General

Avocatul Poporului: Dupa decizia CCR privind amenzile din timpul starii de urgenta, solutia ar fi o amnistie, pentru a nu aglomera instantele.

Avocatul Poporului, Renate Weber, afirma ca decizia de a contesta la Curtea Constitutionala amenzile aplicate in perioada starii de urgenta a vizat nu atat amenzile in sine, ci faptul ca nu erau descrise contraventiile, ea sustinand ca le-a solicitat ministrului de Interne si sefului IGPR sa instruiasca agentii pentru a evita abuzurile, dar nu a primit un raspuns.
Deschide mai mult
Citeste tot articolul pe: ziare.com
România, în fruntea tărilor europene cu cele mai multe victime ale accidentelor rutiere. Câte accidente au loc la noi, în ce luni și în ce zile și cine le provoacă cel mai des
Când mi-am lovit prima mașină (o Dacie veche, cumpărată în rate de la un prieten), eram într-o parcare de supermarket și mă grăbeam spre casă. Am dat în spate fără să mă gândesc că o șoferiță tocmai parcase perpendicular pe direcția mea de mers. I-am îndoit femeii portiera. Nimic serios, dar a trebuit să chemăm Poliția, care a venit rapid, a făcut fotografii, schițe și tot tacâmul prevăzut în legea care opera atunci. Habar nu aveam că tocmai intrasem în statisticile privind accidentele ușoare. Joi, INS a publicate datele privind accidentele rutiere pe 2019. În România au avut loc anul trecut 31.146 accidente de circulație cauzatoare de vătămări corporale. Cele mai multe au avut loc în interiorul localităților. Doar 10% din accidente au loc pe fondul întunericului. Aproape 85% au loc pe carosabil uscat. În zilele de weekend, vinerea au loc cele mai multe accidente.
Hotnews.ro
Coronavirus: Peste 1.000 de morţi în 24 de ore în SUA
Noul coronavirus a făcut 1.021 de decese suplimentare în 24 de ore în Statele Unite, potrivit datelor prezentate joi la orele 20.30 (vineri, 00.30 GMT) de universitatea americană Johns Hopkins, transmite AFP, citată de Agerpres. Aceasta ridică la peste 108.000 numărul total al morţilor din SUA, unde au fost înregistrate mai mult de 1.870.000 de cazuri, potrivit datelor actualizate continuu de universitatea cu sediul la Baltimore.
Hotnews.ro
Guvernatorul statului Minnesota le cere tuturor protestatarilor să se testeze pentru Covid-19
Guvernatorul din Minnesota, Tim Walz, le cere tuturor celor care au participat la protestele organizate după moartea lui George Floyd să se testeze pentru noul coronavirus.
mediafax.ro
Prognoza meteo, azi, 5 iunie 2020. Temperaturi de până la 32 de grade Celsius
După ploi, fulgere, grindină și o perioadă mai rece, vremea caldă pune stăpânire pe majoritatea zonelor din România.   Prognoza meteo în principalele zone din țară. Cum va...
B1.ro
Business report Parlamentul a votat legea care schimbă ce intră în coșul de consum. Condițiile și mecanismul de acces la banii Fondului de relansare. Ce scrie FMI despre măsurile luate de România în pandemie
Guvernul trebuie să decidă pentru viitor, nu pentru trecut. Finanţele ţării sunt la pământ, iar guvernul nu judecă decât electoral. Aceasta este o iresponsabilitate şi ea trebuie să înceteze. ● Parlamentul a votat legea care schimbă ce intră în coșul de consum. Ce prevede actul normativ pe baza căruia se va calcula salariul minim. ● Condițiile și mecanismul de acces la banii Fondului de relansare: supraveghere, indicatori, aprobări, diplomație.● Ce scrie FMI despre măsurile luate de România în pandemie și cele pentru relansarea economiei.● Persoanele care vin din anumite țări în România nu vor mai fi obligate la măsura izolării la domiciliu. ● "Prima Casă“ versus "O familie, o casă“. Când se dă restartul la creditele garantate de stat.
