Unelte
Schimbă țara:

fanatik.ro: Cum se lăudau autoritățile cu investiții de milioane de euro la spitalul din Târgu-Cărbunești. Unitatea nu avea nici măcar autorizație ISU în februarie

A fost haos total la Spitalul din Târgu Cărbunești după ce instalația de oxigen s-a oprit, fără să se ştie cauza. Pacienții au avut nevoie de ventilare în ambulanțe și personalul medical a fost solicitat la maximum pentru a depăși situația de criză. Autoritățile din București au transmis că de vină ar fi stocatorul de oxigen. Mai mult decât atât, Raed Arafat a activat Planul Roșu de Intervenție și spus că a trimis de urgență peste 60 de butelii de oxigen. Ministerul Sănătăţii a anunțat că 80-90 de pacienţi cu COVID-19 din unitatea medicală necesită suport de oxigen şi că alţi 15 se aflau la ATI.
Citeste tot articolul pe: revistapresei.hotnews.ro
CNN anunţă: Oficialii americani vor boicota Jocurile Olimpice de la Beijing
Administraţia Biden este aşteptată să anunţe în această săptămână că oficialii guvernamentali americani nu vor participa la Jocurile Olimpice din 2022 de la Beijing, a relatat duminică CNN, citat de Reuters.
mediafax.ro
SUA: Un bărbat a cumpărat din greșeală două bilete identice la loterie și a câștigat de două ori
Un bărbat din Carolina de Nord a uitat dacă a cumpărat un bilet la extragerea Loteriei Noroc pe viață a statului, așa că a completat și formularul online. Ulterior, acesta a aflat că a câștigat […]
gandul.info
Informații din INTERIORUL negocierilor dintre PSD și PNL! Salariul minim care va DISPĂREA în ianuarie 2022
Apar noi informații de la negocierile dintre Partidul Social Democrat și Partidul Național Liberal referitoare la salariul minim care urmează să dispară în 2022.Conform informațiilor intrate în posesia Bugetul. Citește mai departe...
stiripesurse.ro
O șoferiță în vârstă de 19 ani din Argeș a ajuns „spaima șoselelor”, după al doilea accident, în lanț
O soferiță din Arges a provocat un accident în lanț în urma căruia o familie a ajuns la spital. Nu este pentru prima dată când tânara de 19 ani provoacă un incident rutier: anul trecut […]
gandul.info
Un bărbat a fost mușcat de viperă în Munții Piatra Craiului
Un bărbat de 49 de ani din București a fost atacat de o viperă, în masivul Piatra Craiului, în zona Vârful Ascuțit. Victima era într-un grup de patru turiști, potrivit observatornews.ro. “Probabil că pentru mulți […]
B1.ro
Andy Murray a fost nominalizat la premiul ATP acordat pentru cea mai importantă revenire a anului
Andy Murray a avut un an 2021 foarte interesant, în care a fost nevoit să joace în turne challenger, pentru a ajunge apoi să fie aproape de a învinge în mod regulat jucători din top 10. Citește mai departe...
stiripesurse.ro
Arhitectul Șerban Țigănaș, despre concursul internațional de arhitectură organizat la Iași: "Un oraș poate fi vechi, dar nu poate să nu aibă elementele prezentului, pentru că se muzeifică, ori viața oamenilor este construită pe trecut, dar proiectată spr
Recent, la Iași s-a anunțat organizarea unui concurs internațional de arhitectură cu invitați. Rareori se vorbește despre remodelarea urbanistică drept un proces deliberativ, cu atât mai mult ca fiind asumat de o companie privată, în cazul acesta IULIUS. Concursul a fost inițiat pentru o zonă centrală a orașului Iași, fiind potențat de provocări ancorate în caracterul cultural protejat al zonei și de prezența în proximitate a unor obiective istorice emblematice pentru oraș.
Hotnews.ro
Trump lansează o rețea de socializare. „Truth” a atras deja investiții de un miliard de dolari
Fostul președinte al SUA Donald Trump lansează o companie de social media care a atras deja 1 miliard de dolari din partea unor investitori neidentificați, transmite Business Insider. Trump a anunțat că rețeaua sa de […]
gandul.info
Jandarmul care a incendiat nouă mașini după o criză de gelozie a fost trimis în judecată. Prejudiciul se ridică la 100.000 de euro
Jandarmul din Galaţi acuzat că a incendiat o maşină dintr-o parcare, ulterior focul distrugând alte opt autoturisme, a fost trimis în judecată. El este acuzat de distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice, fals intelectual şi abuz de autoritate.
ziare.com
Dorința unui şofer de Moş Nicolae: să reprimească permisul suspendat. Răspunsul dat de MAI
Și adulții au dorințe de Moș Nicolae. Un șofer i-a cerut personajului să îi aducă în dar permisul de conducere luat de polițiștii rutieri pentru o perioadă de 90 de zile. Conductorul a scris mesajul […] Articolul Dorința unui şofer de Moş Nicolae: să reprimească permisul suspendat. Răspunsul dat de MAI apare prima dată în BZI.ro.
