Unelte

Peste 5 miliarde de euro ar putea fi investiți în următorii 7 ani în sănătate. Când vor fi gata spitalele regionale Cluj, Iași și Craiova

Peste 5 miliarde de euro ar urma să fie investiți în infrastructura de sănătate în următorii șapte ani, potrivit planului de relansare economică al Guvernului. Astfel, potrivit documentului, până în 2027 ar urma să fie construite trei spitale regionale și făcute investiții în 25 de spitale județene și 110 orășenești.
Deschide mai mult
Citeste tot articolul pe: hotnews.ro
Sentinţa în dosarul lui Darius Vâlcov, amânată pentru a doua oară
Tribunalul Gorj a amânat, luni, să pronunţe soluţia în dosarul în care fostul consilier al Vioricăi Dăncilă, Darius Vâlcov, este acuzat de instigare la dare şi luare de mită. Sentinţa a fost amânată pentru 24 iulie, transmite corespondentul MEDIAFAX.
mediafax.ro
OSMTH: Catedrala Sfânta Sofia, un simbol al Creștinismului care nu poate să dispară printr-un decret. Și Papa Francisc este îndurerat ca urmare a deciziei autorităților turce
Templierii români deplâng decizia luată de o instanță din Turcia de a anula un decret guvernamental emis în 1934, prin care Catedrala Sfânta Sofia de la Istanbul era transformată în muzeu, și spun că „nicio […]
gandul.info
O asistentă de la Spitalul de Urgență din Sibiu a murit din cauza noului coronavirus: „ SCJU Sibiu intră în rândul spitalelor unde COVID-19 a făcut victime în rândul personalului medical”
Spitalul Clinic Județean de Urgență a transmis azi că o asistentă din această unitate medicală a murit din cauza coronavirusului. Cadrul medical  avea 50 de ani. „Veste tristă pentru medicina sibiană: SCJU Sibiu intră în […]
gandul.info
CORONAVIRUS. America Latină depășește SUA și Canada ca număr de decese și devine a doua cea mai afectată regiune din lume de pandemia Covid-19, după Europa
America Latină a depășit luni, oficial, SUA și Canada ca număr de decese provocate de noul coronavirus. Astfel, regiunea Americii Latine şi Caraibilor a devenit a doua cea mai îndoliată regiune din lume de pandem...
B1.ro
Efectele crizei coronavirusului: Zece milioane de elevi ar putea abandona scoala la nivel mondial
Abandonul scolar creste semnificativ din cauza pandemiei de coronavirus. Zece milioane de copii ar putea sa nu se mai intoarca vreodata la scoala in urma crizei sanitare.
ziare.com
Studiu: Poluarea aerului facilitează infectarea cu noul coronavirus şi amplifică simptomele
- Studiu: Poluarea aerului amplifică semnificativ cazurile de infectare cu noul coronavirus, spitalizările şi rata deceselor - Expunerea la particule poluante generează creşterea cu 10% a infecţiilor şi spitalizărilor, iar rata mortalităţii are o creştere de 15% - Studiul a fost efectuat de cercetători britanici în zone din Olanda
mediafax.ro
El o sa fie ANTRENOR PRINCIPAL la FCSB! Gigi Becali a facut anuntul IN DIRECT! Cine preia banca tehnica de la Vintila
"Meciul cu Craiova ar fi putut fi ultimul meci al lui Bogdan Vintila pe banca FCSB-ului.
sport.ro
Covid-19: Focar la un centru pentru copii cu handicap din Argeș
Șase cazuri de Covid-19 au fost confirmate la Complexul de Servicii pentru Copii cu Handicap Trivale. Patru dintre persoanele infectate sunt copii, iar doi, angajați ai centrului.
realitatea.net
Luju.ro: Reluarea procesului privind moartea polițistului Bogdan Gigină în accidentul rutier din 2015 nu mai poate duce la condamnarea lui Gabriel Oprea
Dosarul lui Gabriel Oprea, fost ministru de Interne, va reîncepe la Tribunalul București, care va judecă împrejurările în care în seară zilei de 20 octombrie 2015 a decedat polițistul Bogdan Gigina, care a...