1 h
Hotnews.ro
VIDEO Un român, multiplu campion la culturism, prins în mijlocul protestelor violente din America
Ciprian Grosu, multiplu campion la culturism, care locuieşte în America din 2006, este prins în mijlocul protestelor din SUA. Citește mai departe...
2 h
stiripesurse.ro
Substanţele chimice utilizate de poliţie împotriva protestatarilor pot răspândi COVID-19
Şeful Centrului pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor din SUA a declarat joi că substanţele chimice folosite de poliţie pentru a dispersa mulţimea în timpul protestelor provoacă tuse care ar putea răspândi coronavirusul, scrie The New York Post.
2 h
mediafax.ro
Să râdem de Closet Pipirău! Educația sexuală și limba română
Babetele bârfitoare încep în forță ediția de astăzi, cu madam Closet Pipirău. Mai nou, madam derutată, (deocamdată) șăfa usereului de pren târg, este expertă și în învățământ. Mai exact, madama se dă rotundă pe Internet, […] Articolul Să râdem de Closet Pipirău! Educația sexuală și limba română apare prima dată în BZI.ro.
2 h
BZI.ro
Scandal-monstru provocat de Diana Schmid în centrul Iașului: Proprietarii de terenuri din zona Palas sunt executați silit și forțați să părăsească locuințele în care au trăit o viață întreagă
Ieșeanca Diana Schmid a provocat un scandal imens în zona centrală a Iașului. Mai mulți ieșeni care dețin mici proprietăți în zona Palas au fost dați în judecată și sunt executați silit în urma presiunilor […] Articolul Scandal-monstru provocat de Diana Schmid în centrul Iașului: Proprietarii de terenuri din zona Palas sunt executați silit și forțați să părăsească locuințele în care au trăit o viață întreagă apare prima dată în BZI.ro.
2 h
BZI.ro
GHINION 
GHINION  Cu o boală galopantă Dublă-a fost a lui năpastă: Carantină la nevastă, Izolare la amantă. Autor: DUMITRU IVAS (Trimisă de Mihai Haivas) Articolul GHINION  apare prima dată în BZI.ro.
2 h
BZI.ro
Renumitul dramaturg ieșean Aurel Andrei a dat în judecată Poșta Română și cere daune morale, din cauza unor cărți care ar fi trebuit să ajungă la Teatrul Național din București!
Un renumit dramaturg ieșean solicită despăgubiri morale în instanță! Astfel, Aurel Andrei a chemat în judecată Compania Națională Poșta Română. Totul a pornit de la un colet cu cărți ce nu ar fi fost livrat […] Articolul Renumitul dramaturg ieșean Aurel Andrei a dat în judecată Poșta Română și cere daune morale, din cauza unor cărți care ar fi trebuit să ajungă la Teatrul Național din București! apare prima dată în BZI.ro.
2 h
BZI.ro
Psihologul Ion Dafinoiu explică gestul făcut de studentul Cristi-Mădălin Cerbu, care l-a amenințat cu moartea pe profesorul Abel-Albert Policiuc
Prof. univ. dr. Ion Dafinoiu, președintele Colegiului Psihologilor din România, explică gestul studentului Cristi-Mădălin Cerbu, de la Facultatea de Informatică a Universității „Alexandru Ioan Cuza” – UAIC din Iași! Care a fost motivul fundamental care […] Articolul Psihologul Ion Dafinoiu explică gestul făcut de studentul Cristi-Mădălin Cerbu, care l-a amenințat cu moartea pe profesorul Abel-Albert Policiuc apare prima dată în BZI.ro.
