în noul minister ca memorie instituțională, dar, pe de altă parte, asta a fost o provocare și un avantaj, pentru că nici pe departe nu e terminată această temă, nu este închisă, dar avem ocazia să construim practic un minister nou, așa cum îl gândim, așa cum îl dorim.” Europa Liberă: Deci, designul îl faceți Dvs., dar aveți suficienți bani? Unități aveți suficiente ca să vă faceți un nou design? Sergiu Prodan: „Unități nu avem nici pe departe suficiente, pentru că la acele două direcții s-a adăugat și a treia direcție – turismul. Și s-a adăugat la insistența mea, și o să vă explic cu o ocazie de ce am insistat pe acest domeniu...” Europa Liberă: Păi, tocmai voiam să vă întreb despre turism, dacă-i act de cultură? Sergiu Prodan: „Ajungem și la el. Deci, iată pe aceste trei direcții, trei domenii vaste, pentru că ar merita fiecare domeniu să aibă două sau trei direcții...” Europa Liberă: Dacă nu chiar minister Sergiu Prodan: „Da, dacă nu chiar minister. Numărul de posturi în întregime în minister sunt 34, e prea puțin pentru o activitate normală, dar pe moment nici aceste 34 nu sunt total ocupate. Lucrăm, căutăm oameni, cu această ocazie vreau să fac o chemare – cei care sunt gata să pună umărul în cadrul Ministerului Culturii la dezvoltarea culturii sunt așteptați la minister.” Europa Liberă: Iată aici iarăși ajung la întrebarea asta – pe cine așteptați să vină, manageri sau oameni de cultură? Asta doar nu-i neapărat să coincidă? În cazul Dvs. coincide, după mine, foarte bine. Ați arătat că sunteți un regizor de marcă și după aceea ați arătat că sunteți un manager bun, ați făcut un studio care a produs foarte multe lucruri vizibile și continuă să producă, sunteți și manager, și om de cultură. Dvs. acum căutați oameni de genul acesta sau doar manageri, sau poate, în general, tehnocrați de aceștia care să abordeze cultura cu creionașul în mână? Sergiu Prodan: „În primul rând, Vasile, dacă țineți minte, chiar și aici, în acest studio, fiind artist, am spus: „Nu dați puterea sau nu numiți ministrul din artiști”. Deci, ministrul nu trebuie să fie un artist, asta era poziția mea și rămâne până acum.” Europa Liberă: Adică au greșit cu Dvs.? Sergiu Prodan: „Nu știu, vom vedea până la urmă, dar am acceptat, pentru că îmi dau seama de lucrul acesta. Deci, eu am promovat această idee...” Europa Liberă: Deci, l-ați sugrumat pe Prodan-artistul? Sergiu Prodan: „L-am sugrumat pe Prodan-artistul și, repet, le-am spus tuturor: toate meritele mele sau lipsa meritelor în calitate de regizor de film, în calitate de artist sunt irelevante în funcția și în activitatea cotidiană a ministrului și a ministerului. De aceea și în minister nu căutăm artiști, căutăm funcționari, în primul rând, care știu procedura, cum funcționează o autoritate publică centrală, oameni care ar putea scrie, descrie, formula în acte normative niște idei ale artiștilor, inclusiv ale mele ca artist, pentru că n-am venit încoace lipsit de idei, n-am șters cu buretele toată activitatea mea anterioară. Tocmai de aceea am și acceptat, gândindu-mă că avem acum o ocazie unică să schimbăm regulile de joc, să facem niște reguli de joc care mai departe vor lucra singure și vor permite să dezvoltăm cultura.” Europa Liberă: Deci, sunteți facilitatori ai unor activități de cultură? Sergiu Prodan: „Absolut! Eu am spus și o mai spun: decât să cărăm apă cu găleata în vârful dealului și să turnăm la rădăcina pomului și oricât am turna, soarele arde și totul se usucă, mai bine să săpăm niște șanțuri ca atunci când plouă apa să vină singură la rădăcina pomilor și să nu trebuiască să cărăm cu găleata apă.” Europa Liberă: Să vă întreb pe exemplul capitalei. Dvs. spuneți despre facilitare – ale cui sunt monumentele istorice de arhitectură, puținele care au mai rămas, pentru că Dvs.-artistul, Dvs.-ministrul cred că trebuie să aveți grijă de puținul care a rămas să fie păstrat și există primăria care are interese uneori chiar obscure, să pună mâna pe niște terenuri, să așeze cât mai în centru locuri profitabile? Iată așa o dilemă, Dvs. cum o rezolvați ca manager? Sergiu Prodan: „La nivel filosofic, că m-ați întrebat ale cui sunt monumentele. Sunt ale poporului, ale societății, ale noastre, ale tuturor. Ceea ce se întâmplă astăzi cu monumentele istorice vorbește despre implicarea noastră, despre nivelul nostru de cultură – iarăși ajungem la cultură –, ca mecanism care pune lucrurile la loc. Situația este foarte complicată în domeniul acesta și vreau să vă spun tocmai de asta că m-am ciocnit de această situație și am înțeles, într-o măsură oarecare am văzut, cel puțin, partea aisbergului de deasupra apei, nu pot spune că știu ce e sub apă, dar îmi pot imagina, îmi închipui și atunci la singurul post de secretar de stat care a fost acordat Ministerului Culturii l-am invitat pe dl Ion Budeci, care este arhitect, care are studii în domeniul protejării patrimoniului cultural construit, cursuri și master la Roma la tema asta, protejarea patrimoniului, pentru a fortifica exact acest domeniu. Dacă pe scurt, în toată situația, în disputa cu primăria, cu așa-zișii dezvoltatori, ministerul este avocatul monumentelor istorice, noi vom privi situația doar din acest punct, din apărarea clientului nostru. Și clientul nostru sunt monumentele istorice