B1.ro
Studiu: Peste 100.000 de sclavi moderni trăiesc în Regatul Unit. Pandemia de Covid-19 ar putea crește numărul victimelor împinse spre prostituție
Cel puțin 100.000 de sclavi moderni trăiesc în Marea Britanie, potrivit unui nou studiu citat luni de Reuters, ceea ce ar reprezenta un număr de 10 ori mai mare decât estimează datele oficiale și asta pentru că 90% dintre victime nu sunt identificate de către autorități, avertizează activiștii din organizațiile neguvernamentale. Prostituția și munci necalificate cum ar fi cele din spălătoriile auto ar fi domeniile predilecte pentru aceste persoane vulnerabile.
Hotnews.ro
Garda de Mediu trimite mai multi comisari in controale pe litoral
Garda Nationala de Mediu a anuntat ca, luni, 13 iulie, a lansat "Comandamentul de vara", iar mai multi comisari din tara vor fi detasati pe litoral pentru a verifica salubritatea plajelor si modul in care se gestioneaza deseurile generate la nivelul operatorilor economici
ziare.com
PANDEMIE. Ciolacu: Nu vom vota Legea carantinei în Parlament până nu vin premierul și ministrul Sănătății
Președintele interimar al Social Democraților, Marcel Ciolacu, a spus, luni, că proiectul de lege ce vizează carantina și izolarea nu va fi votat în Parlament până când premierul și ministrul Sănătății nu vor veni „să […]
gandul.info
GÂNDUL LIVE. Nansi Lungu: Sub logica moralității, abuzatorii folosesc abuziv mijloacele electronice./ Cum poate fi combătută violența cibernetică în cuplu
Cosmin Andreica, liderul sindicatul Europol, și Nansi Lungu, analist comportamental, au detaliat, la Gândul Live, noile prevederi legale privind prevenirea și combaterea violenței cibernetice în cuplu. O nouă prevedere a fost introdusă în legea pentru […]
gandul.info
PSD a decis cum va vota la proiectul de lege privind carantinarea obligatorie. Anunțul „baronului” Ionel Arsene
PSD va vota proiectul de lege privind carantinarea și izolarea obligatorie, dar cu modificări substanțiale aduse. Președintele organizației de Neamț a partidului, Ionel Arsene, a declarat la finalul ședinței CEx a PSD că discuțiile au […]
gandul.info
Ionel Arsene susține că moțiunea de cenzură nu se amână
Liderul PSD Neamț Ionel Arsene a declarat astăzi, după ședința CEx a partidului, că moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Orban va fi depusă. „Moțiunea de cenzură nu se amână! Nu a spus nimeni că va […] Articolul Ionel Arsene susține că moțiunea de cenzură nu se amână apare prima dată în BZI.ro.
BZI.ro
Presedintele Donald Trump ar fi vrut sa vanda Puerto Rico, in 2017, dupa ce insula a fost devastata de Uraganul Maria
Presedintele Trump luase in calcul ideea de a vinde Puerto Rico in 2017, dupa ce insula fusese devastata de Uraganul Maria, a spus fostul secretar de Interne american, pentru The New York Times, in timpul unui interviu, scrie CNN.
ziare.com
Guvernanții spun că nu au fost invitați la dezbaterea privind legea carantinării
Guvernul precizează că nici premierul Ludovic Orban şi nici miniştrii din Cabinet nu au primit vreo ...
romanialibera.ro
Caz IREAL in Italia! O sportiva romanca si tatal ei, batuti si amenintati de un italian: Intoarceti-va in tara voastra. Am sa va arat eu voua
"O sportiva romanca, paralimpica la baschet pe doua roti a fost agresata de un catatean italian.
sport.ro
Fiul actriței Reese Witherspoon, jenat de cel mai nou dans de pe TikTok al mamei sale. Filmulețul cu dansul celebrei blonde a devenit viral (VIDEO)
Celebra actriță Reese Witherspoon este cea mai tare mamă, chiar dacă, câteodată copii ei se jenează de entuziasmul ei. Așa s-a întâmplat recent, când, foarte fericită că fiul ei de 16 ani a lansat prima...