BZI.ro
FOTOGALERIE Cum poate să arate o școală de stat în România: de la băncile de lemn rupte și terenul de fotbal plin de gropi, la un campus educațional modern
Cum arată o școală de stat? Când aud această întrebare, majoritatea românilor se gândesc la școlile de stat construite în perioada comunistă, cu bănci de lemn rupte, terenul de sport plin de gropi din spatele școlii, un loc anost. În multe orașe aceasta este în continuare realitatea. Dar se poate și altfel. Primăria Sectorului 4 a investit circa 10 milioane de euro, în bună parte fonduri europene, în modernizarea Liceului Tehnologic Dacia, care era în parganină, acesta fiind transformat într-un campus educațional modern. La Cluj-Napoca, Primăria a investit 5 milioane de euro în reabilitarea Colegiul Tehnic "Ana Aslan" și 6 milioane de euro pentru modernizarea Liceului Teoretic "Onisifor Ghibu", în ambele cazuri bani europeni.
Hotnews.ro
Succesul în business și interacțiunea cu clienții. Centrele de contact ale viitorului sunt disponibile acum și pentru companiile românești
Centrele de contact reprezintă însăși esența comunicării dintre companii și clienții lor. Centrele de contact fiabile și robuste, cu agenți care să fie mereu disponibili pentru a răspunde solicitărilor, indiferent de canale și circumstanțe, sunt de o importanță majoră pentru companiile care trebuie să gestioneze un volum mare de interacțiuni cu clienții. Trecerea de la un centru de contact clasic la unul flexibil, extrem de fiabil și sigur, bazat pe tehnologia Cloud, este crucială pentru a ține pasul cu transformarea digitală. Uni Systems și Genesys și-au unit forțele pentru a pune la dispoziția companiilor românești o platformă pentru centrele de contact ale viitorului, care sunt concepute pentru a profita din plin de strategiile și tehnologiile moderne în Cloud.
Hotnews.ro
Omicron dă bătăi de cap autorităților! Valeriu Gheoghiță, despre problemele pe care le ridică noua variantă
Omicron este varianta cu peste 30 de mutații, iar prima problemă o reprezintă transmisibilitatea. Deocamdată nu se știe dacă anticorpii pot neutraliza virusul, acest răspuns urmând să apară în 2 - 3 săptămâni, a declarat, la Aleph News, coordonatorul CNCAV, col. dr. Citește mai departe...
stiripesurse.ro
Aproape 20.000 de persoane s-au vaccinat în weekend în Capitală. Jumătate, la Maratonul Vaccinării
Aproape 20.000 de persoane au fost vaccinate în weekend în Capitală, a anunţat luni CNCAV.
mediafax.ro
A murit Bob Dole, unul dintre cei mai importanți politicieni din SUA, candidat la președinție în 1996
Ex-senatorul Bob Dole, personalitate marcantă a politicii americane, candidat republican la Casa Albă în 1996 şi veteran al celui de-al Doilea Război Mondial, a decedat duminică la vârsta de 98 de ani, a anunţat Fundaţia Elizabeth Dole, citată de AFP și preluată de Agerpres. Decesul lui Dole a survenit în somn. „Cu inima grea anunţăm […]
Libertatea.ro
Artistul Banksy s-a oferit să ajute la salvarea închisorii din Reading
Banksy s-a oferit să ajute la salvarea închisorii din Reading, unde a fost deţinut o perioada scriitorul Oscar Wilde, şi a anunţat că va scoate la vânzare stencil-ul folosit în primăvară pentru a picta un zid al clădirii, relatează News.ro. Citește mai departe...
stiripesurse.ro
Un TIR condus de un român a lovit un avion pe autostradă în Germania: „Asta n-am văzut niciodată în viața mea”
Un șofer de camion român a fost implicat sâmbătă, 4 decembrie 2021, într-un accident neobișnuit, pe o autostradă din Germania.