și în acest oraș, și în această țară.” Europa Liberă: Inclusiv „Guguță”? Sergiu Prodan: „Inclusiv „Guguță”! Pe data de 30 noiembrie avem ședință de judecată care, iată, continuă. S-a ajuns la această judecată datorită acțiunilor sau inacțiunilor, sau acțiunilor mai întâi greșite, apoi corectate, apoi conștientizate, apoi nu știu ce întâmplate, suntem în litigiu, vom depune tot efortul să avem câștig de cauză și „Guguță” este clientul nostru.” Europa Liberă: Și iată eu vin, avocatul din partea cealaltă, și spun: „Dle Prodan, Dvs. vreți bani, probabil vreți să sponsorizați concerte, să dați bani la teatre, dar de unde bani, dacă n-o să le dați voie oamenilor de business să construiască în locul lui „Guguță” un hotel, să plătească impozite? Tot pentru Dvs. vă dăm banii”. Sergiu Prodan: „Vă explic. Deci, uitați-vă, am vorbit cu așa-zișii sau cu dezvoltatorii. Admit că sunt oameni de bună-credință și au intențiile cele mai bune. Uitați-vă ce se întâmplă în Chișinău, în plin centrul orașului, în mod privat se construiesc doar apartamente, doar metri pătrați, care se vând ca pâinea caldă. Încă n-au terminat construcția, deja sunt vândute apartamentele, capătă autorizații de o anumită construcție prin CNMI (Consiliul Național al Monumentelor Istorice) de o anumită etajare și vând deja etaje mai multe. Am vorbit cu ei și le-am spus: „Dragii mei, cu tot respectul, eu văd cum voi vreți să investiți un ban și e normal să aveți un profit, să plătiți impozite, totu-i foarte bine și frumos, dar voi nu construiți businessul aici, voi construiși metri pătrați pe care îi vindeți și cu banii pe care o să-i căpătați o să plecați undeva, într-un oraș frumos, cu bulevarde, cu cafenele, cu cultură și o să trăiți acolo fericiți”. Eu când o să văd implementatori de aceștia, dezvoltatori care vor să dezvolte businessul aici și își construiesc pentru businessul lor în centrul orașului, atunci o să înțeleg: da, oamenii aceștia vor aici să locuiască, ei vor aici să trăiască. Toate apartamentele acestea, e o mare criză și iarăși aici cauza nu sunt ei, ei sunt profitorii, cauza suntem noi, cetățenii, care ne lăsăm atrași, inclusiv diaspora, fiindcă eu mă întreb: cine cumpără aceste apartamente, metri pătrați? Cum s-a lansat această idee că este cea mai sigură cale de a-ți proteja economiile, cumpărând apartament, pe care pe urmă îl vinzi mai scump sau îl dai în chirie? Deci, când vor fi locuite toate aceste blocuri care n-au, eu nu zic, eu presupun că sunt parcări subterane, nu am fost, nu știu, dar căi de acces la aceste blocuri nu sunt. Uitați-vă lângă Circ ce se face. În momentul când vor fi locuite toate acele apartamente și calea de acces e pe acea străduță îngustă a Circului - și de intrare, și de ieșire -, acolo vor apărea probleme grave. Și lumea va dori să scape, și prețurile se vor rostogoli la vale, ca să nu zic că vor cădea. E o piramidă cu aceste construcții în oraș, noi de 30 de ani ai acestei țări independente nu am construit o sală de teatru, una – pe banii românești, la Cahul, pe care noi încă n-am dus-o la capăt, pe care trebuie să o finisăm. E un șantier, e o construcție nouă, singura în Republica Moldova.” Europa Liberă: În timp ce clădirea Circului, vorba vine, se ruinează. Sergiu Prodan: „Se ruinează, este un proiect, dar îl vom restabili noi, îl vom reface, îl vom restaura. Orice monument are o zonă de protecție, orice monument trebuie să fie admirat, trebuie să fie pus în valoare, acesta-i rostul lui. Dacă îl acoperi cu tot ce-ți vine, el nu-și mai are rostul, nu-și mai are personalitatea.” Europa Liberă: Cred că vă gândiți inclusiv la clădirea celebră de pe bulevardul Ștefan cel Mare, care-i acoperită de-o ciupercă de sticlă? Sergiu Prodan: „Absolut! Nu vreau să dau lecții de urbanism, nu sunt primarul municipiului Chișinău și nu trebuie să-mi pun problema dezvoltării, când voi fi primar, atunci voi discuta pe tema asta, acum sunt advocatul monumentului istoric, clădirii istorice. Deci, această hulubărie de sticlă, construită într-o curte, având o singură cale de acces de pe 31 August, de intrare și de ieșire în această curte, și această construcție care a umplut curtea și a obturat complet în starea în care este acest monument istoric, haideți să ne gândim din punct de vedere utilitar. Iată, eu vă invit la minister, Dvs. știți că la trei pași de guvern este această parcare supraetajată, minunată, cu plată, sunteți gata să plătiți, Dvs. veniți pe Bănulescu-Bodoni cu mașina, cotiți pe 31 August, intrați în această curte, vă convingeți că locuri libere nu sunt, sunt doar 40 de locuri de tot, vreți să ieșiți din această curte, trebuie să întoarceți și la ieșire vă ciocniți cu altcineva care în acest moment vrea să intre, să se convingă că nu sunt locuri, ieșiți din această curte pe 31 August și începeți a căuta loc unde să lăsați mașina. Deci, în loc să degajăm centrul de mașini, noi îi motivăm pe toți șoferii să ajungă în această curte, să se convingă că nu sunt locuri și să caute pe rază unde să lase mașina.” Europa Liberă: De ce s-a ajuns la situația aceasta? Nu avem meseriași care să se fi gândit înainte de a porni? Sergiu Prodan: „Ba da, cred că s-au gândit. Ei investesc bani mari, eu nu cred că oamenii care își pot permite să investească câteva sute de mii de