Unelte
Schimbă țara:

fanatik.ro: Cum se lăudau autoritățile cu investiții de milioane de euro la spitalul din Târgu-Cărbunești. Unitatea nu avea nici măcar autorizație ISU în februarie

A fost haos total la Spitalul din Târgu Cărbunești după ce instalația de oxigen s-a oprit, fără să se ştie cauza. Pacienții au avut nevoie de ventilare în ambulanțe și personalul medical a fost solicitat la maximum pentru a depăși situația de criză. Autoritățile din București au transmis că de vină ar fi stocatorul de oxigen. Mai mult decât atât, Raed Arafat a activat Planul Roșu de Intervenție și spus că a trimis de urgență peste 60 de butelii de oxigen. Ministerul Sănătăţii a anunțat că 80-90 de pacienţi cu COVID-19 din unitatea medicală necesită suport de oxigen şi că alţi 15 se aflau la ATI.
Citeste tot articolul pe: revistapresei.hotnews.ro
Vaccinații cu AstraZeneca pot face rapelul cu un vaccin ARN mesager fără recomandare, anunță autoritățile
Vaccinarea cu un alt tip de vaccin pe bază de ARN mesager, la doza a doua, adică Pfizer sau Moderna, este permisă fără recomandare medicală pentru cei imunizați cu prima doză de AstraZeneca și care schimbă vaccinul, se arată într-o postare pe pagina de Facebook RO Vaccinare. „Persoanele care au făcut prima doză cu AstraZeneca pot […]
1m
Libertatea.ro
BioNTech anunță că a început să lucreze la un vaccin adaptat pentru varianta Omicron
Grupul german BioNTech SE, care dezvoltă împreună cu partenerul american Pfizer vaccinul anti-COVID Pfizer-BioNTech, a anunțat luni că a început deja să lucreze la un nou vaccin adaptat împotriva variantei Omicron, deși încă nu este clar dacă va trebui să refacă actualul ser anti-COVID, informează Reuters. Tulpina Omicron a fost identificată în urmă cu mai […]
1m
Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu Nasrin Ameri, după ce ar fi fost bătută de Simona Hapciuc la Antena Stars
Un scandal monstru a izbucnit între Nasrin Ameri, prezentatoarea emisiunii „Star Matinal”, și Simona Hapciuc, fosta concurentă Survivor, cele două fiind colege la Antena Stars. Prezentatoarea matinalului ar fi fost bătută în baie. Nasrin Ameri nu a mai post prezentă în emisiune, Dima Trofin fiind singur la „Star Matinal”. Până acum, prezentatoarea de la Antena […]
1m
Libertatea.ro
Libertatea a aflat câte persoane circulă gratuit în București cu mijloacele de transport ale STB, dar și cu metroul
Ambele companii de transport acordă lunar diferite gratuități pentru tramvai, autobuz, troleibuz sau metrou. În primul rând, angajații și rudele acestora, pensionarii, veteranii de război, dar și alte categorii de persoane se află pe lista beneficiarilor. Libertatea a solicitat STB și Metrorex să facă publice datele respective, iată concluziile. „Societatea de Transport Bucureşti este principalul […]
1m
Libertatea.ro
8 lucruri pe care nu trebuie să le faci mașinii tale pe timp de iarnă
Odată cu venirea iernii și, implicit, a vremii geroase și a zăpezii, încep să apară problemele pentru mulți dintre șoferi. Fie că vorbim despre dezghețatul și curățatul mașinii ori de modul în care trebuie să conduci în condiții dificile de iarnă, există numeroase trucuri pe care le poți aplica pentru a-ți face viața mai ușoară. […]
1m
Libertatea.ro
Andreea Raicu a uimit pe toată lumea atunci când a apărut complet nemachiată. „Nu poți fi mereu impecabilă”
Andreea Raicu, în vârstă de 44 de ani, și-a surprins admiratorii de pe Instagram, după ce a postat o imagine în care apare fără machiaj. Vedeta a vrut să le arate fanilor că nu poți fi întotdeauna impecabilă, chiar dacă ești persoană publică. „Fără machiaj, fără gene false sau filtre și lumini care sa ascundă […]
1m
Libertatea.ro
Cum ar putea rămâne fără aviz de funcționare Spitalul de Boli Infecțioase de la Constanța, care a ars în luna octombrie