B1.ro
Guvernul, replică pentru PSD: Premierul Ludovic Orban și membrii Cabinetului nu au fost invitați să participe la dezbaterile asupra legii care privește carantina și izolarea
Guvernul susține că nici premierul Ludovic Orban și nici alți membri ai Cabinetului nu au fost invitați în Parlament să participe la dezbaterile pe legea carantinei și izolării. Membrii executivului își...
B1.ro
Controale la metrou. Aproape 170 de persoane, amendate pentru nerespectarea măsurilor anti-Covid
169 de persoane au fost amendate în urma controalelor făcute în stațiile și garniturile de metrou din București, săptămâna trecută. Valoarea amenzilor a depășit 30.000 de lei. Polițiștii informează că acțiunile de verificare vor continua.
realitatea.net
Legea carantinei şi izolării, blocată la Senat. Ciolacu condiţionează votul de prezenţa premierului şi a ministrului Sănătăţii/ Guvernul spune că Orban nu a fost invitat
Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a spus, luni, că proiectul de lege ce vizează carantina şi izolarea nu va fi votat în Parlament până când premierul şi ministrul Sănătăţii nu vor veni „să lămurească toate aspectele în discuţie în acest moment”.
mediafax.ro
GRAFIC Odată cu relaxările din Europa, numărul migranților ilegali a început să crească. Balcanii, cea mai activă zonă de trecere
În primele 6 luni din 2020 numărul de migranți ilegali detectați la granițele UE a scăzut comparativ cu aceeași perioadă din 2020, totul pe fondul pandemiei de COVID-19 și a restricțiilor de mișcare impuse de statele europene. Odată cu relaxarea restricțiilor, însă, numărul migranților ilegali a început să crească, iar în iunie zona Balcanilor a fost cea mai fierbinte, în timp ce zona Greciei-Mediterana a cunoscut o scădere puternică.
Hotnews.ro
Preşedintele ligii spaniole, despre cazul Manchester City: "TAS nu se ridică la standarde"
Preşedintele Ligii Spaniole de Fotbal, Javier Tebas, s-a arătat nemulţumit de decizia TAS de a anula suspendarea pentru doi ani dictată de UEFA clubului Manchester City, pentru nerespectarea fair-play-ului financiar.
Hotnews.ro
USR: PSD să nu se mai joace cu sănătatea românilor și să permită adoptarea legii carantinei și izolării
USR condamnă "modul cinic în care PSD joacă politic atât de importantul subiect al sănătății românilor" și cere social-democraților să nu blocheze dezbaterea și adoptarea legii carantinei și izolării, în condițiile în care autoritățile nu au instrumentele necesare pentru a gestiona pandemia și numărul persoanelor bolnave de COVID-19 crește alarmant de la o zi la alta.
Hotnews.ro
Stoltenberg: NATO trebuie să își intensifice rolul pe plan mondial, inclusiv pentru contracararea Chinei
Alianţa Nord-Atlantică trebuie să aibă o abordare mai extinsă la nivel mondial, în contextul ameninţărilor reprezentate de ţări precum China, afirmă secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu acordat grupului media RedaktionsNetzwerk Deutschland (RND) citat de Mediafax.
