Tools
Change country:
Pacea hibridă este la fel de periculoasă ca și războiul hibrid (Revista presei)
Ziarul  de Gardă aduce în vizor dosarul fostului ministru al Agriculturii, Eduard Grama, care, potrivit procurorei ce reprezintă apărarea, este tergiversat. Ziarul publică detalii despre dosarul trimis în judecată acum șapte ani. Tot în această ediție aflați care sunt răspunsurile experților la întrebarea: „De ce R. Moldova NU trebuie să renunțe niciodată la regiunea transnistreană și de ce NU trebuie să-i recunoască vreodată pretinsa independență?”. Citiți și  argumentele experților, care au amintit despre moldovenii aflați încă sub tricolor în stânga Nistrului, despre sacrificiul generației care a luptat în 1992, dar și despre reformele structurale promovate la Chișinău, care „fac malul drept din ce mai atractiv pentru locuitorii din regiunea transnistreană”.
radiochisinau.md
Infrastructură și programe de studii moderne pentru studenții și profesorii de la Universitatea de Stat din Moldova
Infrastructura Universității de Stat din Moldova va fi îmbunătățită, laboratoarele vor dotate cu echipamente de ultimă generație, iar programele de studii vor fi modernizate. Instituției i-au fost acordate două granturi în valoare totală de 5 mln 580 mii de euro pentru implementarea unor subproiecte investiționale în cadrul proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, implementat de Ministerul Educației și Cercetării și finanțat de Banca Mondială. Primul grant a constituit cca 2,080 mln euro, iar al doilea - 3,5 mln euro, anunță Ministerul Educației și Cercetării.
radiochisinau.md
Vameșii vor fi dotați cu camere video corporale; Proiectul este testat la PTF Leușeni
Serviciul Vamal a demarat un proiect pilot, la postul vamal Leușeni, de testare a echipamentului staționar și a 24 unități de bodycameră 4G cu care vor fi dotați funcționarii vamali din prima și a doua linie de control. Echipamentul este destinat pentru sporirea siguranței proprii în desfășurarea atribuțiilor de serviciu a funcționarilor vamali.
Jurnal.md - Ca să ştii totul!
Letonia dă afară din țară un diplomat rus pe care-l acuză de „discreditarea statului” și „incitare la ură”
Letonia a declarat persona non grata un angajat al ambasadei Rusiei la Riga și l-a expulzat din țară. La cererea ministerului de externe leton, diplomatul trebuie să părăsească țara înainte de 10 aprilie. Însărcinatul cu afaceri al misiunii ruse a fost informat, miercuri, despre această situație într-un comunicat.
radiochisinau.md
28 martie 1923: Este promulgată prin decret regal Constituția României Mari, una dintre cele mai avansate și democratice constituții din Europa acelui timp
 
timpul.md
Letonia expulzează un diplomat rus
Letonia a declarat persona non grata un angajat al ambasadei Rusiei la Riga şi l-a expulzat din ţară, potrivit DPA.
Jurnal.md - Ca să ştii totul!
REPORTAJ/ Un abuzator sexual de copii, un criminal care a fost recrutat să lupte în Ucraina acum ține prelegeri „importante” în școli
„Dacă va fi nevoie de încă o viață pentru a dovedi că nu este un erou, ei bine… ce pot face?” Povestea unui locuitor din Novosibirsk, abuzator sexual de copii și criminal care a stat după gratii mai puțin de un an, a plecat să lupte în Ucraina, iar acum ține prelegeri „importante” în școli....
zdg.md
Meniuri sănătoase de Post
Mic Dejun: Tartina cu avocado, salata de portocale cu migdale Ingrediente: 50g paine secara, 75 g avocado zdobit cu fulculita sau taiat felii, care poate sa fie condimentat, dupa gust cu piper, chilli, sau un pic de sare, 200g miez portocala, 20g migdale. Pranz: Falafel cu salata tabbouleh Ingrediente: 300g falafel, 100g salata Tabbouleh. Atentie …
timpul.md
Alimente care îngraşă dacă le consumi în exces în Postul Paştelui
Cartofii prăjiţi şi pâinea albă se numără printre favoritele persoanelor care nu vor să mănânce de dulce, însă acestea au foarte multe calorii.