euro într-o parcare supraetajată, deci, 10, 10, 10, patru etaje din sticlă, frumoasă, în orice caz, acest proiect care a fost votat, avizat de Consiliul Național al Monumentelor Istorice din cadrul Ministerului Culturii sau, cum era pe atunci, Educației, Culturii, Cercetării și toate celelalte este plin de greșeli.” Europa Liberă: Și acum, ce posibilități aveți să interveniți, doar judecata? Sergiu Prodan: „Judecata că ce? Noi putem să interzicem și judecata o va câștiga implementatorul.” Europa Liberă: Și atunci, vă uitați neputincioși cum se... Sergiu Prodan: „Nu, ne uităm neputincioși, noi urmărim această situație, vreau să văd ce va fi până la urmă, pentru că acest business plan, dacă este construit pe partea parcării, el se va ruina. Și atunci, constructorul sau proprietarul va veni cu ideea schimbării destinației acestui obiectiv. Nu știu ce poate să fie acolo, un restaurant micuț sau altceva, nu știu. Deci, sunt supoziții, nu sunt învinuiri, Doamne ferește, eu nu am nicio dovadă, dar vom urmări cu mare atenție cum va evolua situația, vom constata și vom documenta, după ce va fi gata construcția, nu mai are rost acum să dăm peste mână când au rămas câteva sute de metri până la finalizare.” Europa Liberă: M-ați adus în punctul exact să vă întreb, nu vreau iarăși să ne tânguim, să mergem pe un refren cunoscut, dar iată și în situația aceasta vedem că îi puțin spus marginalizată gândirea omului de cultură, el îi marginalizat acum și de COVID, și de tot ce vreți. Este societatea atât de sinucigașă, Doamne mă iartă, că nici în ceasul al 12-lea nu-și dă seama că noi nu avem șanse dacă mor școlile de vioriști, dacă nu sunt trupele ca Trigonul, dacă businessul dezlocuiește teatrele? Aveți de gând să afișați semnul acesta SOS sau e război și nu aveți timp de perspective? Sergiu Prodan: „Ceea ce am înțeles eu în aceste trei luni e că, din păcate, spre deosebire de activitatea mea de regizor, când mă concentram totuși pe un proiect, pe un produs din toate punctele de vedere, aici nu-mi pot permite acest lucru. Aici avem zeci, dacă nu sute de direcții extrem de importante, care necesită concentrare, rapiditate a gândirii, a luării deciziilor momentane și urmăririi desfășurării lor până la punctul final, dar între timp vin altele. Este foarte complicat, lucrurile se întâmplă mult prea încet decât mi-aș fi dorit eu, pentru asta e nevoie de oameni. Iată, recent am fost în Turcia și am avut o întrevedere cu ministrul turc al culturii și turismului. Ce să vă zic? Cultura și turismul mai ales în Republica Turcă este la un nivel de invidiat și ei sunt cei care setează trendurile în turism. Când am venit la clădirea respectivă, cam cât clădirea guvernului nostru, am întrebat: Asta-i clădirea guvernului, noi am venit la guvern? – Nu, acesta-i Ministerul Culturii! Deci, Ministerul Culturii în Turcia are clădire, angajați cam cum e guvernul nostru în întregime. Presupun că bugetul este la fel, dacă nu chiar mai mare.” Europa Liberă: E și litoralul... Sergiu Prodan: „E și litoralul, e și... Noi nu ne comparăm în acest sens, dar un strict necesar de completare a Ministerul Culturii cu forțe care să poată finaliza, implementa, crea aceste politici care sunt discutate, care sunt agreate, care trebuie acum formulate în limbajul actelor normative, promovate, explicate, implementate – e un proces foarte lung și greu.” Europa Liberă: Apropo, dați-ne câteva repere – încotro se mișcă gândirea Ministerului Culturii în problemele turismului rural, în special, că acum s-au deschis pensiuni, că lumea se mișcă, încearcă să combine businessul, etnicitatea, iată la Butuceni dl Anatol Botnaru a adus și opera. Turismul poate deveni un act de cultură? Sergiu Prodan: „Absolut! Actul de cultură trebuie promovat, actul artistic mai degrabă. Cultura este altceva, noi putem discuta despre ce este artă și ce este cultură.” Europa Liberă: Da, mai aproape de arheologie. Sergiu Prodan: „Deci, actul artistic este un produs, un produs artistic, da? El trebuie adus în fața spectatorului, el trebuie adus în fața consumatorului, pentru că, repet, este un produs.” Europa Liberă: Da, promovat, ambalat etc. Sergiu Prodan: „Exact. Și trebuie să aducă plusvaloare. Arta trebuie să aducă plusvaloare. Arta este un domeniu foarte scump și profitabil, dacă te ocupi de acest domeniu serios. La momentul actual, noi avem nevoie de un vehicul care să ne ajute să aducem arta noastră, produsul nostru artistic, să facem export de produs artistic, ca să vină banul de undeva. Dacă noi în casele de cultură de la sate vom face cenacluri, șezători, dansuri, cântece, sărbători doar pentru locuitorii acestei localități, da, asta-i foarte bine, dar este o societate închisă. Trebuie să facem asemenea activități în casele de cultură de la sate ca orașul să vină încolo, să-i fie interesant, să aibă loc un circuit emoțional și energetic, și informațional. Locuitorii de la orașe caută exact aceasta, ei deja vor să meargă undeva.” Europa Liberă: Și COVID-ul i-a forțat să meargă. Sergiu Prodan: „Exact. COVID-ul acesta care ne-a distrus, care ne-a omorât oameni, totuși ca orice criză majoră poate fi o oportunitate și noi trebuie să ne folosim de această oportunitate. Toată Europa, când va trece, va scădea această pandemie, va căuta unde să