Unelte
Schimbă țara:

Analiză Goldman Sachs: „Polonia, Ungaria, Cehia şi România sunt mai expuse la scumpirea energiei decât restul ţărilor din UE”

Ca răspuns la creşterile de preţuri, banca centrală a Cehiei a efectuat luna trecută cea mai mare majorare de dobândă din ultimul sfert de secol. Banca centrală a Ungariei a reacţionat la accelerarea inflaţiei cu cea mai agresivă scumpire a creditului din UE. În Polonia, actualii şefi ai băncii naţionale spun că ar fi bine să mai aştepte pentru că dobânzile mari ar frâna creşterea economică, iar inflaţia este oricum trecătoare. Însă o coaliţie fără precedent de foşti oameni de decizie ai instituţiei îi cere actualului guvernator să urce de urgenţă dobânda pentru că altfel riscă să scape inflaţia de sub control. Iar acest lucru ar însemna o încălcare a constituţiei ţării
Citeste tot articolul pe: mediafax.ro
Situația din România seamănă cu cea din SUA: Barack Obama acuză că republicanii pun în pericol democraţia
Fostul preşedinte american, Barack Obama, i-a acuzat, sâmbătă, pe republicani că pun în pericol democraţia, înaintea unor alegeri locale strânse, considerate un test de popularitate pentru Joe Biden într-un moment în care negociază cu Congresul un plan masiv de investiţii, Citește mai departe...
1m
stiripesurse.ro
Dosar penal pentru trafic de droguri de risc în urma unor descinderi în județul Iași
Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi, împreună cu procurorii DIICOT Iaşi, au efectuat o percheziţie domiciliară în cadrul căreia au descoperit şi confiscat droguri de risc, fiind întocmit un dosar penal, potrivit Agerpres. Citește mai departe...
1m
stiripesurse.ro
Sorin Cîmpeanu, despre profesoara amenințată cu moartea după ce le-a vorbit de COVID copiilor:  ,,A avut o atitudine, așa cum doresc să aibă toți dascălii din România”
Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a vorbit, duminică, despre cazul profesoarei din Tecuci, care a fosit jignită şi ameninţată cu moartea, după ce le-a vorbit copiilor despre virus și vaccin. Profesoara a fost ameninţată cu moartea […] Articolul Sorin Cîmpeanu, despre profesoara amenințată cu moartea după ce le-a vorbit de COVID copiilor:  ,,A avut o atitudine, așa cum doresc să aibă toți dascălii din România” apare prima dată în BZI.ro.
BZI.ro
Loteria de vaccinare, duminică, 24 octombrie. Numerele câștigătoare, extrase la ora 20.50
Loteria de vaccinare a ajuns la a patra extragere, duminică, 24 octombrie. La această extragere participă numerele de ordine din intervalul 1.627.568 – 1.872.849, corespunzătoare participanților care s-au înscris, conform Regulamentului, până viner la orele 12:00.
Hotnews.ro
Circuitul banilor în lume. Cei mai bogaţi 10% dintre americani deţin 89% din toate acţiunile burselor din SUA
Cei mai bogaţi 10% dintre americani deţin 89% din toate acţiunile burselor din SUA, un număr record care evidenţiază rolul pieţei de capital în creşterea inegalităţilor din principala economie a lumii, transmite CNBC.
mediafax.ro
Oana Gheorghiu, mesaj de revoltă către liderii PNL: "Rușine măi băieți, că bărbați nu sunteți! Rușine!"
Oana Gheorghiu de la Asociația Dăruiește Viață, cea care alături de Carmen Uscatu, împreună cu sute de mii de donatori, construiesc primul spital de Oncologie și Radioterapie Pediatrică din România, a transmis un mesaj plin de revoltă la adresa lidrilor PNL.
ziare.com
Conferința privind viitorul Europei: A doua sesiune plenară a avut loc la sediul Parlamentului European de la Strasbourg
Sâmbătă octombrie, a avut loc a doua sesiune plenară a conferinței privind viitorul Europei la sediul Parlamentului European de la Strasbourg pentru a discuta contribuțiile aduse de cetățeni, informează PE.