Medicul Corina Mitroi-Maxim, de la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase Constanţa, susţine că unitatea medicală trebuie să îşi reia activitatea în şase luni de la incendiu, în aceeaşi structură pentru care a primit avizul respectiv, adică de 220 de paturi pentru a nu pierde avizul de funcționare, potrivit News.ro. Medicul solicită autorităţilor să ia toate […]
2 m
Libertatea.ro
Pfizer accelerează producerea unei doze împotriva variantei Omicron, care să fie gata în 100 de zile
Compania Pfizer-BioNTech va accelera procesul de actualizare a vaccinului împotriva COVID-19 în contextul apariției noii variante omicron. Obiectivul vizează apariția unui vaccin eficient în mai puțin de 100 de zile, relatează BFMTV. Pfizer se angajează […]
7 m
B1.ro
Marius Budăi (PSD), critici la adresa lui Cristian Ghinea (USR) pe tema PNRR: „N-am înțeles de ce i-ai vrea pe părinții și bunicii noștri săraci” (VIDEO)
Marius Budăi (PSD), noul ministru al Muncii, a ținut să-l critice pe Cristian Ghinea (USR), fostul ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru modul în care a făcut Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). […]
7 m
B1.ro
Israelul aprobă achiziţionarea de elicoptere militare în valoare de 2,4 miliarde de dolari
9 m
mediafax.ro
Vinurile medaliate ale Cramei Gîrboiu: Şarba autentică printre preferatele clienților
Printre vinurile medaliate ale Cramei Gîrboiu, se află și misterioasa Şarbă autentică – soi autohton, cu proveniență în zona viticolă Vrancea. Dacă vorbim de vinuri românești, trebuie neapărat să menționăm și acest soi românesc, obținut din încrucișarea a două soiuri renumite: Tămâioasa Românească și Riesling Italian.  Poate nu mulți dintre noi am avut ocazia să […]
Libertatea.ro
40 de opere semnate de Bob Dylan o să fie prezentate în premieră la o expoziție în Miami
Retrospectivă a lucrărilor de artă create de Bob Dylan, inclusiv 40 de opere prezentate în premieră, va fi deschisă la Patricia & Phillip Frost Art Museum din Miami între 30 noiembrie 2021 şi 17 aprilie 2022, arată News.ro. Citește mai departe...
stiripesurse.ro
Nicolae Ciucă, mutare de imagine! Vizită fulger la fermierii români: 'Au nevoie de ajutor'
Premierul Nicolae Ciucă, împreună cu ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian-Ionuţ Chesnoiu, au vizitat luni o fermă de creştere pui din localitatea Frânceşti şi o fabrică de nutreţuri combinate din localitatea Băbeni, judeţul Vâlcea, informează Guvernul. Citește mai departe...
stiripesurse.ro
Sfântul Andrei 2021. Ce trebuie să faci ca să îți visezi ursitul
Tradiţii de Sf. Andrei 2021. Sfântul Andrei este sărbătorit în fiecare an, pe 30 noiembrie. Din moși strămoși este cunoscut faptul că noaptea de Sfântul Andrei este una magică. Fetele de măritat abia așteaptă venirea serii că să-și poată afla ursitul, în timp ce femeile se ocupă de protecția casei și a gospodăriei pentru tot anul ce urmează. 
realitatea.net
Ninsoare de vis la Cota 2000 din Sinaia. Zăpada asigură o atmosferă de poveste pentru turiștii care se bucură de minivacanța de 1 Decembrie (VIDEO)
Minivacanța de 1 Decembrie s-a transformat într-una de vis pentru turiștii care au ales să meargă în zona înaltă de munte de pe Valea Prahovei. În Sinaia, la Cota 2000, stratul de zăpadă e deja […]
B1.ro
Cum arată Andreea Raicu când nu o vede nimeni. Vedeta șochează din nou!
Andreea Raicu este considerată una dintre cele mai frumoase femei din showbizul românesc. La 44 de ani, vedeta arată de milioane și face ravagii în mediul online. Fără make-up și fără griji Andreea Raicu este […]
B1.ro
Persoanele vaccinate cu AstraZeneca pot face rapelul cu orice doză ARN mesager, fără o recomandare medicală specială
Persoanele care au făcut prima doză cu AstraZeneca pot face rapelul cu un vaccin ARN mesager fără recomandare, anunță RO Vaccinare, pe contul oficial e Facebook. Astfel, potrivit sursei citate, se permite vaccinarea cu un […]
gandul.info
Varianta Omnicron îngrijorează America. Biden restricţionează călătoriile spre opt state africane.