meargă. Știți cum era pe timpul sovietic, Moldova - livada înfloritoare a Uniunii Sovietice?” Europa Liberă: Strugure de poamă ș.a.m.d. Sergiu Prodan: „Struguri și mere și tot, cântece și dansuri, și la Vladivostok, și unde vrei, toți știau ce înseamnă Moldova și ce-i asta. Ei, acum noi am putea deveni sau, cel puțin, depune eforturi să devenim „Moldova – casa de vacanță, de weekend a Uniunii Europene”. Turismul în Republica Moldova nu este un turism comparativ cu cel al Turciei, care-i de două săptămâni. Noi nu avem mare, nu avem munte, stațiuni balneare, da, e nevoie și de acestea, dar niciodată n-o să putem concura, în schimb, noi putem oferi ceva ce nu oferă nimeni.” Europa Liberă: Poate doar România... Sergiu Prodan: „Poate România, dar oricum e un pic altceva. Știți cine oferă cam așa ceva pentru un segment foarte clar de turiști? Ungaria. La Budapesta este zona orașului vechi, unde vin grupuri de tineri să petreacă weekendul. Este cazarea ieftină, care și-o pot permite, un 25, 30, 20 de euro. În orașul vechi, în dărâmături, practic, ei păstrează acest oraș vechi, l-au dat tinerilor și pentru weekend, pentru trei zile, din toată Europa vin acolo tineri. Noi am putea oferi un weekend pentru un alt segment - și tineri tot, de ce nu? -, dar și alt segment pentru viața la țară, pentru trei zile, cu drumeții, dar și cu multă artă, cu multă cultură. Și în contrast, dacă dimineață noi avem drumeții, avem natură foarte frumoasă, avem comunicare cu oamenii simpli de la țară, vedem cum cresc plantele, de exemplu, seara, la Casa de cultură sau în conacul restaurat din localitate poate avea loc un concert de muzică clasică.” Europa Liberă: Avem deja un nivel minim de interes, ținând cont și de Ziua vinului, de acest OctoberFest al Moldovei? E un teren propice? Sergiu Prodan: „Moldova este o țară mică. Noi am făcut marea prostie să vrem toți în centru, toți vrem în centrul Chișinăului, dar Moldova, de fapt, poate fi considerată un mare oraș. Nivelul de cultură la țară poate fi ridicat exact prin acest turism. Dacă omul o să înțeleagă cum poate câștiga peste o mie de lei pe noapte cu propria gospodărie sau chiar mai mult, el va înțelege de ce trebuie să investească în infrastructura localității și a gospodăriei sale personale.” Europa Liberă: Dar dușmanul Dvs. este infrastructura drumurilor, este infrastructura... Sergiu Prodan: „Sunt aliații noștri, noi suntem într-o guvernare care nu este de coaliție; noi suntem într-o relație foarte bună între miniștri și între ministere și toate proiectele noastre sunt interministeriale.” Europa Liberă: Deci, acum puteți să le dați o hartă de preferințe cum să construiască ei drumurile? Sergiu Prodan: „Da, trebuie s-o facem. Noi nu putem toată Moldova ridica în același moment. Vom găsi și vom identifica acele zone, clustere de sate care pot fi unite într-o destinație turistică unică. Putem oferi un produs excepțional pe piață, cu drumeții; nu vine omul să stea trei zile la același gospodar, s-a dus pe jos în satul vecin pentru noaptea următoare, dar bagajele deja îl așteaptă la celălalt gospodar etc., etc. Bineînțeles, pentru aceste clustere atunci când autoritățile publice locale vor înțelege cum au de câștigat dezvoltând cultura, dezvoltând casele de cultură, bibliotecile, pentru că centrul de întâlnire a turiștilor pot fi bibliotecile. Biblioteca nu mai e locul unde te duci să iei o carte și să spui: „Dar noi în sat avem bibliotecă”, biblioteca este locul unde te duci să afli o informație, să întrebi, să ai acces la internet, să te întâlnești cu alți turiști din alte zone sau din alte țări, să faci cunoștință, să faci schimb de impresii.” Europa Liberă: Pot să vă adresez o întrebare provocatoare eminamente? Și pe itinerarul acesta o să includeți și muzeul vestigiilor sovietice, atitudinea în general față de perioada sovietică? Sergiu Prodan: „Numaidecât! Sigur, e o istorie a noastră. Iată noi acum...” Europa Liberă: Și n-o să vă acuze nimeni de nostalgii și de pro-sovietism? Sergiu Prodan: „Uniunea Sovietică 30 de ani în urmă și-a încetat existența, cât timp trebuie să mai treacă să înțelegem că, de fapt, aceasta este istoria părinților noștri, este viața părinților noștri? Noi trebuie să n-o pierdem.” Europa Liberă: Dar, inevitabil, atunci trebuie să-i pui plus sau minus acestei istorii? Sergiu Prodan: „Nu, categoric, nu! Cultura nu se ocupă de plusuri și minusuri, de aprecieri și deprecieri. Noi începem acum un proces foarte ambițios de digitizare și digitalizare a tot ce înseamnă arhive în Republica Moldova, noi îl numim Arhiva Bibliotecii Naționale, într-un cuvânt. Pentru că biblioteca este de film, de muzică, de cărți, de Arhiva Națională, de documente, tot e bibliotecă.” Europa Liberă: Inclusiv „Moldova-Film”? Sergiu Prodan: „Inclusiv „Moldova-Film”. În sfârșit, o să îndeplinim prevederile Legii cinematografiei pe care am adoptat-o atunci, 4-5 ani în urmă, de formare a Arhivei Naționale de Film. Arhiva Națională de Film nu este un depozit de film, este o instituție care lucrează, dar vorbeam de digitizare și digitalizare. Este un proces foarte greu, amplu, care necesită elaborarea de metodologii, deci nu doar de tehnică de digitalizare, de scanere, de punere într-o arhivă. Și iată în această metodologie vom pune accentul pe