2 h
BZI.ro
Un nou transfer de top pentru Dinamo la handbal! Javier Humet, fostul inter al Stelei a semnat pe doi ani
Javier Humet, fostul inter al Stelei a semnat pe doi ani, cu Dinamo București, liderul la zi în Liga Națională de handbal masculin Echipa de handbal masculin a lui Dinamo continuă campania de achiziții pentru […] Articolul Un nou transfer de top pentru Dinamo la handbal! Javier Humet, fostul inter al Stelei a semnat pe doi ani apare prima dată în BZI.ro.
2 h
BZI.ro
Veste bună pentru Gigi Becali! Dennis Man, pe lista unui club din Anglia. Fanii îl cer la echipa
Gigi Becali are parte de vești bune în această perioadă. Dennis Man s-ar putea transfera de la FCSB la Birmingham, acolo unde este foarte dorit de fanii echipei Gigi Becali are parte de vești bune […] Articolul Veste bună pentru Gigi Becali! Dennis Man, pe lista unui club din Anglia. Fanii îl cer la echipa apare prima dată în BZI.ro.
2 h
BZI.ro
Fermierii din Iași au raportat 6.403 hectare de teren agricol cu culturi afectate de secetă, pentru care nu vor primi despăgubiri. Descoperirea a fost făcută de comisiile de evaluare
Comisiile de evaluare a cererilor depuse de fermierii din Iași afectați de secetă verifică în continuare culturile agricole pentru care agricultorii solicită despăgubiri. Până în prezent, din cele 26.503 hectare de terenuri cu culturi de […] Articolul Fermierii din Iași au raportat 6.403 hectare de teren agricol cu culturi afectate de secetă, pentru care nu vor primi despăgubiri. Descoperirea a fost făcută de comisiile de evaluare apare prima dată în BZI.ro.
2 h
BZI.ro
Imagini de colecție cu orașul Iași în anii ’60! Planul și schițele inedite care au dus la dezvoltarea urbană din municipiu în perioada comunismului – FOTO
Imagini de colecție cu orașul Iași în anii comunismului. O lucrare despre dezvoltarea urbei în perioada anilor 1960 arată exact cum a crescut municipiul Iași în acele timpuri. Planul și schițele prezintă în detaliu modul […] Articolul Imagini de colecție cu orașul Iași în anii ’60! Planul și schițele inedite care au dus la dezvoltarea urbană din municipiu în perioada comunismului – FOTO apare prima dată în BZI.ro.
2 h
BZI.ro
Subiecte rezolvate pentru elevii care susțin examenul de Bacalaureat 2020, oferite de Universitatea Tehnică din Iași, la disciplina Matematică
Subiecte rezolvate și înregistrate gratuit pe Facebook pentru elevii care susțin examenul de Bacalaureat 2020, oferite gratuit de Universitatea Tehnică – TUIAȘI „Gheorghe Asachi” din Iași la disciplina Matematică. „Am considerat că elevii de liceu […] Articolul Subiecte rezolvate pentru elevii care susțin examenul de Bacalaureat 2020, oferite de Universitatea Tehnică din Iași, la disciplina Matematică apare prima dată în BZI.ro.
2 h
BZI.ro
Medici specialiști în tratarea bolilor cardiovasculare din toată lumea vor participa online la evenimentul Iași Arrhythmia Forum 2020!
În perioada 17-21 iunie 2020, medicii specialiști din Clinica de Boli Cardiovasculare din cadrul Spitalului „Sf. Spiridon” din Iași organizează evenimentul Iași Arrhythmia Forum 2020, aflat la cea de-a doua ediție. La eveniment vor participa […] Articolul Medici specialiști în tratarea bolilor cardiovasculare din toată lumea vor participa online la evenimentul Iași Arrhythmia Forum 2020! apare prima dată în BZI.ro.