ziare.com
România va primi avioane F-35
România va primi avioane F-35, considerate, în acest moment, cele mai bune aeronave de luptă din lume. Forțele Aeriene Române vor primi în înzestrare avioane F-35, fabricate în Statele Unite. Aerodromurile din România trebuie să fie capabile să găzduiască asemenea aeronave. Ministerul Apărării Naționale al României estimează că va primi în dotare avioane de luptă […] The post România va primi avioane F-35 appeared first on România Liberă.
romanialibera.ro
Aung San Suu Kyi, laureată cu premiul Nobel pentru Pace şi liderul civil al statului Myanmar a fost condamnată la închisoare în urma loviturii de stat
Aung San Suu Kyi, laureată cu premiul Nobel pentru Pace şi liderul civil al statului Myanmar a fost condamnată de junta militară care a preluat controlul țării în urma unei lovituri militare la 4 ani […] Articolul Aung San Suu Kyi, laureată cu premiul Nobel pentru Pace şi liderul civil al statului Myanmar a fost condamnată la închisoare în urma loviturii de stat apare prima dată în BZI.ro.
BZI.ro
[P] 6 trucuri pentru filmări artistice cu efect de Bokeh
Vrei să postezi un clip cool în social media sau, dimpotrivă, trebuie sa înregistrezi o prezentare video pentru muncă, care să arate profesionist? Știm că poate fi o adevărată provocare să transformi o filmare banală într-un clip atrăgător vizual și, tocmai de aceea, ți-am pregătit 6 trucuri care să te ajute să surprinzi materiale video cu efect bokeh cât mai creative!
Hotnews.ro
CFR Cluj, reacție vehementă după greșelile de arbitraj din FCSB - UTA: Am rămas fără cuvinte, e strigător la cer!
CFR Cluj iese la atac, după greșelile de arbitraj din FCSB - UTA Arad 2-1.
sport.ro
VIDEO - Meciul Standard Liege - Charleroi a fost întrerupt definitiv din cauza fumigenelor aruncate pe teren de suporteri ai gazdelor
Derbiul valon dintre Standard şi Charleroi, disputat, duminică, la Liege, a fost întrerupt definitiv în minutul 88, din cauza fumigenelor aruncate pe teren de suporteri ai gazdelor, informează AFP, arată News.ro. Citește mai departe...
stiripesurse.ro
VIDEO Incidente în Belgia - Fanii lui Standard Liege au întrerupt derbiul cu Charleroi din cauza prestației favoriților
Derbiul dintre Standard Liege şi Charleroi, disputat duminică pe terenul primei menționate, a fost întrerupt de fanii gazdelor în minutul 88. Aceștia au aruncat cu torțe și au invadat terenul, fiind nemulțumiți de faptul că favoriții lor pierdeau cu 0-3.
Hotnews.ro
Accident grav în Galați: Cinci persoane au fost rănite, după un impact violent la marginea orașului
Un accident rutier grav, cu 5 vehicule implicate a avut loc luni dimineață, 6 decembrie, în municipiul Galați, zona Tirighina.
ziare.com
Lidera grupului socialist din Parlamentul European, testată pozitiv la COVID-19
Lidera grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor din Parlamentul European (S&D), Iratxe Garcia Perez, a anunţat că a fost testată pozitiv la COVID-19, a relatat duminică politico.eu. Citește mai departe...
stiripesurse.ro
Într-o lume complexă și confuză, fiecare nouă generație își caută stilul. Ce este Dark Academia, subcultura care a început să prindă la tineri
Dark Academia este programul estetic al unui stil de viață bazat pe o vestimentație sobră, o sensibilitate romantic neo-gotică, un cult al atmosferei de colegiu britanic de modă veche, în maniera seriei Harry Potter, așa că nu e nicio surpriză că prinde la tineri. Firește, creatorii de modă și revistele cosmopolite nu l-au ratat, sesizând […]
Libertatea.ro
Industria de armament, imună la pandemia COVID: Nou record pentru vânzările giganţilor mondiali
Giganţii mondiali din industria de armament au fost în mare măsură cruţaţi anul trecut de efectele crizei economice cauzate de COVID-19, înregistrând un nou record al vânzărilor, în creştere pentru al şaselea an consecutiv, potrivit unui raport publicat luni, informează AFP, scrie Citește mai departe...