Noua variantă Omnicron descoperită de oamenii de ştiinţă din Africa de Sud a devenit o provocare pentru administraţia prezidenţială americană. Varianta Omnicron, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, are mai multe mutaţii îngrijorătoare.
mediafax.ro
Curtea de Apel București a anulat Planul Urbanistic Coordonator al Sectorului 3 care permitea betonarea mai multor spații verzi, printre care Parcul Brâncuși / Decizie definitivă
Curtea de Apel București a anulat luni Planul Urbanistic Coordonator al Sectorului 3 care permitea betonarea mai multor spații verzi. Procesul a fost intentat de mai muți cetățeni, iar decizia este definitivă. Planul Urbanistic Coordonator al Sectorului 3 a fost elaborat de Primăria Sector 3 și aprobat de Consiliul General în ianuarie 2019. Documentul stabilea ce se poate construi pe fiecare teren în parte, ce parcele au statutul de spațiu verde și cum este protejat patrimoniul.
Hotnews.ro
Anca Ciota, prezentatoarea Meteo de la Kanal D, este însărcinată. Solistul Phelipe va fi tată pentru prima dată
Anca Ciota este însărcinată. Prezentatoarea Meteo de la Kanal D a făcut marele anunț în urmă cu puțin timp. Soțul ei, solistul Phelipe, este în culmea fericirii de când a aflat că va fi tată. Prezentatoarea Meteo de la Kanal D și cântărețul Phelipe vor fi părinți pentru prima dată. Au ținut totul ascuns până […]
Libertatea.ro
PNL, PSD și UDMR și-au împărțit frățește și funcțiile din eșaloanele 2 și 3 - Ce a primit fiecare partid
PNL, PSD și UDMR și-au împărțit nu doar ministerele, ci și funcții din eșaloanele 2 și 3. Conducerea agențiilor de stat, funcțiile de prefecți și subprefecți - toate au fost împărțite frățește, potrivit algoritmului noii majorități.
realitatea.net
Centru de VACCINARE la Târgul de Crăciun. În ce oraș se întâmplă
Primăria Piatra-Neamţ a amenajat un centru de vaccinare împotriva COVID-19, la Târgul de Crăciun organizat alături de Consiliul Judeţean.
realitatea.net
Persoanele fără certificat verde pot să asiste la ceremonia de Ziua Națională. Precizările Jandarmeriei Capitalei
Accesul persoanelor care doresc să asiste la ceremonia de Ziua Naţională a României se poate realiza fără a avea Certificat Verde, doar în afara zonelor oficiale delimitate de organizatori, miercuri, începând cu ora 9,00 şi este permis cu asigurarea unei distanţe de minimum un metru Citește mai departe...
stiripesurse.ro
Sfântul Andrei 2021. Cele mai frumoase mesaje și urări pe care să le trimiți de Sfântul Andrei
Mesaje de Sfântul Andrei 2021. Cele mai frumoase mesaje și felicitări de Sfântul Andrei.
realitatea.net
Bogdan Axinia, Managing Director eMAG Ventures, despre programe de investiții pentru companiile de tehnologie
sport.ro
Sancțiunea ridicolă primită de angajații unui spital din Botoșani care au furat mâncarea de la gura pacienților
Cinci angajaţi de la bucătăria Spitalului Judeţean de Urgenţă din Botoșani au fost sancţionaţi salarial, după ce au furat carne din bucătăria unităţii sanitare.
ziare.com
Sfinxul din Bucegi și Babele, revendicate de Dâmbovița și Prahova. Ce a decis instanța
Sfinxul din Bucegi și Babele sunt revendicate de autoritățile locale din județele Dâmbovița și Prahova. Deși, în prezent, cele două monumente naturale aparțin de județul Prahova, autoritățile din Dâmbovița au anunțat, duminică, o victorie în instanță. Președintele Consiliului Județean Dâmbovița spumea că a câștigat procesul pe fond cu autoritățile din Prahova pentru limita hotarului dintre […] The post Sfinxul din Bucegi și Babele, revendicate de Dâmbovița și Prahova. Ce a decis instanța appeared first on România Liberă.