2 h
BZI.ro
Șoferii din Iași vor avea la dispoziție o aplicație pentru identificarea locurilor de parcare libere! Patru firme vor să monteze senzorii din zonele cu plată
Șoferii din Iași vor putea optimiza traseele în funcție de locurile de parcare libere din municipiu. Primăria Iași a organizat o licitație pentru realizarea unei aplicații pentru telefoanele mobile, dar și montarea unor senzori în […] Articolul Șoferii din Iași vor avea la dispoziție o aplicație pentru identificarea locurilor de parcare libere! Patru firme vor să monteze senzorii din zonele cu plată apare prima dată în BZI.ro.
2 h
BZI.ro
CSM Reșița s-a înțeles cu un nou antrenor după despărțirea de Dorinel Munteanu
După despărțirea de Dorinel Munteanu, CSM Reșița l-a numit ieri în funcția de antrenor principal al echipei pe Alexandru Pelici. CSM Reșița, echipa din eșalonul secund, are de ieri un nou antrenor, după despărțirea de […] Articolul CSM Reșița s-a înțeles cu un nou antrenor după despărțirea de Dorinel Munteanu apare prima dată în BZI.ro.
2 h
BZI.ro
Vlăduț Coruț este cel mai tânăr fermier din Iași! A luat 40.000 de euro, fonduri europene. Antreprenorul a investit banii într-o afacere de succes, în localitatea natală
Vlăduț Coruț este cel mai tânăr fermier din Iași care a accesat fonduri europene pentru înființarea unei afaceri de succes în localitatea natală. După ce a împlinit 18 ani, fermierul a depus un proiect la […] Articolul Vlăduț Coruț este cel mai tânăr fermier din Iași! A luat 40.000 de euro, fonduri europene. Antreprenorul a investit banii într-o afacere de succes, în localitatea natală apare prima dată în BZI.ro.
2 h
BZI.ro
Monopol pe piața de energie electrică din România. Consiliul Concurenței a demascat înțelegerea marilor companii de a acapara cel mai important sector energetic
Consiliul Concurenței a realizat un raport privind rezultatele investigației pe piața energiei electrice din România, care a fost acoperită de un monopol vreme îndelungată. Mai mulți producători și furnizori de energie au fost sancționați după […] Articolul Monopol pe piața de energie electrică din România. Consiliul Concurenței a demascat înțelegerea marilor companii de a acapara cel mai important sector energetic apare prima dată în BZI.ro.
2 h
BZI.ro
Mirel Rădoi i-a cucerit pe jucătorii de la naționala de fotbal a României! „Ne-a ajutat foarte mult”
Mirel Rădoi, antrenorul de la naționala de fotbal a României, este foarte apreciat de jucătorii tricolori. George Pușcaș a dezvăluit faptul că actualul selecționer, Mirel Rădoi, i-a cucerit pe el și colegii săi de la […] Articolul Mirel Rădoi i-a cucerit pe jucătorii de la naționala de fotbal a României! „Ne-a ajutat foarte mult” apare prima dată în BZI.ro.
2 h
BZI.ro
Patronul de la bere nu se teme de controale
Patronașul de la Atelierul cu băutură din Iași a ajuns să se dea mare cu clienții care îi calcă pragul. Despre Adițu Chișescu se știa că are probleme mari cu banii la firmă, dar mai […] Articolul Patronul de la bere nu se teme de controale apare prima dată în BZI.ro.
2 h
BZI.ro
Avertismentul dur al medicului cardiolog Dan Tesloianu! Mulți oameni cu boli cardiovasculare au murit în casă pe perioada stării de urgență! Le-a fost frică să meargă la spital ca să nu se infecteze cu noul coronavirus – VIDEO
Pe perioada stării de urgență, mulți pacienți ieșeni cu boli cardiovasculare au murit acasă pentru că nu s-au prezentat la spital din frica de a nu se infecta cu noul coronavirus, dar și a amenzilor […] Articolul Avertismentul dur al medicului cardiolog Dan Tesloianu! Mulți oameni cu boli cardiovasculare au murit în casă pe perioada stării de urgență! Le-a fost frică să meargă la spital ca să nu se infecteze cu noul coronavirus – VIDEO apare prima dată în BZI.ro.