Hotnews.ro
”Situaţie disperată” în Prahova: zeci de bolnavi de COVID aşteaptă în UPU eliberarea unui pat. Apelul public al prefectului
Prefectura Prahova reclamă că ”situaţia devine disperată” şi anunţă că peste 30 de pacienţi aşteaptă duminică, 24 octombrie, în UPU un loc pentru internare.
ziare.com
A patra extragere la loteria vaccinării. Intervalul numerelor de ordine din care sunt extrași câștigătorii
A patra extragere la Loteria de Vaccinare este programată duminică, 24 octombrie, și va fi difuzată pe TVR 1 la orele 20.50.
ziare.com
Oficial: Elevii din școlile și grădinițele private revin la școală
Elevii care sunt înscriși la școlile și grădinițele private pot merge la cursuri cu prezență fizică, legal, de luni, potrivit textului Hotărârii de Guvern care aprobă măsurile propuse prin Hotărârea Comitetului Național pentru Situații de Urgență. Textul actului normativ publicat vineri prevede, contrar tuturor declarațiilor oficiale de până acum, că toate instituțiile de învățământ sunt […] The post Oficial: Elevii din școlile și grădinițele private revin la școală appeared first on România Liberă.
romanialibera.ro
Urmaşul lui Mussolini, convocat în lotul echipei de fotbal Lazio Roma
mediafax.ro
Streinu-Cercel: "Avem nevoie de ajutor din străinătate. Nu mai suntem suficient de mulţi doctori şi cadre medicale"
Preşedintele Comisiei de Sănătate din Senat, medicul infecţionist Adrian Streinu-Cercel, le-a transmis duminică, 24 octombrie, românilor să înţeleagă faptul că România a ajuns în situaţia în care are nevoie de ajutor din străinătate pentru a putea face faţă pandemiei.
ziare.com
Prognoza meteo pentru 25 și 26 octombrie. Vremea se va menține rece pentru această perioadă
Vremea se va menține rece, luni și marți, în toată țara. Luni, în București, vremea va fi frumoasă, dar rece, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.    Luni, în țară: Vremea va fi rece pentru această […]
gandul.info
Patriarhul Daniel intervine în scandalul preoților antivacciniști și le cere să se abțină de la opinii pe teme medicale: „Evitați exprimările publice, clericii nu sunt calificaţi”
Biserica Ortodoxă va lua în discuţie declaraţiile considerate controversate ale unor preoți, după ce episcopii de la Constanța şi Giurgiu au declarat în faţa credincioşilor că serul nu este bun și i-a îndemnat să nu […]
gandul.info
BNR schimbă condiţiile de creditare. Avansul creşte pentru creditele de investiţii imobiliare
BNR schimbă condiţiile de creditare. Avansul creşte de la 15% la 25% pentru creditele de investiţii imobiliare în lei, la 35% pentru cele în euro şi la 50% pentru cele în alte valute. Se modifică şi calculul pentru gradul maxim de îndatorare, scrie Ziarul Financiar.
mediafax.ro
Daniel Fenechiu: Cea mai bună coaliție de guvernare pentru România este PNL-USR-UDMR. Nu văd cu ochi buni un guvern minoritar aflat la mâna PSD-ului (VIDEO)
Daniel Fenechiu a declarat duminică, că cea mai bună coaliție de guvernare pentru România este PNL-USR-UDMR. Acesta a subliniat că nu susține un guvern minoritar din care să facă parte și PSD. „Ceea ce pot […]
B1.ro
Regizorul rănit de Alec Baldwin i-a adus un omagiu directoarei de imagine care a murit pe platoul de filmare
Joel Souza, regizorul lungmetrajului "Rust", rănit de un foc de armă atunci când actorul Alec Baldwin a împuşcat-o mortal pe directoarea de imagine a peliculei folosind un pistol de recuzită în timpul filmărilor de la acest western, a declarat că se simte "îndurerat de moartea prietenei şi colegei" sale.
Hotnews.ro
Câți lei primește salariu un angajat la McDonalds în București. Pentru acesti bani, muncește pe brânci și la bucătărie, și la casa de marcat
Mulți tineri lucrează în cadrul firmei McDonalds, pentru a câștiga rapid un ban. Însă, cei care muncesc pentru restaurant trebuie să fie și la bucătărie, și la casa de marcat. Câți lei primește salariu un […] Articolul Câți lei primește salariu un angajat la McDonalds în București. Pentru acesti bani, muncește pe brânci și la bucătărie, și la casa de marcat apare prima dată în BZI.ro.