romanialibera.ro
Varianta Delta este încă responsabilă pentru majoritatea infectărilor cu COVID, avertizează OMS
Noua tulpină Omicron, identificată în urmă cu mai puțin de o săptămână în Africa de Sud, a pus țările lumii în alertă maximă, dar tulpina Delta este încă responsabilă pentru majoritatea infecțiilor actuale cu COVID la nivel global, au atras atenția luni experți ai Organizației Mondiale a Sănătății pentru televiziunea americană CNBC. Tulpina Delta a […]
Libertatea.ro
Breaking: Consiliul Europei va analiza trei decizii împotriva României date de CEDO
Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei va ține o reuniune trimestrială pentru a supraveghea executarea hotărârilor și deciziilor Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în perioada 30 noiembrie – 2 decembrie. Cazurile propuse spre examinare detaliată privesc Armenia, Azerbaidjan, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Croația, Finlanda, Franța, Georgia, Ungaria, Italia, Lituania, Macedonia de Nord, […] The post Breaking: Consiliul Europei va analiza trei decizii împotriva României date de CEDO appeared first on România Liberă.
romanialibera.ro
Cine este noul manager interimar al echipei Manchester United?
mediafax.ro
Cine va conduce Manchester United în acest sezon? Oficialii au luat decizia
mediafax.ro
Prima femeie saudită pilot, numită ambasadoare a Marelui Premiu al Arabiei Saudite
Prima femeie pilot de curse din Arabia Saudită, Reema Juffali, a fost numită ambasadoare a celui dintâi Mare Premiu de Formula 1 din această ţară, care va avea loc în weekend, la Jeddah, au anunţat, luni, organizatorii, citaţi de Reuters, potrivit Agerpres. Citește mai departe...
stiripesurse.ro
Inițiativă unică în sportul românesc - Echipa finanțată din bani publici care publică lista completă a salariilor
CSM Baschet Petrolul Ploiești a prezentat pe siteul oficial lista completă a salariilor existente la clubul masculin. Este o inițiativă unicat pentru o formație finanțată din bani publici.
Hotnews.ro
Dezastru într-o intersecție din Timișoara, unde două persoane au fost spulberate pe trecerea de pietoni de o mașină care intrase pe contrasens. Au fost avariate 5 mașini (GALERIE FOTO, VIDEO)
Două persoane vârstnice au fost grav rănite, luni, la Timișoara, fiind lovite de o mașină în timp ce traversau regulamentar pe trecerea de pietoni. Un șofer intrase pe contrasens într-o intersecție din oraș și s-a […]
B1.ro
Inflația în Germania a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 29 de ani
Inflația germană a atins 6% în noiembrie și urmează să urce mai mult înainte de o retragere treptată ce va începe anul viitor, conform AFP. Un record negru pentru Germania După datele de astăzi despre […]
B1.ro
Accident rutier grav în Timișoara. Două persoane au fost spulberate pe trecerea de pietoni. Cine este făptașul
Carambol într-o mare intersecție, intens circulată, din Timișoara. Polițiștii sunt chiar acum la fața locului. Două persoane au fost spulberate pe trecerea de pietoni. Accidentul s-a petrecut în urmă cu puțin timp. Șoferul unui autoturism […] Articolul Accident rutier grav în Timișoara. Două persoane au fost spulberate pe trecerea de pietoni. Cine este făptașul apare prima dată în BZI.ro.
BZI.ro
'ABERAȚIILE' antivacciniștilor devin realitate: Pfizer BioNTech anunță un nou vaccin pentru Omicron
Alianţa Pfizer-BioNTech a decis să accelereze producerea unei doze specifice ”booster” de vaccin împotriva variantei omicron a SARS-CoV-2, care să fe gata în 100 de zile, anunţă luni compania germană în domeniul biotehnologiei BioNTech, relatează BFMTV. Citește mai departe...
stiripesurse.ro
Accident CUMPLIT în Timișoara: 3 victime, printre care și 2 pietoni care traversau regulamentar. Mai multe mașini avariate
Un accident grav s-a petrecut, astăzi, la Timișoara. Din primele informații, trei persoane au fost grav rănite, după ce un șofer a ajuns cu mașina pe contrasens, într-o intersecție din zona Calea Șagului. În urma impactului, patru mașini au fost avariate. Poliția a deschis un dosar pentru vătămare corporală din culpă. Pe surse au apărut informații potrivit cărora autorul accidentului ar fi un celebru om de afaceri de origine arabă. În plus, se pare că mașina cu care circula acesta ar fi avut viteză foarte mare. 