timpul.md
Postul Paștelui 2024. Sfaturi de care să ții cont ca să fii sănătos
Evident, de vointa, in primul rand, asta daca tot te-ai decis ca vrei sa tii acest post. De ce vrem sa tinem post? Atat pentru beneficiul spiritual adus, cat si pentru cel pentru sanatate. Cand ne tinem departe de toxinele animale, digestia este mai usoara, la fel este si sufletul si astfel esti mai inclinat …
timpul.md
Doi bărbați din Căușeni reținuți, după ce ar fi pretins în Germania de la doi muncitori din Republica Moldova suma de 5.000 de euro
Polițiștii anunță reținerea a doi bărbați din Căușeni, după ce ar fi pretins în Germania de la doi muncitori din Moldova suma de 5.000 de euro.
radiochisinau.md
SFS reamintește despre obligația modificării orei echipamentelor de casă conform orei de vară până la 20 aprilie
Serviciul Fiscal de Stat informează contribuabilii despre obligația de a modifica ora echipamentelor de casă și de control conform orei de vară până la 20 aprilie.
Jurnal.md - Ca să ştii totul!
A comis peste 20 de pungășii și furturi și a evadat din arest; Un bărbat, condamnat la 12 ani de închisoare
Un bărbat de 42 de ani a fost recunoscut vinovat pentru săvârșirea a 20 de episoade de pungășie (art.192 alin.(1) din Codul penal), un episod de furt (art.186 alin.(2) lit.c), d) din Codul penal) și pentru infracțiunea de evadare din locurile de deținere, săvârșită de persoana care se află sub arest preventiv. Ca rezultat, magistrații judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani i-au stabilit o pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 12 ani.
Jurnal.md - Ca să ştii totul!
Teoriile conspirației care circulă pe rețelele sociale după prăbușirea podului din Baltimore. Ce este „lebăda neagră”
Comentatorii de extremă dreapta susțin că prăbușirea podului Francis Scott Key din Baltimore, de marți, este un eveniment de tip „lebăda neagră”, o frază de nișă care a capturat recent imaginația teoreticienilor conspirației „statului profund”, scrie stirileprotv.ro „Nimic nu mai este sigur”, a scris Andrew Tate pe X, aproximativ șase ore după ce nava containe ..........
https://protv.md
Mesaj ferm al lui Putin privind un atac asupra NATO. Cele cinci state menționate
Rusia nu are proiecte privind nicio ţară din NATO şi nu va ataca Polonia, statele baltice sau Republica Cehă, dar dacă Occidentul îi livrează Ucrainei avioane de luptă F-16, atunci acestea vor fi doborâte de forţele ruse, a afirmat Vladimir Putin, scrie știrileprotv.ro La o întâlnire cu piloţi ai forţelor aeriene ruse, Putin a notat că alianţa militară occidentală con ..........
https://protv.md
Familia Recean, cu milioane în conturi
Venituri oficiale de peste cinci milioane de lei, o casă spațioasă, o vilă peste Prut și conturi de șapte cifre în băncile din Republica Moldova și de peste hotare. Asta a indicat prim-ministrul Dorin Recean în declarația de avere și interese personale pentru anul 2023.
Jurnal.md - Ca să ştii totul!
CEC a stabilit plafonul mijloacelor financiare ce pot fi transferate pe contul „Fond electoral” și în contul „Destinat grupului de inițiativă”
Comisia Electorală Centrală (CEC), în cadrul ședinței de astăzi, a stabilit plafonul general al mijloacelor financiare ce pot fi transferate pe contul „Fond electoral” al concurentului electoral la alegerile locale noi și parțiale din data de 19 mai 2024, după cum urmează: pentru circumscripția electorală sătească Cairaclia, raionul Taraclia în mărime de 35 744,83 lei […]
Curentul.md
/VIDEO/ Căprior lovit mortal la intrarea în Chișinău. Șoferul a fugit și va fi documentat de poliție
https://www.tv8.md
Festivalul Tradițiilor Românești la Chișinău a primit Înaltul Patronaj al Președintelui României, Klaus Iohannis. Intrarea la eveniment este liberă
Ieri, 27 martie, când s-au împlinit 106 ani de la Unirea Basarabiei cu România, Festivalul Tradițiilor Românești la Chișinău, eveniment care se va derula în perioada 17-19 mai 2024, a primit Înaltul Patronaj al Președintelui României, Klaus Iohannis.
radiochisinau.md
Al doilea membru CEC propus de PAS care își dă demisia în ultimele două luni. Detalii despre secretarul Comisiei care a renunțat la funcție
Secretarul Comisiei Electorale Centrale, Alexandr Berlinschii, și-a depus demisia. Informația a fost confirmată de șefa serviciului de presă a CEC, Rodica Sîrbu. E a precizat că Berlinschii și-a depus cererea de demisie la Parlament. Berlinschii a declarat pentru Agora că motivele care s-ar afla în spatele acestei decizii ar fi legate de viața personală. El...