stiripesurse.ro
Interdicțiile de călătorie au fost impuse prea târziu pentru a opri Omicron
Un expert britanic a spus că interdicțiile de călătorie au venit „prea târziu” pentru a face o „diferență materială” la un potențial val al variantei Omicron. Modificările includ teste înainte de plecare pentru persoanele care sosesc în Marea Britanie. Profesorul Mark Woolhouse a spus că noile reguli au venit „prea târziu” pentru a opri răspândirea […] The post Interdicțiile de călătorie au fost impuse prea târziu pentru a opri Omicron appeared first on România Liberă.
romanialibera.ro
Accident cu cinci maşini în Galaţi: cinci victime, două în stare gravă
Cinci persoane au fost rănite, luni dimineaţa, în Galaţi, după un carambol cu cinci maşini.
mediafax.ro
Întreruperi de curent programate în București, Ilfov și Giurgiu. Lista cu străzile și cartierele fără electricitate în intervalul 6-9 decembrie
E-Distribuție Muntenia a transmis lista întreruperilor programate în alimentarea cu energie electrică pentru perioada 6-9 decembrie 2021.
ziare.com
Se calmează chiriile, cresc salariile, se caută colindători curajoși, part time
Mercurialul vieții în Capitală, oferit lunar de Anunțul Telefonic, neîntrerupt de 31 de ani încoace. 225.626 anunțuri au fost publicate în noiembrie 2021 pe www.anuntul.ro și în ziarul Anunțul Telefonic, prima publicație de anunțuri din București. Închirieri - 22.546 anunțuri, mai puține față de noiembrie 2020 (30.823 anunțuri), dar similar cu noiembrie 2019, înainte de pandemie, ceea ce înseamnă că criza chiriilor începe să se calmeze. Locuri de muncă - 28.394 de anunțuri, mai multe față de noiembrie anul trecut (19.782 de anunțuri), dar încă nu au ajuns la nivelul de dinainte de pandemie.
Hotnews.ro
Marcel Ciolacu, despre eventuale tensiuni între Alexandru Rafila și Raed Arafat: „Sunt ferm convins că amândoi vor funcționa cum trebuie”
Președintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a declarat că nu știe despre existența unui conflict între ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat. Ciolacu spune că mai degrabă presa […]
gandul.info
Un cetățean chinez a fost ajutat de jandarmii montani din Bihor să iasă cu mașina din zăpadă, iar polițiștii din Cluj au descoperit că bolidul de lux era furat
Polițiștii clujeni au descoperit că cetățeanul chinez care a fost identificat la volanul unei mașini furate ceruse cu două zile în urmă ajutor la numărul de urgență 112 de la jandarmii montani din Bihor, după […]
gandul.info
Solidarizare în orb cu Radu Tudor și Arafat?
Cunoscuta vedetă de televiziune și coordonator al Antenei 3, Mihai Gâdea, în străinătate fiind, a avut o reacție pe care, sincer să fiu, aș fi avut-o și eu. Și chiar am avut-o de câteva ori […] Articolul Solidarizare în orb cu Radu Tudor și Arafat? apare prima dată în BZI.ro.
BZI.ro
Un adolescent din Vrancea a murit electrocutat, după ce s-a urcat pe un vagon de tren
Un băiat de aproximativ 16 ani s-a electrocutat după ce s-a urcat pe un vagon de tren în Gara Focşani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea duminică seară. Cel mai probabil, adolescentul s-a urcat pe tren pentru a-şi face un selfie, potrivit news.ro. „Prin apel 112, poliţiştii de la Transporturi Feroviare au fost […]
Libertatea.ro
Petrică Mâțu Stoian a fost acuzat că ar fi copiat o melodie celebră. Un fan s-a revoltat
De curând, Petrică Mâțu Stoian a fost acuzat că ar fi copiat o melodie celebră a interpretului Nicolae Guță. Cântărețul de muzică populară s-a stins din viață pe data de 6 noiembrie. Acesta era internat […] Articolul Petrică Mâțu Stoian a fost acuzat că ar fi copiat o melodie celebră. Un fan s-a revoltat apare prima dată în BZI.ro.
BZI.ro
Scandal mare în Liga 1 - Antrenorul celor de la UTA Arad atacă dur arbitrajul din meciul cu FCSB
Laszlo Balint, antrenorul echipei UTA Arad, a vorbit în termeni critici despre arbitrajul din meciul formației sale contra lui FCSB, duminică, în etapa a XVIII-a Ligii 1. Roș-albaștrii au beneficiat de două penaltiuri controversate, transformate de Florin Tănase, învingând astfel cu 2-1.