păstrarea la tot ce înseamnă arhivele raionale de „Steaua Roșie”, de nu știu unde, pentru că au fost oameni care au activat, au fost publicații care au scris lucruri importante, s-au păstrat în aceste foi învechite poze din vremea aceea și acesta este un bagaj inestimabil pentru cercetători și pentru toți.” Europa Liberă: OK, dar n-o să puteți evita atunci și arhivele KGB-ului, Ministerului de Interne, pușcăriilor? Cu ele ce facem? Sergiu Prodan: „Ardem de nerăbdare să ajungem la ele, ardem de nerăbdare, pentru că avem nevoie. Uitați-vă, a venit la mine o scrisoare, din păcate, nu țin minte numele autorului, e cineva din urmașii unei familii deportate în Siberia, au apărut aceste 4 volume de nume ale celor peste 100 de mii de persoane care au fost deportate și a venit cu ideea să punem niște plăci pe soclul monumentului de la Gară cu aceste nume. Fizic aceasta este imposibil, pentru că 100 de mii de nume, în primul rând ar ocupa un teritoriu imens și se pregătea un răspuns că nu e posibilă o intervenție la monumentul de for public. Și eu am zis: „Stați un pic, noi putem pune aici un PR cod lângă acest monument și omul cu telefonul mobil se poate duce într-o arhivă și după catalog să-și găsească nu doar numele rudelor, dar poate și istoria lor, unde și cum au fost deportați. Să vă dau un exemplu propriu, de ce sunt atât de pătimaș în această idee, și vom face acest lucru, bunelul meu de pe mamă a murit pe front, пропал без вести, deci a dispărut fără urmă, asta a primit bunica. Pensia nu se plătea, nu era nicio dovadă că el a murit, a dispărut, putea fi și fugar, deci nu se plătea pensie. Și bunica mea toată viața l-a așteptat, fiindcă erau din sat cu el câțiva colegi care spuneau că a fugit la americani și se va întoarce odată și odată. Și eu când eram mic stăteam pe prag și când vedeam că de la autobuz cobora un bărbat pe care nu-l cunoșteam, mă uitam dacă o să intre pe poartă sau nu. Deci, aceasta a fost tema vieții – să aflu ce s-a întâmplat cu bunelul. Și acum am găsit această informație, rușii au scos Ministerul Apărării, au publicat arhivele celor morți în Al Doilea Război Mondial și eu l-am găsit în această arhivă pe bunelul meu, Simion Lungu din satul Petrușeni. Simion Lungu erau vreo 13, dacă nu mai mulți, dar l-am găsit pe alte date, pe numele soției, informația care era despre el înscrisă în livretul militar. Și am găsit locul unde a murit, la Königsberg. Sper să ajung acolo, cel puțin să văd locul.” Europa Liberă: OK. M-ați adus și la un subiect delicat. O să pledați și sudura asta, o să vă duceți mai departe și la Primul Război Mondial, și la interbelic, pentru că, fiți de acord, în Uniunea Sovietică în general tendința a fost și ordinul să se decupeze istoria până la sovietici, tot ce a fost cu românii să fie blamat, regimul burghezo-moșieresc? Dvs., vreți, nu vreți, o să ajungeți și la subiectul acesta, o să vă întrebe ca pe Nicu Popescu: sunteți români sau nu, vreți Unire sau nu? Sergiu Prodan: „Cu toate că funcția de ministru este o funcție politică, totuși aș vrea să mă ocup de cultură și de politica culturală. Politica culturală sau cultura, în genere, nu este a unui stat, cultura este a unui popor; cultura este inclusiv a unei etnii, a unei națiuni, a unei societăți și oricum am trage noi hotarele, oricum am împărți administrativ raioanele sau județele, noi oricum rămânem un popor și noi oricum avem o singură cultură și o singură apartenență. Și față de istorie e același lucru. Deci, chiar să zic așa, formal, din moment ce acest teritoriu care este Republica Moldova, care este Basarabia în perioada respectivă făcea parte din Regatul României, acest segment al întregului regat face parte din istoria noastră. Bunelul meu, celălalt bunel a făcut armata la Focșani, Armata Română. Deci, eu cum să zic care bunel îi mai bun? Eu nu-i pot împărți, toți sunt ai mei. Și această abordare, iată, dl Rusanovschi-avocatul are acest hobby să restabilească monumentele istorice distruse din perioada interbelică care au fost aici, în Basarabia. Este o acțiune pe care o salut și o încurajez, doar că aș vrea, dacă noi declarăm că respectăm și reconstituim după poze cu fidelitate ceea ce a fost, asta trebuie să facem. Deci, dacă noi vrem restabilind monumentele care au fost distruse din considerente politice și, restabilind aceste monumente, vrem să transmitem un contra-mesaj politic, aceasta-i politică, asta n-are nimic cu restaurarea, cu restabilirea adevărului istoric, cu restabilirea monumentelor care au fost. Și în acest sens, am vorbit deja cu diferite ocazii, dar o să formulăm la un moment dat o inițiativă la nivel de hotărâre de guvern de instituire în Moldova a Institutului Memoriei. Istoria este istorie, asta este o altă știință și memoria se ocupă de cazuri concrete, de sorți concrete, de oameni concreți, de restabilirea obiectelor concrete, de reconstituirea vieții exacte care va sluji istoricilor, istoriei pentru a explica, a formula, a face concluzii etc. Când am fost în Polonia, la Varșovia, m-a lăsat pur și simplu fără replică Muzeul Insurgenței din Varșovia. În această situație complicată, când istoria oficială nu-și poate permite să spună lucrurilor pe nume și până la capăt, Institutul Memoriei are sarcina și obligațiunea, nedepășindu-și cadrul de