zdg.md
ONU a cerut Federației Ruse să predea Kievului datele referitoare la victimele prăbuşirii avionului Il-76 în apropiere de Belgorod
Moscova trebuie să predea Kievului datele referitoare la militarii ruși aflați la bordul avionului Il-76 care s-a prăbușit în regiunea Belgorod, se arată în declarația Direcției Înaltului Comisar ONU pentru drepturile omului, notează RADOR RADIO ROMÂNIA. În text se remarcă faptul că ONU nu a reușit să stabilească circumstanțele în care s-a produs accidentul, pentru
1 h
timpul.md
Noul şef al H&M se inspiră din strategia Zara
Noul şef al Hennes & Mauritz AB (H&M), Daniel Erver, a declarat că al doilea mare retailer de îmbrăcăminte din lume se concentrează pe majorarea profitului şi a vânzărilor, aducând în magazine cele mai noi tendinţe în modă cât mai curând posibil, transmit DPA şi Bloomberg, potrivit Agerpres. Urmând exemplul rivalului mai mare, Zara, deţinut
1 h
timpul.md
Bulgaria reintră în instabilitate politică. Președintele a avertizat că țara se îndreaptă spre noi alegeri anticipate
Coaliţia "Continuăm Schimbarea-Bulgaria Democrată" (PP-DB) a returnat preşedintelui Rumen Radev al doilea mandat de formare a cabinetului Bulgariei. Copreşedintele PP-DB, Kiril Petkov, a declarat că primul mandat a eşuat, deoarece GERB-SDS nu au respectat acordul, relatează Rador Radio România. "L-am propus pe Nikolai Denkov ca prim-ministru cu al doilea mandat, le-am oferit o a doua
1 h
timpul.md
România, principalul furnizor de produse petroliere pentru Republica Moldova
În anul 2023, în Republica Moldova au fost importate 907.921,3 tone de produse petroliere (motorină, benzină și gaz lichefiat), în creștere cu 6,6% (cu peste 56.500 de tone mai mult), față de anul 2022, arată datele ale Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE).
1 h
radiochisinau.md
VIDEO/ Un inculpat a decedat, altul și-a recunoscut vina, iar ex-ministrul a cerut examinarea cauzei în lipsa lui. Dosarul fostului ministru Eduard Grama, de 7 ani în prima instanță
În iunie 2024 se vor împlini șapte ani de când dosarul în care este vizat fostul ministru al Agriculturii, Eduard Grama și alte nouă persoane a fost trimis în judecată. În această perioadă, procurorul ce instrumenta cazul a demisionat din sistem, iar dosarul s-a perindat pe mesele a trei magistrați.  Dosarul s-a împotmolit în prima...
1 h
zdg.md
Putin spune că Rusia nu va ataca NATO, dar că avioanele F-16 vor fi doborâte în Ucraina
Rusia nu are proiecte privind nicio ţară din NATO şi nu va ataca Polonia, statele baltice sau Republica Cehă, dar dacă Occidentul îi livrează Ucrainei avioane de luptă F-16, atunci acestea vor fi doborâte de forţele ruse, a afirmat miercuri seara preşedintele rus Vladimir Putin, transmit Reuters și Agerpres.
1 h
Jurnal.md - Ca să ştii totul!
Un căprior - lovit mortal de o mașină, în apropiere de Chișinău. Șoferul a părăsit locul faptei
Un căprior - lovit mortal de o mașină, în apropiere de Chișinău. Șoferul a părăsit locul faptei Un căprior a fost lovit mortal de o mașină în apropiere de Chișinău. Șoferul a părăsit locul faptei. Despre asta, a anunțat șeful Inspectoratului pentru Protecția Mediului, Ion Bulmaga. Ultimul update: 28.03.2024, 09:26 Publicat:28.03.2024, 09:22 „Vor fi întreprinse ma ..........
1 h
https://protv.md
Doi bărbați din Căușeni - retinuți, după ce ar fi pretins în Germania, de la doi muncitori din Moldova, suma de 5000 de euro. Convorbirea telefonică - VIDEO
Doi bărbați din Căușeni - retinuți, după ce ar fi pretins în Germania, de la doi muncitori din Moldova, suma de 5000 de euro. Convorbirea telefonică - VIDEO Doi bărbați de 23 si 32 de ani din Căușeni au fost retinuți, după ce ar fi pretins în Germania, de la doi muncitori din Moldova, suma de 5000 de euro. Publicat:28.03.2024, 09:14 Potrivit poliției, aceștia i-au ameni ..........