Hotnews.ro
ULTIMĂ ORĂ Accident GRAV cu CINCI mașini făcute praf și CINCI victime
Un grav accident de circulaţie s-a produs luni dimineaţă în municipiul Galaţi, în zona Tirighina. Din primele date furnizate de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, 5 maşini ar fi fost implicate iar numărul victimelor se ridică tot la 5. Citește mai departe...
stiripesurse.ro
Aung San Suu Kyi, laureată cu premiul Nobel pentru Pace şi liderul civil al statului Myanmar, condamnată la patru ani de închisoare
Aung San Suu Kyi, laureată cu premiul Nobel pentru Pace şi liderul civil al statului Myanmar înlăturat de la putere prin lovitură de stat militară, a fost condamnată luni la 4 ani de închisoare, acesta fiind primul verdict dintr-o serie ce i-ar putea aduce o pedeapsă pe viaţă.
ziare.com
CEO-ul companiei de creditare Better.com, a concediat peste 900 de angajați prin Zoom: Dacă vă aflaţi aici, sunteţi parte din grupul ghinionist care e destituit
Vishal Garg, CEO al companiei de creditare Better.com, a anunţat în cadrul unui webinar pe Zoom că aproximativ 9% dintre angajaţi sunt concediaţi, conform news.ro.El a informat brusc mai mult de 900 de angajaţi că rămân fără locuri de muncă înainte de Crăciun. Citește mai departe...
stiripesurse.ro
Irinei Tănase i-ar fi teamă de Liviu Dragnea. Blonda și amantul îl numeau „Mustăciosul” pe fostul șef PSD
Despărțirea dintre Liviu Dragnea și tânăra Irina Tănase este o certitudine. Mai multe persoane din anturajul celor doi au confirmat deja faptul că infidelitatea blondei reprezintă „mărul discordiei”. Cu noi informații pe marginea acestui subiect […]
B1.ro
Irina Tănase a spus totul despre despărțirea de Liviu Dragnea. Prima reacție după ce s-a spus că a părăsit-o și a plecat de acasă
Finalul de an aduce scântei în relația dintre Irina Tănase și Liviu Dragnea. Fostul lider PSD și-ar fi făcut bagajele și ar fi părăsit-o pe iubita lui, după ce aceasta ar fi fost surprinsă cu […]
B1.ro
Fencing: Romania, bronze medalist in the World Junior Foil Cup
The Romanian team won the bronze medals in the World Junior Foil Cup for teams, held on Sunday in the "Constantin Jude" Hall in Timisoara, agerpres reports. Citește mai departe...
stiripesurse.ro
Viteza cu care noua tulpină COVID-19, Omicron se schimbă, este una îngrijorătoare, susţin cercetătorii
Omicron a fost pentru prima oară detectat în Africa de Sud iar de atunci a stârnit multe îngrijorări la nivel mondial. Cercetătorii anunță faptul că, viteza cu care această nouă tulpină COVID-19 se schimbă este […] Articolul Viteza cu care noua tulpină COVID-19, Omicron se schimbă, este una îngrijorătoare, susţin cercetătorii apare prima dată în BZI.ro.
BZI.ro
Dumitru Dragomir a vrut să se sinucidă: 'Am avut şi nebunia asta în cap' / Despre blaturi: 'Am primit ordin de la Cluj să nu batem'
Dragomir a vorbit duminică, într-un amplu interviu, atât despre blaturile din fotbal, cât şi despre viaţa sa în afara fenomenului fotbalistic, incluzând şi tragica moarte a fiului său. Citește mai departe...
stiripesurse.ro
Ce pensie are Dumitru Dragomir, fost președinte al LPF
Ajuns la 75 de ani, Dumitru Dragomir a precizat ce pensie primește. Cel supranumit "Corleone" a fost președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal timp de 18 ani.
Hotnews.ro
Trei brățări dacice, găsite la rădăcina unui copac. Descoperire arheologică de excepție făcută în Brașov
Trei brățări dacice din argint, cu reprezentări antropomorfe unice, au fost descoperite de un tânăr cu ajutorul unui detector de metale, în județul Brașov, arată rfi.ro.
ziare.com
Indonezia - Numărul morţilor în urma erupţiei vulcanului Semeru a ajuns la 15
Numărul morţilor în urma erupţiei vulcanului Semeru din provincia indoneziană Java de Est a ajuns la 15, au anunţat luni autorităţile, relatează dpa. Citește mai departe...
stiripesurse.ro