BZI.ro
Liga 2: Universitatea Cluj a urcat pe locul doi (3-1 vs Unirea Dej)
Universitatea Cluj a câștigat meciul disputat acasă, duminică, împotriva echipei Unirea Dej, scor 3-1. Duelul a avut loc în etapa a XI-a a Ligii 2.
Hotnews.ro
Conducerile PNL și PSD, la Vila Lac. Se negociază susținerea guvernului PNL-UDMR
Conducerile PNL și PSD s-au întâlnit duminică, dimineață, la Vila Lac. Liderii PSD s-au dus la Vila Lac pentru a oferi sprijin unui guvern PNL – UDMR. Premierul desemnat Nicolae Ciucă poartă duminică noi negocieri […]
1 h
gandul.info
Decizia radicală luată de actorul Alec Baldwin, după ce și-a ucis accidental o colegă de pe platourile de filmare și l-a rănit pe regizor
Presa americană dă de înțeles că Alec Baldwin (63 de ani) își „anulează alte proiecte”, după tragedia de pe platoul de filmare al westernului „Rust”. Actorul a împușcat-o mortal cu o armă de recuzită pe […]
1 h
gandul.info
Noul jurat la MasterChef, dat afară de la filmări de un jandarm care nu l-a recunoscut: "Alo, domnu' nu intra, nu are voie nimeni!"
Pro TV a anunţat juraţii cooking show-ului care va reveni în grila postului anul viitor.
1 h
ziare.com
Anamaria Prodan, mesaj pentru Laurențiu Reghecampf în cadrul lansării celor două cărți: ,,Am un capitol tribut dedicat lui Laurențiu Reghecampf, căruia trebuie să..”
Anamaria Prodan a fost numai un zâmbet la lansarea celor doua cărți. În plin divorț de Laurențiu Reghecampf. Anamaria Prodan a lansat două cărți, una despre cariera și viața ei și o altă carte despre […] Articolul Anamaria Prodan, mesaj pentru Laurențiu Reghecampf în cadrul lansării celor două cărți: ,,Am un capitol tribut dedicat lui Laurențiu Reghecampf, căruia trebuie să..” apare prima dată în BZI.ro.
1 h
BZI.ro
Decizia radicală luată de Alec Baldwin după ce a împușcat mortal o colegă de platou: ”Așa a făcut mereu”
Actorul Alec Baldwin a tras cu o armă de recuzită pe platourile de filmare din New Mexico şi a provocat moartea directorului de imagine Halyna Hutchins şi rănirea regizorului Joel Souza, într-un accident groaznic petrecut joi, 21 octombrie.
1 h
ziare.com
Eurostat. Cât de mulțumiți sunt românii de locuințele lor
Deși românii au procentul cel mai mare din U.E în ceea ce privește deținerea de proprietăți, se pare că locuințele deținute sunt înghesuite, spre deosebire de alți cetățeni ai U.E care se bucură de mai mult spațiu în locuințele lor. Românii sunt mulțumiți de casele lor Cetățenii României trăiesc în cele mai aglomerate locuințe din […] The post Eurostat. Cât de mulțumiți sunt românii de locuințele lor appeared first on România Liberă.
1 h
romanialibera.ro
Florin Cîțu se distanțează de orice compromis cu PSD sau USR. Șeful liberalilor îi recomandă lui Ciucă să nu cedeze nimic
Președintele PNL Florin Cîțu spune că nu există „compatibilitate” între el și PSD sau USR, pentru că cele două partide l-au dat jos prin moțiune de cenzură. Cîțu afirmă că nu va fi premier în viitorul Executiv. Citește mai departe...
1 h
stiripesurse.ro
WTA: Anett Kontaveit, campioană la Moscova după o revenire spectaculoasă în fața Ekaterinei Alexandrova
Anett Kontaveit a câştigat, duminică, turneul de categorie "WTA 500" de la Moscova, după ce a învins-o în finală pe Ekaterina Alexandrova (37 WTA).
1 h
Hotnews.ro
AC Milan anunţă că Theo Hernandez s-a vindecat de coronavirus
AC Milan a anunţat, duminică, pe site-ul oficial, că Theo Hernandez s-a vindecat de coronavirus, conform news.ro.“Theo Hernandez a fost testat negativ la testul Covid-19”, a precizat clubul. Citește mai departe...