2 h
BZI.ro
Arăgăzel Pompa tremură de frică! Vine, vine, tăvălugul!
Băbuțele bârfitoare vă spun una secretă despre Arăgăzel Pompa, care tremură de frică de ceva vreme după ce a aflat că combinațiile lui au fost puse într-un dosar și trimise la București la niște oameni […] Articolul Arăgăzel Pompa tremură de frică! Vine, vine, tăvălugul! apare prima dată în BZI.ro.
2 h
BZI.ro
Astra Giurgiu nu ia licența la cum arată lucrurile acum! Clubul este în pericol să nu joace sezonul viitor în Liga I de fotbal
La finalul lunii mai, cluburile din Liga I de fotbal erau obligate să aibă dosarele definitivate pentru Licență. Astra Giurgiu are mari probleme financiare și riscă să nu ia licența ca să poată juca sezonul […] Articolul Astra Giurgiu nu ia licența la cum arată lucrurile acum! Clubul este în pericol să nu joace sezonul viitor în Liga I de fotbal apare prima dată în BZI.ro.
2 h
BZI.ro
Medicii stomatologi ieșeni, revoltați pe scumpirea dezinfectanților și a materialelor de protecție! Deși costurile au crescut, numărul de pacienți a scăzut la jumătate
Medicii stomatologi ieșeni sunt revoltați pe scumpirea dezinfectanților, a produselor de sterilizare și a materialelor de protecție. Aceștia spun că deși aceste materiale indispensabile și-au mărit prețurile de 5 ori, numărul de pacienți s-a înjumătățit. […] Articolul Medicii stomatologi ieșeni, revoltați pe scumpirea dezinfectanților și a materialelor de protecție! Deși costurile au crescut, numărul de pacienți a scăzut la jumătate apare prima dată în BZI.ro.
2 h
BZI.ro
Telekom a trucat o licitație pentru ca un spațiu ultracentral din Iași să ajungă la afaceristul Bogdan Solcanu! Clădirea a ajuns la partenera lui, Ana Maria Ciotîr, patroana Urbioled
Telekom a trucat o licitație pentru ca un spațiu ultracentral să ajungă la afaceristul Bogdan Solcanu, fiul fostului senator PSD, Ion Solcanu. Afacerea a fost tranșată prin intermediul societății Urbioled SRL, condusă de Ana Maria […] Articolul Telekom a trucat o licitație pentru ca un spațiu ultracentral din Iași să ajungă la afaceristul Bogdan Solcanu! Clădirea a ajuns la partenera lui, Ana Maria Ciotîr, patroana Urbioled apare prima dată în BZI.ro.
2 h
BZI.ro
Primăria va dona Inspectoratului Școlar Județean Iași 74 de termometre cu infraroșu pentru testarea elevilor și a profesorilor din unitățile de învățământ
Primăria municipiului Iași va dona ISJ Iași 74 de termometre cu infraroșu destinate școlilor și liceelor din municipiu. Proiectul Primăriei Iași a fost avizat de Consiliul Local, valoarea investiției fiind de peste 82 mii lei. […] Articolul Primăria va dona Inspectoratului Școlar Județean Iași 74 de termometre cu infraroșu pentru testarea elevilor și a profesorilor din unitățile de învățământ apare prima dată în BZI.ro.
2 h
BZI.ro
Edi Iordănescu, dorit la FCSB! Condiția pe care o pune pentru a-i antrena pe roș-albaștri: „Atunci voi fi mai mult decât deschis pentru orice discuție”
Edi Iordănescu, fostul antrenor al echipei Gaz Metan Mediaș, a pus o condiție pentru a pregăti formația FCSB. Edi Iordănescu (41 de ani), fostul antrenor al echipei Gaz Metan Mediaș, a fost invitatul emisiunii ProSport […] Articolul Edi Iordănescu, dorit la FCSB! Condiția pe care o pune pentru a-i antrena pe roș-albaștri: „Atunci voi fi mai mult decât deschis pentru orice discuție” apare prima dată în BZI.ro.