memorie, să restabilească, să reconstituie și să numească lucrurile pe nume, să pună adevărul în față.” Europa Liberă: Și mai ales să-i numească pe oameni, așa cum la Yad Vashem se citesc nume concrete. Eu vreau să vă aduc la un subiect iarăși dificil, nu prea avem mult timp, dar nu pot să nu vă întreb despre segmentul de cultură care nu aduce profit, care consumă bani, care consumă asistența societății și vorbim de scriitori, de pictori, de artiști de teatru... Cu ei ce aveți de gând să faceți? Sergiu Prodan: „Noi avem o situație puțin disproporționată. La momentul actual sau în guvernările precedente accentul încet-încet s-a pus pe un patternism total de subvenționare a domeniului. Noi vă dăm bani cât avem, dar nu vă întrebăm ce faceți, cam la asta se reducea totul. Vă dăm atâta, că mai mult nu avem, dar voi cumva acolo descurcați-vă și nu ne creați probleme.” Europa Liberă: Vorba lui Medvedev... Sergiu Prodan: „Da, «денег нет, но вы держитесь» (bani nu sunt, dar voi perseverați). Nu, și ceva se dădea. Și-i clar că oamenii cumva supraviețuiau și voiau mai mult să primească. Deci, acesta este un model absolut descurajant pentru inițiative, pentru un rezultat, pentru o plusvaloare. Dacă vindem bilete la teatru, aceste bilete înseamnă că reflectă cumva produsul, calitatea lui. Astăzi un bilet la muzeu în Republica Moldova costă 10 lei, la orice muzeu. 10 lei! Și noi avem, într-adevăr, muzee foarte bune, noi avem lucruri prestigioase, noi avem patrimoniu pe care dacă îl expunem este de o valoare europeană.” Europa Liberă: La Muzeul Național de Artă ar trebui să dai 100 de lei doar ca să vezi scara. Sergiu Prodan: „Exact. Și noi ce facem? Noi devalorizăm adevăratul preț. Sub pretextul accesului cât mai larg al păturilor defavorizate, noi devalorizăm produsul cultural în sine. Ca orice muzeu trebuie să aibă zile gratis, mai bine dăm gratis, decât să dăm în felul acesta. S-a ajuns la asta că dacă duminică sau sâmbătă nu ai 30 de lei de-o bere, dar ai 10 lei, du-te la muzeu. Deci, o bere sau o cafea e mai scumpă decât biletul la muzeu. Unde s-a mai văzut asta în lume? Și omul când dă 10 lei, asta-i atitudinea lui. În plus, vine și nu știe la ce să se uite, că prin ce-i bun exponatul acesta, cine-mi explică, cum? Muzeele trebuie să devină interactive, trebuie să fie vii, acolo trebuie să fie viață, trebuie să fie interesant, cum e muzeul din Varșovia. Practic devii participant al acelei insurgențe, îți vine să iei arma în mână și să lupți.” Europa Liberă: Când o să se întâmple asta, apucăm că vedem pe durata mandatului Dvs.? Sergiu Prodan: „Toate aceste proiecte sunt proiecte care trebuie începute, dar ele nu au finalitate, ele trebuie să dureze în timp. Și digitalizarea, și această platformă unică informațională a Republicii Moldova, care să fie interconectabilă și cu România, și cu Uniunea Europeană, în momentul în care o să vrem să ne conectăm, să nu descoperim că aici avem alt ecartament, cum se spune la calea ferată.” Europa Liberă: Deci o să se spună și despre Dvs. cum spunea Herbert Wells visătorul din Kremlin? Așa sunteți Dvs., visătorul de la minister? Sergiu Prodan: „Păi, acestea sunt politicile pe care vreau să le promovez. Anul viitor, ca să fie clar pentru toată lumea, va fi un an greu, pentru că, iată, crizele prin care...” Europa Liberă: Mai greu decât cel care a fost? Sergiu Prodan: „Nu știu, nu cred, oricum nu-i mai greu, decât care a fost nu-i mai greu, dar ne vom ocupa, în primul rând, de amendările legislației. Uitați-vă, noi avem astăzi patru teatre naționale și o singură antrepriză, un singur antreprenor care activează în domeniul teatral pe lângă aceste patru teatre naționale. Acum, dacă ne uităm la aceste teatre naționale, unul este național, altul mai puțin național, altul semi-național, dar altul național-municipal. Deci, nu există o noțiune, dar ce înseamnă această titulatură? Ce prevede ea? Dacă e național, atunci ce face statul pentru național?” Europa Liberă: Și, invers, ce face naționalul? Sergiu Prodan: „Ce face naționalul, fiind național, pentru stat? Apropo, pentru că e despre oameni aici. Aici nu e despre vânzarea produsului, e despre oameni, despre artiști. Vreau să mă întorc repede la întrebarea Dvs. - ce facem cu artistul care creează, și nu vinde, dar creează opere? Da, statul trebuie să susțină acești oameni, dar cine va face diferențierea între artistul adevărat care 10 ani pictează un tablou...” Europa Liberă: Viitorul Brâncuși... Sergiu Prodan: „...viitorul Brâncuși și orice pierde-vară, care spune: „Eu îs artist, dați-mi bursă, dați-mi totul, statul trebuie să-mi dea pentru că eu sunt artist”, cine, ministrul culturii, ministerul, cine? Aici apare necesitatea și rolul uniunilor de creație, a breslei și acum statutul uniunilor este unul ridicol, din lene. Da, ei sunt ONG-uri, pentru că nu au altă... ONG-ul este o formă de organizare, dar uniunile nu sunt ONG-uri tematice. Și astăzi singura finanțare a uniunilor e prin proiectele artistice. În competiție intră, într-adevăr, ONG-uri care vor să facă un proiect cultural într-o localitate și uniunea de creație X și atunci aceasta este disproporționat. Dacă câștigă ONG-ul, uniunea spune: „N-aveți rușine, noi aici, așa uniune, 180 de membri, și aici uite ce proiect și voi îl