1 h
stiripesurse.ro
China a vaccinat 'doar' 1,068 miliarde de rezidenţi chinezi, adică peste 75% din populație
China a vaccinat cu schemă completă împotriva maladiei COVID-19 aproximativ 75,6% din populaţia sa până în data de 23 octombrie, a anunţat duminică Mi Feng, purtător de cuvânt al Comisiei Naţionale de Sănătate din această ţară, informează Reuters. Citește mai departe...
1 h
stiripesurse.ro
Lucian Romașcanu: Toate forțele politice ar trebui să se unească. Dacă Guvernul Ciucă vine cu un proiect favorabil PSD, este spaţiu de negociere și discuție (VIDEO)
Lucian Romașcanu a declarat duminică, că partidul PSD este dispus să negocieze pentru formarea Guvernului Ciucă. Singura condiție pusă de PSD este că programul să conțină și soluțiile propuse de social democrați. „Noi așteptăm în […]
1 h
B1.ro
Negocierile dintre PNL și PSD au eșuat: Explicațiile pentru eșecul de la Vila Lac
Negocierile dintre PNL și PSD au eșuat, după numai o întâlnire! Echipa condusă de Florin Cîțu și cea condusă de Marcel Ciolacu au discutat, duminică, la prânz, la Vila Lac, dar nu au ajuns la o înțelegere.STIRIPESURSE. Citește mai departe...
1 h
stiripesurse.ro
Membrii FC Barcelona sunt de acord cu strângerea de fonduri suplimentare pentru modernizarea stadionului Camp Nou
Membrii clubului de fotbal FC Barcelona au votat în favoarea unei propuneri care prevede strângerea de fonduri suplimentare pentru modernizarea stadionului Camp Nou, transmite Bloomberg. Citește mai departe...
1 h
stiripesurse.ro
O ţară cu 200 de milioane de locuitori anunţă că va lansa o monedă digitală
Nigeria va lansa la începutul săptămânii viitoare o monedă digitală, eNaira, a declarat banca centrală.
1 h
mediafax.ro
Cigarette smuggling up to 8.3 pct in September (Novel Research)
The cigarettes black market increased in Romania by 0.6 percentage points in September compared to July, to 8.3 pct of total consumption, according to data published by Novel Research on Sunday. Citește mai departe...
1 h
stiripesurse.ro
Bilanț covid 24 octombrie. Presiune maximă la ATI: 1.846 de pacienți
Conform Grupului de Comunicare Strategică, în ultimele 24 de ore, în țara noastră a scăzut numărul persoanelor bolnave 11.725, însă, din păcate, 389 de pacienți au decedat, iar alți 1.846 se află acum la ATI. Un nou bilanț al infectărilor cu COVID-19 Însă, tot în acest interval de timp, din nefericire, în lupta cu virusul […] The post Bilanț covid 24 octombrie. Presiune maximă la ATI: 1.846 de pacienți appeared first on România Liberă.
2 h
romanialibera.ro
România a exportat tutun şi înlocuitori de tutun în valoare de 596,73 milioane de euro, în primul semestru al anului
România a exportat tutun şi înlocuitori de tutun în valoare de 596,73 milioane de euro în primele şase luni din acest an, în scădere cu peste 15% faţă de perioada similară a anului trecut, când încasările au depăşit 707,19 milioane de euro, conform datelor din balanţa Citește mai departe...
2 h
stiripesurse.ro
DEZASTRU 2.292 de localităţi au o rată de incidență de peste 3 la mie
Incidenţa cazurilor de COVID-19 cumulată la 14 zile este mai mare sau egală cu şase la mia de locuitori în 186 de oraşe şi 988 de comune, a informat, duminică, Grupul de Comunicare Strategică.Potrivit GCS, incidenţa este peste 10 la mie în 64 de oraşe. Citește mai departe...
2 h
stiripesurse.ro
Marcel Ciolacu, decizie rapidă, după eșecul negocierilor cu PNL
Marcel Ciolacu nu a acceptat ”oferta” pe care Florin Cîțu i-a făcut-o, la negocierile de la Vila Lac! Cîțu a decis să nu accepte nicio condiție din partea PSD pentru susținerea echipei lui Nicolae Ciucă, astfel că negocierile dintre cele două tabere s-au terminat fără vreun Citește mai departe...
2 h
stiripesurse.ro
PNL, în cădere liberă
Domnul Florin Cîțu, referindu-se la “zvonul” că PNL ar fi refăcut pe sub masă USL 2.0, își asigură electoratul, deja buimac de deciziile luate până acum, că „mergem (cu noul guvern – n.r.) în Parlamentul României, nu e nici un pact cu PSD”.