1 h
https://protv.md
Premierul Dorin Recean explică într-un interviu acordat Euronews România motivul pentru care nu l-a felicitat pe Putin pentru victoria în alegerile din Rusia
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, a acordat un interviu postului Euronews România, în care a explicat care sunt motivele pentru care autoritățile de la Chișinău nu i-au transmis felicitări lui Vladimir Putin pentru victoria din alegerile prezidențiale din Rusia.
1 h
radiochisinau.md
Accidentul de la Boldurești, soldat cu decesul unui băiat: Demisii, retrogradări și mustrare aspră pentru 5 polițiști
Doi polițiști au fost demiși, iar alții trei au fost sancționați în urma tragediei din satul Boldurești, când primarul Nicanor Ciochină ar fi provocat accidentul în care a murit un copil de 14 ani, iar apoi a fugit de la locul faptei.
1 h
Jurnal.md - Ca să ştii totul!
Audit energetic. Cine, cum și de ce îl realizează
Atunci când vrei să construiești o clădire sau să renovezi una v...
1 h
bizlaw.md
Comercianți de droguri, reținuți de oamenii legii; Doi tineri, amenințați cu moartea după ce au refuzat să fie curieri
Procurorii PCCOCS și ofițerii INI anunță reținerea a doi bărbați din Căușeni, după ce ar fi pretins în Germania de la doi muncitori din Moldova suma de 5.000 de euro.
2 h
Jurnal.md - Ca să ştii totul!
A nins două zile, Chișinăul a fost deszăpezit o lună. Rectificările EXDRUPO la propriul răspuns: „Cheltuielile nu sunt pentru două zile, dar pentru o perioadă de peste o lună”
Chiar dacă responsabililor pentru deszăpezirea municipiului Chișinău le-a luat mai bine de două luni să formuleze un răspuns privind cheltuielile suportate pentru a curăța orașul ca urmare a ninsorii din 8-9 ianuarie curent, aceștia au ținut să-l „corecteze”, venind cu precizări, la scurt timp după ce ZdG a publicat informațiile pe care le-a primit. „La...
2 h
zdg.md
Republica Cehă a demascat o rețea finanțată de Moscova care descuraja țările din UE să ajute Ucraina
Serviciile de informații cehe au demascat o rețea finanțată de Moscova care răspândea propaganda rusă despre Ucraina și își extindea influența până în Parlamentul European, a anunțat miercuri prim-ministrul ceh Petr Fiala, informează AFP.
2 h
radiochisinau.md
(video) Scandal cu deszăpezirea, în toi de primăvară: Primăria a cheltuit milioane pentru înlăturarea intemperiilor din ianuarie. Explicațiile Exdrupo
Aproape 14 milioane de lei a costat deszăpezirea capitalei în urma ninsorilor din 8-9 ianuarie curent, potrivit unui răspuns al Întreprinderii Municipale Regia „EXDRUPO” privind cheltuielile pe care le-a suportat Primăria Chișinău pentru a înlătura consecințele intemperiilor. Șefului întreprinderii, Sergiu Tomița, a venit cu mai multe explicații.
2 h
unimedia.info
/LIVE TEXT/ Război în Ucraina, ziua 764: Explozii la Harkov și Zaporojie. Germania va transfera de urgență mii de obuze Kievului
2 h
https://www.tv8.md
Armata americană anunță că a doborât patru drone lansate de rebelii houthi din Yemen care ar fi vizat o navă de război a Statelor Unite
Armata americană anunță că a doborât patru drone lansate de rebelii houthi din Yemen care ar fi vizat o navă de război a Statelor Unite Armata americană a anunţat miercuri că a doborât patru drone lansate de rebelii houthi din Yemen care vizau o navă de război a Statelor Unite în Marea Roşie, notează AFP, citată de Agerpres. Publicat:28.03.2024, 08:33 Comandamentul mili ..........
2 h
https://protv.md
Mașinile zburătoare, tot mai aproape să devină o realitate. AirCar a vândut autovehiculul său unei companii chinezești
Mașinile zburătoare, tot mai aproape să devină o realitate. AirCar a vândut autovehiculul său unei companii chinezești Mașinile zburătoare sunt tot mai aproape să devină o realitate frecvent întâlnită pe cer. Dar pe cerul chinezesc, cel mai probabil, scrie stirileprotv.ro Publicat:28.03.2024, 08:31 Compania slovacă AirCar a vândut tehnologia din spatele autovehiculului s ..........