finanțați” și, invers, când câștigă uniunea, ONG-ul spune: „Păi da, sigur, voi acolo vă împărțiți”. Deci, aceste lucruri trebuie separate.” Europa Liberă: Și începeți cu legile? Sergiu Prodan: „Și începem cu legile.” Europa Liberă: Deci, actele normative, după aceea... Sergiu Prodan: „...regulamentele prin hotărâre de guvern, prin ordin al ministrului, deci în jos după toate rigorile.” Europa Liberă: Am înțeles. Când veniți cu lista de performanțe, când veniți data viitoare la noi să spuneți: Iată ce am izbândit? Sergiu Prodan: „Și acum pot să spun...” Europa Liberă: Ce ați izbândit? Sergiu Prodan: „Din ce am izbândit, iată, urmează să fie acum votat în a doua lectură proiectul de buget, care nu pot spune că sunt mulțumit, dar înțeleg, nici pe departe nu sunt mulțumit de prevederi, dar totuși am obținut ceva concret pentru oamenii de cultură. Acum, de la 1 ianuarie am obținut 50 de indemnizații de merit suplimentar la cele 200 care erau. Acum a venit o generație, generația colegilor mei, de fapt, și eu fac parte din această generație care, iată, au împlinit deja sau urmează să împlinească vârsta de 60 de ani, care sunt nume notorii în cultura Republicii Moldova și noi nu mai putem tolera redistribuirea în urma deceselor a acestor indemnizații de merit. Și atunci am venit cu această propunere, cu această insistență și am obținut aceste 50 de burse suplimentare.” Europa Liberă: Altceva? Sergiu Prodan: „Altceva pentru oameni, noi avem pe lângă toți artiștii, cu tot respectul și cu toată dragostea, și cu toată susținerea avem nume notorii de categorie înaltă. Nu sunt mulți, sunt câțiva, nu vreau să dau acum nume...” Europa Liberă: Care mai sunt în viață... Sergiu Prodan: „Da, care mai sunt în viață. Artist al poporului, artist al..., de două ori artist, nu mai știu ce-s, acum artiști ai poporului sunt cine vrei și s-a devalorizat acest titlu, dar vom introduce un titlu nou – Ambasador, Ambasador cu misiuni speciale în cultură. Asta înseamnă că, pe lângă un salariu de ambasador, va avea titulatura de excelență și va avea un pașaport diplomatic, pentru ca să ne reprezinte și să încurajăm această reprezentare, această stimă și respect. Regina Marii Britanii acordă titulatura de Sir, noi...” Europa Liberă: Celebrii Beatles. Sergiu Prodan: „Elton Johnson.” Europa Liberă: Da, da. Sergiu Prodan: „Dar și oamenii în vârstă. Iată, cine împlinește 100 de ani, primește automat din partea reginei acest titlu și, iată, în cazul regretatei Valentina Rusu-Ciobanu noi am întârziat, Excelența Sa trebuia să-i fie titulatura. Și vom introduce și acest moment.” Europa Liberă: Am înțeles... Punem aici trei puncte, pentru că vă aștept, într-adevăr, și cu alte performanțe aici. Vă mai așteptăm, pentru că, cel puțin aici, la noi în platou, sunteți binevenit oricând. Înțelegem cu toții, și ascultătorii, și privitorii noștri înțeleg că, fără de Ministerul Culturii, nu are rost Ministerul Economiei. Sergiu Prodan: „Vasile, n-am abordat în această discuție aspectul filosofic, care este extrem de important.” Europa Liberă: Aveți trei minute pentru asta. Sergiu Prodan: „Nu, nu, e imposibil în trei minute. Eu propun o temă aparte, când o să aveți această posibilitate, să discutăm despre rolul culturii, ce înseamnă cultură, de ce avem nevoie de cultură, pentru că, din păcate, astăzi cultura este tratată, pusă la nivelul de cântece și dansuri. Iată, cântece și dansuri – asta-i cultură. Seara, după lucru, te duci, te distrezi și au cântat, și au dansat, bravo, am cumpărat un bilet – acesta a fost un act cultural. Nu este adevărat! Cultura este o stare spirituală a societății.” Europa Liberă: De acord și o să vorbim despre asta pe îndelete, pentru că sunt foarte mulți oameni care trebuie convinși, poate sunt mai mulți decât cei care trebuie convinși să se vaccineze. Sergiu Prodan: „Și o să vă rog să mă ajutați în această misiune de a convinge de importanța culturii.” Europa Liberă: Neapărat!  
1 d
europalibera.org
Anna Fotyga: „Lukașenka a deschis acest nou coridor de migrație pentru a destabiliza estul și centrul Europei.”
„Așa-zișii migranți care forțează granița poloneză cu Bielorusia nu doresc să ceară azil în Polonia, ci să ajungă în vestul Europei. Sunt extrem de violenți, pentru că au fost înșelați: când au fost aduși cu avionul, li s-a spus că destinația este Germania”, spune într-un interviu cu Europa Liberă fosta președintă a subcomisiei de Securitate din Parlamentul European, Anna Fotyga (Polonia, ECR). Eurodeputata poloneză arată că două state membre NATO, Estonia și Marea Britanie, au declarat că vor trimite trupe la granița poloneză pentru a ajuta Varșovia să gestioneze acest „atac hibrid învăluit într-un val de dezinformare”. „Aceasta nu este o criză a refugiaților, deși în unele capitale vestice așa este caracterizată. Polonia, statele baltice și statele grupului Visegrad înțeleg exact despre ce este vorba în această criză, mai subliniază Fotyga. Europa Liberă: Doamnă Fotyga, care este situația actuală la granița Poloniei cu Bielorusia? Anna Fotyga: „De fapt, migrația aceasta organizată de către regimul Lukașenka, a început cu câteva luni în urmă la granița lituaniană. Imediat am făcut această situație cunoscută în diferite structuri ale Parlamentului European, inclusiv în timpul sesiunilor