2 h
ziare.com
Fines worth 540,200 RON for non-observance of sanitary measures in past 24 hrs
Law enforcement personnel and representatives of other authorities carried out, in the last 24 hours, 108,068 checks on compliance with the measurements and prohibitions imposed in the context of the pandemic, being given 2,799 fines, amounting to RON 540,200 (rd EUR 109,352). Citește mai departe...
2 h
stiripesurse.ro
Filippo Inzaghi a devenit tată pentru prima dată, la 48 de ani
Fostul internaţional italian Filippo Inzaghi a devenit tată, el făcând anunţul, duminică, în social media.Inzaghi, în vârstă de 48 de ani, tehnician al echipei Brescia, a postat pe Instagram o fotografie cu eticheta din spital agăţată de nou născut. Citește mai departe...
2 h
stiripesurse.ro
Articolul din decizia CNSU referitor la suspendarea cursurilor cu prezenţă fizică în unităţile de învăţământ private nu a fost preluat în Hotărârea de Guvern / Cîmpeanu: Din păcate, demersul nu a fost dus până la capăt
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a afirmat că articolul din decizia CNSU referitor la suspendarea cursurilor cu prezenţă fizică în unităţile de învăţământ private, inclusiv în cele 21 de şcoli care funcţionează după programa altor state, nu a fost preluat în Hotărârea de Guvern cu restricţiile de luni. În acest mod s-a creat confuzie, neştiindu-se dacă acestea pot sau nu funcţiona. "Din păcate, demersul nu a fost dus până la capăt", a afirmat Cîmpeanu, potrivit news.ro.
2 h
Hotnews.ro
Drăguș a renăscut cu noul antrenor! Este golgheterul lui Standard, însă nu se află pe lista lui Rădoi pentru finala cu Islanda
"În ultima etapă nu a mai înscris, dar evoluția sa a fost apreciată de presa belgiană.
2 h
sport.ro
Ministrul Finanțelor anunţă creşterea pensiilor de la începutul anului 2022. Procentul cu care ar urma să fie majorate
Ministrul interimar al Finanţelor Publice, Dan Vîlceanu, a anunţat că, de la începutul anului viitor, pensiile vor fi majorate cu şase la sută. Şi valoarea alocaţiilor pentru copii va creşte, a mai anunţat ministrul.
2 h
ziare.com
Patriarhul Daniel: 'Omul vindecat ne învaţă să vestim iubirea milostivă a lui Dumnezeu'
În predica rostită duminică la Paraclisul istoric al Reşedinţei Patriarhale, Preafericirea Sa a vorbit despre demonizatul din Evanghelie care, după ce a fost vindecat de Hristos Domnul, a ajuns misionar, dascăl al credinţei şi exemplu pentru noi, cei de astăzi. Citește mai departe...
2 h
stiripesurse.ro
Sigur va funcționa: Joe Biden îi cere lui Kim Jong Un să nu mai testeze rachete
SUA au îndemnat Coreea de Nord, duminică, să pună capăt testelor de rachetă "contraproductive", exprimându-şi speranţa că Phenianul va răspunde apelului la dialog lansat de Washington, informează AFP. Citește mai departe...
2 h
stiripesurse.ro
CM Gimnastică: Maria Ceplinschi, locul 6 în finală la sol
Maria Ceplinschi a ocupat locul 6 în finală la sol, duminică, la Campionatul Mondial de Gimnastică din Japonia, competiţie în care a debutat la 16 ani.
2 h
Hotnews.ro
Altă zi fără locuri libere pentru pacienţii infectaţi cu coronavirus în stare gravă / Peste 1.700 de paturi ATI pentru pacienţii infectaţi, la nivel naţional
Grupul de Comunicare Strategică anunţă că, duminică, nu sunt paturi ATI libere pentru pacienţii cu coronavirus, toate cele peste 1.700 de paturi fiind ocupate, scrie news.ro. "În data de 24 octombrie 2021, conform datelor existente în aplicaţia alerte.ms, la nivel naţional există 1.705 de paturi de ATI destinate pacienţilor COVID-19. În Bucureşti sunt avizate de DSP 373 paturi de ATI pentru pacienţii de COVID-19", a transmis, duminică, Grupul de Comunicare Strategică.
2 h
Hotnews.ro