Hotnews.ro
Teodorovici vrea să spargă C(i)olacu PSD, în timp ce Ponta îl trage în ape tulburi
Opoziția înoată lent prin Parlament, iar Partidul Social Democrat (PSD) pare să plutească în derivă,...
romanialibera.ro
Medicii de la Institutul "Marius Nasta" din prima linie a luptei anti COVID sunt la capătul puterilor. "Nu ştiu cât mai putem ţine"
Cadrele medicale de la Institutul de Pneumoftiziologie "Marius Nasta" din București care tratează bolnavi cu coronavirus susţin că au ajuns la extenuare. Citește mai departe...
romaniatv.net
Recomandă purtarea măştii împotriva PRAFULUI. Decizia guvernului care a interzis folosirea cuvântului „coronavirus”
Autorităţile din Turkmenistan le-au recomandat luni locuitorilor să poarte mască împotriva prafului şi să respecte o distanţă socială, insistând în acelaşi timp că această ţară din Asia Centrală rămâne ferită de pandemia de coronavirus, anunţă The Guardian.
mediafax.ro
POZIȚIE. Stoltenberg: NATO trebuie să intensifice rolul pe plan mondial, inclusiv pentru contracararea Chinei
Alianţa Nord-Atlantică trebuie să aibă o abordare mai extinsă la nivel mondial, în contextul ameninţărilor reprezentate de ţări precum China, spune secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, într-un interviu oferit grupului media RedaktionsNetzwerk Deutschland (RND). Stoltenberg […]
gandul.info
Lista actualizată cu țările pentru care nu mai este prevăzută carantina la întoarcerea în România. Date oficiale
Exceptarea de aplicare a măsurilor de carantină/izolare a statelor din UE și din Spațiului Economic European pentru care nu se recomandă intrarea în izolare/carantină a fost actualizată astăzi, 13 iulie, de INSP. Lista statelor exceptate […]
gandul.info
Iranul anunță că prăbușirea avionului ucrainean a fost rezultatul unei serii de erori
Organizația pentru Aviație Civilă din Iran a anunțat că o orientare greșită a sistemelor radar, dar și o lipsă de comunicare între centrul de comandă al Forțelor Aeriene și operatorii sistemelor de apărare au fost […]
gandul.info
Violență extremă în Dâmbovița! O femeie de 71 de ani și-a incendiat fratele cu spirt
O femeie de 71 de ani din județul Dâmbovița a fost reținută de polițiști după ce și-ar fi incendiat fratele cu alcool sanitar. Femeia va fi propusă pentru arestare preventivă! „La data de 12 iulie […]
gandul.info
Super-amenda pentru un jucator din Serie A! Fotbalistul si-a facut probleme cu legea dupa ce a petrecut intr-un club!
"Un star din fotbalul italian a fost prins baut la volan.
sport.ro
Cadiz a revenit în La Liga după 14 ani
​Echipa Cadiz şi-a asigurat revenirea în prima ligă spaniolă după o pauză de 14 ani, cu două etape înaintea finalului diviziei secunde.
Hotnews.ro
Cum sa fii în siguranță în vacanță, la ce să te aștepți la destinație sau la revenirea din călătorie, cum să eviți confuzia dintre o rinită și infecția cu noul coronavirus. Dr. Ana Maria Apostol, psihologul Andreea Chițu și Vlad Mixich discută online mie
Vlad Mixich, expert în politici de sănătate, Ana Maria Apostol, medic primar ORL, Andreea Chițu, psiholog clinician, psihoterapeut, discută despre riscurile, confuziile și măsurile de protecție de care să ții cont atunci când vrei să pornești la drum, în cadrul celui de-al doilea webinar din seria Nefrică – Împreună vom lupta cu frica prin cunoaștere, care va avea loc miercuri, 15 iulie, ora 12:00, LIVE pe Facebook MedLife Cariere, Youtube MedLife sau platforma dedicată demersului.
Hotnews.ro
Orban, Predoiu și Tătaru, așteptați la dezbateri în Parlament. Ciolacu: " Nu putem accepta şi nici nu putem vota această lege!"
Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a declarat că social-democraţii nu vor vota în Senat, Camera decizională, proiectul de lege al guvernului privind carantina şi izolarea până când premierul Ludovic Orban și miniștrii Sănătăţii și al Justiției, Nelu Tătaru, respectiv Cătălin Predoiu nu se vor prezenta în Parlament să lămurească aspecte din acest proiect.
realitatea.net
Marcel Ciolacu răspunde Guvernului: Există o invitație oficială pentru Ludovic Orban
Liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că a existat o invitaţie pentru premier de a participa la dezbaterile pe legea carantinei şi izolării, iar premierul a transmis, la Tulcea fiind, că ”domnia sa nu trebuie să vină”. Citește mai departe...
stiripesurse.ro
Horoscop 14 iulie. Un proiect personal îți aduce multe beneficii. Zodia care așteaptă rezultate spectaculoase
Iată ce vă rezervă astrele pentru ziua de marți, 14 iulie 2020. 
realitatea.net
Asistentă de la Spitalul Județean Sibiu a murit de coronavirus la 48 de ani. Femeia avea doi copii
O asistentă medicală de la Spitalul Județean Sibiu a murit de coronavirus la vârsta de 48 de ani. Colegii săi sunt în stare de șoc și recunosc că au făcut tot ce au putut ca să o salveze.  Femeia,...
B1.ro
De ce hidrogenul nu va reprezenta niciodată viitorul mașinilor electrice
Acum un deceniu se părea că sunt doi concurenți potențiali pentru înlocuirea combustibililor fosili în transportul individual – electricitatea și hidrogenul. Opțiunea pentru hidrogen avea multe argumente. Se poate umple rezervorul ca și cu combustibil fosil, dar în locul gazelor toxice eliminate prin eșapament emisiile ar fi doar vapori de apă. În comparație cu așteptarea pentru a se încărca bateria unui vehicul electric, hidrogenul părea o opțiune convenabilă.
Hotnews.ro
Surprising competition, many daring stories at TIFF 2020
The official Transylvania International Film Festival (TIFF) 2020 competition, intended for novice directors and those who have made their second fiction feature film, will bring to Cluj-Napoca, July 31-August 9, twelve provocative stories and as many original approaches from among which the Citește mai departe...
stiripesurse.ro
CORONAVIRUS | Val de amenzi la metrou pentru refuzul purtării măștilor de protecție de către călători
Poliţiştii de la Brigada de Poliţie Transport Public au aplicat 169 de amenzi contravenţionale, în cursul săptămânii trecute, în valoare de 30.360 lei, pentru refuzul purtării măștilor de protecție sau...
B1.ro
Povestea studentului grec care a pedalat 3.500 de kilometri pentru a ajunge acasa din Scotia, dupa ce zborurile au fost anulate din cauza pandemiei
Kleon Papadimitriou, un student grec in varsta de 20 de ani, a pedalat 3.500 de kilometri pentru a ajung din Scotia in Grecia, dupa ce zborurile au fost anulate din cauza pandemiei, informeaza CNN.
ziare.com
Izolare și carantinare graduale: variantă de lucru în Senat
PSD va avea propuneri la Senat pentru modificarea proiectului de lege privind carantina iniţiat de Guvern, în sensul ca detaşările medicilor să fie făcute dintr-un corp de voluntari, iar izolarea şi carantina să fie făcute gradual, a spus luni liderul interimar al partidului, Marcel Citește mai departe...
stiripesurse.ro
Romanian Police disband 3mil euro Arab-Romanian illicit clothing trading group
Romanian Police officers with the Economic Crime Investigation Directorate dismantled on Monday an organised criminal group led by Arab nationals dealing with the manufacture and sale of clothing without any legal licence that is estimated to have incurred losses to the government of about Citește mai departe...
stiripesurse.ro
CALENDAR ORTODOX 14 IULIE 2020. Sf Nicodim Aghioritul. Rugăciune puternică pentru cei ce au nevoie de răbdare în depăşirea necazurilor
CALENDAR ORTODOX 14 IULIE 2020. În această zi, ortodocşii îl prăznuiesc pe Sfântul Nicodim Aghioritul. Citește mai departe...
romaniatv.net
Public transport police officers issue 169 COVID-19 fines
Police officers with the Bucharest Public Transport Police Brigade issued July 6-12, 169 fines amounting to 30,360 lei for violations of the protection measures against the COVID-19 infection on subway public transport. Citește mai departe...
stiripesurse.ro