2 h
https://protv.md
Bărbatul care a vrut să violeze o fată de 14 ani, la „Valea Trandafirilor”, va sta după gratii. Decizia primei instanțe
2 h
https://www.tv8.md
Curs valutar BNM pentru 28 martie. Cât costă astăzi un euro și un dolar - FOTO
Curs valutar BNM pentru 28 martie. Cât costă astăzi un euro și un dolar - FOTO Banca Națională a Moldovei a stabilit pentru un euro un curs valutar de 19,09 lei, iar pentru un dolar 17,64 lei. Publicat:28.03.2024, 08:21 Leul românesc valorează 3,84 lei. O hrivnă ucraineană costă 44 de bani, iar o rublă rusească, 19 bani. Pe Telegram-ul  Pro TV Chisinau  găsiți imaginile ..........
2 h
https://protv.md
Pe langa igiena corecta si regulata, dintii tai au nevoie si de un control profilactic periodic! DentaSI – clinica stomatologica a familiei tale - VIDEO
DentaSi este clinica perfecta, care are grija de dantura ta si a copilului tau, atat pentru preventie, cat si tratamentul definitiv fara durere. Vizita la stomatolog este esentiala pentru mentinerea unei danturi sanatoase. Clinica DentaSI ofera servicii de calitate, atat in profilaxia unor patologii dentare, cat si in tratarea acestora, rapid si fara durere.In plus, este o alegere potri ..........
2 h
https://protv.md
Letonia expulzează un diplomat rus pentru discreditarea instituţiilor statului şi incitare la ură
Letonia expulzează un diplomat rus pentru discreditarea instituţiilor statului şi incitare la ură Letonia a declarat persona non grata un angajat al ambasadei Rusiei la Riga şi l-a expulzat din ţară, notează dpa, scrie hotnews.ro Publicat:28.03.2024, 08:02 La cererea Ministerului de Externe, diplomatul trebuie să părăsească Letonia înainte de 10 aprilie. Însărcinatul cu a ..........
2 h
https://protv.md
Horoscop de la ChatGPT pentru 28 martie 2024: Fecioarele anulează un plan, iar familia este în prim-plan pentru Lei
2 h
https://www.tv8.md
Vremea se încălzește, iar în unele regiuni ale țării va ploua. Prognoza meteo
Vremea se încălzește, iar în unele regiuni ale țării va ploua. Prognoza meteo Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, astazi, se prevede cer noros, va ploua. Ultimul update: 28.03.2024, 08:20 Publicat:28.03.2024, 08:01 În cursul nopții, in nord se așteaptă 4 grade, ziua termometrele vor indica 13 grade. În centru, noaptea se prognozează 6 grade, iar maxima zilei va f ..........
2 h
https://protv.md
/METEO/ Ne vom bucura de soare: Cum va fi vremea pe 28 martie 2024
2 h
https://www.tv8.md
Banca Națională, responsabilă financiar în dosarul „Frauda bancară”
Banca Națională a fost recunoscută responsabilă financiar în dosarul „Frauda bancară”, printr-o decizie a Judecătoriei Chișinău. Instanța a respins, totodată, cererea avocatului omului de afaceri rus, Andrei Goncearenco, privind scoaterea sechestrelor de pe sediul Global Business Center. Procurorii spun că legalitatea asupra aplicării sechestrelor pe bunurile din dosarul „Frauda bancară” a fost expusă de Curtea de Apel Chișinău.
2 h
Jurnal.md - Ca să ştii totul!
Ieftinire a monedei Euro și a dolarului american, anunțată pentru astăzi
Moneda unică europeană se ieftinește astăzi cu 11 bani și costă 19 lei și 09 bani, transmite MOLDPRES.
2 h
radiochisinau.md
Trans-Oil: Întreprinderea „Floarea Soarelui” nu s-a închis, și-a suspendat temporar activitatea
În contextul apariției în presă a informației privind închiderea întreprinderii “Floarea Soarelui”, care face parte din grupul de companii “Trans-Oil”, grupul a venit cu următoarele precizări:  “La acest moment, e vorba nu de închiderea întreprinderii, ci de sistarea temporară, pe termen scurt, a activității de producere pe perioada completării rezervelor de materie primă și a efectuării […]
2 h
Curentul.md