2 h
BZI.ro
Leonard Costache, un interlop periculos, acuzat de tentativă de omor, după un scandal cu împușcături! Incidentul în care a fost implicat a avut loc în Păcurari!
Leonard Costache, un interlop considerat periculos, a fost trimis în judecată de procurorii ieșeni. Acesta este acuzat de tentativă de omor. Acuzația vine după un scandal cu împușcături, care a avut loc recent în zona […] Articolul Leonard Costache, un interlop periculos, acuzat de tentativă de omor, după un scandal cu împușcături! Incidentul în care a fost implicat a avut loc în Păcurari! apare prima dată în BZI.ro.
2 h
BZI.ro
Evacuare cu scandal la Iași! O familie s-a trezit cu executorul judecătoresc și cu jandarmii la ușă deși este proprietară în acte. Un bătrân de 81 de ani a „dictat” totul! – FOTO
Evacuare cu scandal la Iași. O familie cu un copil minor va ajunge pe stradă, chiar dacă în acte este proprietară. Un bătrân de 81 de ani a deschis un proces împotriva familiei, iar judecătorii […] Articolul Evacuare cu scandal la Iași! O familie s-a trezit cu executorul judecătoresc și cu jandarmii la ușă deși este proprietară în acte. Un bătrân de 81 de ani a „dictat” totul! – FOTO apare prima dată în BZI.ro.
2 h
BZI.ro
Probleme mari la Fan Courier! A spart televizorul unui ieșean! Bărbatul a dat în judecată compania și cere daune morale de 10.000 de lei
Societatea Fan Courier a fost chemată în judecată de către un bărbat. Ieșeanul cere daune morale de 10.000 de lei și daune materiale de 1.399 de lei. Stelian Țăranu susține că au apărut probleme din […] Articolul Probleme mari la Fan Courier! A spart televizorul unui ieșean! Bărbatul a dat în judecată compania și cere daune morale de 10.000 de lei apare prima dată în BZI.ro.
2 h
BZI.ro
Preotul Constantin Necula a transmis un video-mesaj pentru Promoția „Unirea Centenar”, 2020 de la Colegiul Tehnic CF „Unirea” din Pașcani
Cunoscutul preot Constantin Necula a transmis un video-mesaj pentru Promoția „Unirea Centenar”, 2020 de la Colegiul Tehnic CF „Unirea” din Pașcani. Pe 1 iunie, Colegiul „Unirea” a organizat o inedită Festivitate de Absolvire a Promoției […] Articolul Preotul Constantin Necula a transmis un video-mesaj pentru Promoția „Unirea Centenar”, 2020 de la Colegiul Tehnic CF „Unirea” din Pașcani apare prima dată în BZI.ro.
2 h
BZI.ro
Drumul județean Blăgești – Cotnari a fost făcut pe șmen, pentru 9 milioane de euro, de firmele grupului Eky Sam. Prietenul lui Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași, a dat lovitura
Un apropiat al lui Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași, a refăcut un drum pentru 9 milioane de euro. Proiectul pentru Drumul județean Blăgești – Cotnari nu a respectat însă rețeta din documentație. Firma din […] Articolul Drumul județean Blăgești – Cotnari a fost făcut pe șmen, pentru 9 milioane de euro, de firmele grupului Eky Sam. Prietenul lui Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași, a dat lovitura apare prima dată în BZI.ro.
2 h
BZI.ro
Savanții știu ce a mâncat ultimul dinozaur ierbivor acum 112 milioane de ani
Ultima masă a unui dinozaur de 1.360 de kilograme este atât de bine conservată în stomacul fosilizat al acestui animal, încât oamenii de ştiinţă au aflat cu exactitate ce a mâncat acest dinozaur chiar înainte să moară, în urmă cu 112 milioane de ani, conform unui nou studiu Citește mai departe...