plenare ale Parlamentului, avertizând asupra măsurilor speciale pe care le-au luat forțele din Belarus împotriva statelor care susțin opoziția din Belarus. Actualmente la granița cu Polonia este cea mai mare criză. S-a agravat în septembrie când au avut loc în partea bielorusă exercițiile militare Zapad. Acțiunile serviciilor secrete bieloruse și ale așa numiților migranți au urmat exact scenariul exercițiilor Zapad. Nu doresc să diminuez în nici un fel gravitatea situației în care se află oamenii aduși la granița noastră din Africa sau Orientul Mijlociu. Dar este clar că acești oameni sunt aduși intenționat de regimul Lukașenka și nu oriunde, ci întro zonă de frontieră considerată de mare risc. Când membrii opoziției din Belarus au încercat să se apropie de această zonă au fost arestați imediat. Acum, acești așa ziși migranți au fost aduși în zona de la granița poloneză unde terenul este mlăștinos, este și un râu foarte periculos de traversat înot, zona este împădurită și nu este un post de graniță, cu grăniceri, ca să se poată intra legal pe teritoriul polonez. Vorbim așadar de o zonă în care oamenii sunt aduși, deși se știe că viața le este pusă în pericol. Dar să știți că printre acești așa ziși migranți au fost identificați și oameni în uniformă, care noi bănuim că sunt militari bieloruși. Polonia nu este împotriva migrației. Ceea ce face Lukașenka acum este o amenințare nu doar asupra teritoriului polonez, ci asupra întregii UE. Amenințat este întregul spațiu de vecinătate de est a UE. Să nu uităm că forțele bieloruse și cele rusești amenință teritoriul ucrainian. Apoi, suntem atenți la ce se întâmplă în Georgia, în regiunile Osetia de Sud și Abkhasia, în estul Ucrainei sau Crimeea, unde oamenii sunt capturați sau dispar pur și simplu, știm ce eforturi extraordinare trebuie să facă politicienii din Moldova care cu susținerea noastră încearcă să îmbunătățească situația din țară. Susținem în mod constant opoziția din Bielorusia. În excelentul său discurs în Parlamentul European, Svetlana Țihanovskaia a spus cu mâhnire că unele state au acordat prea multă atenție acestor oameni aduși în Belarus în mod oficial, legal la granița cu Polonia, pentru a traversa granița în mod ilegal și a merge mai departe în alte părți ale UE. Acești oameni nu doresc să ceară azil în Polonia, nu solicită protecție internațională, așa cum fac migranții, refugiații, care fug dintr-o țară unde viața le este pusă în pericol. Nu sunt solicitanți de azil. Există în Belarus ambasadă și consulat poloneze, ca atare cine dorește azil poate face solicitarea în Minsk, nu trebuie să forțeze granița. Acești oameni nu vor să rămână în Polonia, ci să ajungă în vestul Europei. Sunt extrem de violenți, pentru că au fost înșelați, când au fost aduși cu avionul, li s-a spus că destinația este Germania.” Europa Liberă: Vă descurcați singuri? Sau vă ajută și UE și NATO? Anna Fotyga: „Suntem extrem de activi, președintele Poloniei dar mai ales dl prim ministru care a început un tur al capitalelor europene, începând cu statele baltice, pentru a coagula o poziție comună cu aceste state, ca și cu țările grupului Vișegrad. Toți partenerii noștri din aceste state sunt siguri de natura acestei crize. Și anumite state din Vest și-au exprimat solidaritatea cu Polonia. Sigur, pozițiile diferă în funcție de orientarea politică. Mulți reprezentanți ai statelor vestice vorbesc despre o criză a refugiaților. Or tocmai această abordare a supărat-o și pe lidera opoziției din Bielorusia, dna Țihanovskaia. Pentru că se pare că cei aproape 1000 de prizonieri politici din Bielorusia nu au parte de aceeași atenție ca așa numiții refugiați. Acești prizonieri sunt torturați unii uciși, iar aceste crime ar trebui aduse în fața tribunalului penal internațional de la Haga. Acestea sunt crime comise după furtul alegerilor de către Lukașenka, pe care noi îl considerăm un uzurpator. Lukașenka a deschis acest nou coridor de migrație pentru a destabiliza estul și centrul Europei. Consecințele finale vor fi însă resimțite în statele vestice. Apropo de sprijinul NATO, Estonia și Marea Britanie, au declarat că vor trimite trupe la granița poloneză. Ca atare, situația acum se mai limpezește, în ciuda valului de dezinformare care se află în jurul acestui atac hibrid.” Europa Liberă: O dată ajunși pe teritoriul polonez, oamenii sunt returnați în statele lor de origine? Anna Fotyga: „Da, acești oameni se află într-o situație dificilă, în statele de unde vin situația nu este bună, dar trebuie să precizăm că au fost capabili să plătească sume imense pentru a veni în Belarus, fiind, ce-i drept, păcăliți, că drumul lor către Europa va fi confortabil și ușor. Ca atare, când ajung pe teritoriul polonez ei primesc asistență. O dată pe teritoriul nostru, noi încercăm să ii returnăm în țara lor de origine. De exemplu în Irak, o țară care nu mai este considerată periculoasă, câtă vreme a fost chiar invitată la Summitul Democrației, iar UE a observat alegerile acolo. Situația din Irak nu mai este de natură să îi determine pe oameni să părăsească țara ca să înghețe la granița dintre Bielorusia și Polonia. Aceștia sunt oameni care se află sub protecția și controlul forțelor din Bielorusia. Este o situație instrumentalizată.”    
2 d
europalibera.org