realitatea.net
Viitorul primăriilor. Cum ar trebui să arate o administrație publică locală
Orice primărie are responsabilitatea de a avea grijă de localitatea pe care o administrează, prin implementarea unor politici publice, a unor strategii și proiecte sociale concepute într-un mod inteligent ce vor ajuta comunitatea să se […] Articolul Viitorul primăriilor. Cum ar trebui să arate o administrație publică locală apare prima dată în BZI.ro.
BZI.ro
Bitcoin, ethereum, dogecoin: Ce criptomonede vor supraviețui dacă se prăbușește piața crypto?
Piețele pentru criptomonede vor urca și coborî, la fel ca orice piață financiară. Însă care vor fi criptomonedele care se vor scufunda sub nivelul mării în cazul unei prăbușiri de anvergură a pieței crypto și care vor reuși să treacă de furtună?, întreabă Markets Insider.
Hotnews.ro
Inna, înălțime adevărată! Cât de scundă este artista?
Inna este mai scundă decât credeai! Artista se numără printre cele mai mici de înălțime vedete din showbizul românesc. Fanii își imaginau că e mică, însă Inna are o înălțime care a șocat pe toți. […] Articolul Inna, înălțime adevărată! Cât de scundă este artista? apare prima dată în BZI.ro.
BZI.ro
VIDEO Rusia anunță un test reușit cu racheta sa hipersonică Zircon
Armata rusă a anunțat luni că a efectuat cu succes un nou test de lansare a rachetei de croazieră hipersonice Zircon, în contextul unei curse a marilor puteri pentru astfel de arme, pe care Moscova le consideră "invincibile", transmite AFP.
Hotnews.ro
Seism cu magnitudea 6,5 în largul Japoniei
Un cutremur cu magnitudinea 6,5 s-a produs luni la sud-est de Honshu, cea mai mare insulă a Japoniei, conform Centrului German pentru Geoştiinţe (GFZ), informează Reuters, potrivit Agerpres. Citește mai departe...
stiripesurse.ro
Recomnadarea privind rapelul la persoanele care au făcut prima doză cu AstraZeneca. Ce se întâmplă în cazul depășirii perioadei între vaccinări
Persoanele care au făcut prima doză cu AstraZeneca pot face rapelul cu un vaccin ARN mesager fără recomandare, arată o postare pe pagina de Facebook RO Vaccinare.
ziare.com
Ciucă: Fermierii români au nevoie de ajutor pentru ca atât legislaţia, cât şi mecanismele de finanţare să le permită dezvoltarea
Fermierii români au nevoie de ajutor pentru ca atât legislaţia, cât şi mecanismele de finanţare să le permită dezvoltarea afacerii, spune premierul Nicolae Ciucă, după ce a vizitat, alături de ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, o fermă de creştere a puilor şi o fabrică de nutreţuri combinate.
mediafax.ro
Jandarmii din Botoșani au găsit droguri într-o mașină în care se aflau șapte tineri
Jandarmii din Botoșani au găsit într-o mașină mai multe capete de țigări și un mugur vegetal. Mașina le-a atras atenția jandarmilor pentru că avea geamurile aburite și era parcată în centrul vechi al orașului. În mașină erau șapte tineri. Citește mai departe...
stiripesurse.ro
Reacția dură a Anamariei Prodan, după ce Gigi Becali a declarat că Ianis Stoica pleacă la firma fraților Becali
Anamaria Prodan (48 de ani) a reacționat după ce Gigi Becali a anunțat că Ianis Stoica ar fi cerut să fie impresariat de firma lui Ioan Becali.
realitatea.net
Prinţul Charles, în Barbados pentru a sărbători crearea republicii
Prinţul Charles al Marii Britanii s-a îmbarcat pentru a ajunge pe calea aerului în Barbados, în timp ce statul insular din Caraibe se pregăteşte pentru a sărbători luni întemeierea republicii şi înlăturarea reginei ca suverană, rupând legăturile imperiale de aproximativ 400 de Citește mai departe...
stiripesurse.ro