2 h
stiripesurse.ro
Actor din 'Moromeții' candidează din partea ALDE la Primăria Alexandria; Cocoșilă - la Roșiorii de Vede
Actorul care la vârsta de 11 ani a jucat rolul lui Niculae în filmul 'Moromeții', Marius Rivera Badea, candidează la alegerile locale, din partea ALDE, pentru funcția de primar al municipiului Alexandria, reședința județului Teleorman, unde are loc acțiunea din romanul lui Marin Preda. Citește mai departe...
3 h
stiripesurse.ro
O nouă zi cu proteste masive pentru justiţia socială în majoritatea oraşelor din Statele Unite
Sute de mii de protestatari paşnici au ieşit, joi, pe străzile din Statele Unite pentru a cere dreptate pentru George Floyd şi alţi americani negri care au murit în ultimii ani din cauza violenţei poliţiei.
4 h
mediafax.ro
Cât de real a fost complotul pentru autonomia Ardealului, la 100 de ani după Tratatul de la Trianon
La 4 iunie, statul ungar comemorează Tratatul de la Trianon, iar una dintre acțiunile pregătite cu a...
4 h
romanialibera.ro
Rivalitatea dintre Musk -patronul Tesla și Bezos- patronul Amazon la cote maxime!
Wall Street Journal scrie că Elon Musk cere desființarea Amazon!
4 h
romanialibera.ro
Un anticorp "biotehnologic" derivat din sângele unui pacient vindecat în SUA, vizat în tratarea COVID-19
Este vorba despre un anticorp monoclonal - adică reprodus într-un număr nelimitat de copii în laborator, pornind de la o celulă umană - derivat în acest caz din sângele unuia dintre primii pacienți vindecați în SUA. Pentru prima dată în lume, a început un studiu în faza 1 pe om, iar primele rezultate sunt așteptate până la sfârșitul lunii iunie, potrivit ANSA.
4 h
Hotnews.ro
Secretar de stat: Am găsit un adevărat dezastru în Portul Constanța
Secretarul de stat în Ministerul Mediului, Mircea Fechet, a povestit, pe pagina lui de Facebook, că a făcut o vizită în Portul Constanța, unde a găsit zeci de tone de deșeuri aruncate ilegal. Citește mai departe...
4 h
stiripesurse.ro
Martisn Scorsese a făcut un film cu telefonul despre perioada petrecută în carantină
5 h
mediafax.ro
Daniel Dragomir: La Antitero nu învățăm să calculăm TVA, avem grijă să nu explodeze bombe!
Daniel Dragomir, fost ofițer al SRI, a prezentat, joi, o scurtă expunere despre modul în care acțion...
5 h
romanialibera.ro
WSJ: Campaniile prezidențiale din SUA, vizate de hackeri chinezi și iranieni
Wall Street Journal anunță că hackeri chinezi și iranieni au atacat, fără succes, personalul de camp...
5 h
romanialibera.ro
Ceremonie în memoria lui George Floyd: Reculegere de 8 minute și 46 de secunde / "Ați schimbat lumea"
"Ați schimbat lumea", a spus liderul american al drepturilor civile Al Sharpton, joi, în cadrul unei ceremonii emoționante dedicate memoriei lui George Floyd, potrivit AFP. Ceremonia a fost marcată în special de o perioadăun moment de reculegere de 8 minute și 46 de secunde, perioada în care ofițerul de poliție Derek Chauvin a rămas cu genunchi pe gâtul lui George Floyd.Merkel denunță uciderea lui George Floyd și rasismul
5 h
Hotnews.ro
Varianta Liverpool a picat! Timo Werner vrea sa mearga la alta echipa din Premier League! Care e destinatia aleasa de german
"Despre Timo Werner, inainte de pandemia de coronavirus, ziarele scriau ca va ajunge pe Anfield.
5 h
sport.ro