Mugur Isarescu va fi audiat astazi la Senat! Va fi prezent alaturi de intreagul Consiliu de Administratie a BNR 


Mugur Isarescu, Guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei (BNR), va participa, marti, alaturi de intreg Consiliul de Admi...
Deschide mai mult
Mergi la sursă
Articole noi (Utilizator demonstrativ)
Articole noi (Utilizator demonstrativ)
VIDEO Comoara ascunsă din Râmnicu Vâlcea. Spectaculoasele piramide unice de la Goranu, de peste 80 de metri, văzute din dronă
În municipiul Râmnicu Vâlcea, ascunsă printre dealuri, există una dintre cele mai spectaculoase rezervaţii geologice din ţara noastră, pe care localnicii o cunosc sub denumirea de „Piramidele de la Goranu”. Dezvăluită cu ajutorul unei drone, filmarea comorii din pădure a fost postată pe YouTube.
adevarul.ro
De ce recomandă teologii folosirea termenului de „Paşti” pentru sărbătoarea Învierii Domnului
De fiecare dată când ne apropiem de sărbătoarea Învierii Domnului, în spaţiul public începe dezbaterea pe tema folosirii corecte a cuvântului „Paşti” sau Paşte”.
adevarul.ro
Cum se prepară deliciosul păstrăv la cuptor în pat de sare. Secretele sosului lipovenesc cu legume coapte care însoţeşte preparatul
Preparatul este unul de tradiţie, necesită doar câteva ingrediente, iar în aproximativ o oră este gata. Unul dintre micile secrete pentru reuşita preparatului sunt mirodeniile cu care vor fi lăsaţi la macerat peştii, care îi vor da o savoare specială.
adevarul.ro
Noi controale la firmele de paza. S-au aplicat sanctiuni
Politistii din cadrul Sectiei nr. 3 Politie Iasi au actionat pentru verificarea pazei la societatile comerciale. Î...
BZI.ro
Nereguli descoperite la mai multe unitati comerciale din Iasi
Politistii Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice Iasi împreuna cu reprezentanti ai DSVSA Iasi au a...
BZI.ro
Politistii ieseni au efectuat mai multe controale. Mai multi ieseni au fost sanctionati
Politistii ieseni au intervenit la peste 65 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112. Au aplicat peste 300 de sancti...
BZI.ro
Doi ieseni au fost prinsi la volan fara permis de conducere. S-au ales cu dosare penale
Politistii din cadrul Sectie nr. 5 Politie Rurala Raducaneni au oprit pentru control, în comuna Mosna, un autoturi...
BZI.ro
Surprize uriase pentru ieseni. Vizita Papei Francisc va paraliza orasul. Lista zonelor pazite ca-n palma din municipiu
@ Autoritatile iesene se pregatesc pentru cel mai important eveniment din ultimele decenii care va avea loc in municipiu...
BZI.ro
Fermierii ieseni respecta programarile facute de APIA
Campania de depunere a cererilor unice la Agentia de Plati si Interventie in Agricultura (APIA) Iasi s-a derulat conform...
BZI.ro
La Iasi va avea loc un important eveniment international dedicat industriei textile
Evenimentul international "Fashion Forward", dedicat industriei textile, se va organiza la Iasi in perioada 28...
BZI.ro
Tramvaiul Comunismului revine pe strazile Iasului
Se fac din nou inscrieri pentru plimbari pe strazile Iasului cu Tramvaiul Comunismului. Organizatorii proiectului cultur...
BZI.ro
Atentie! Program prelungit si modificari în circulatia autobuzelor si tramvaielor din Iasi pentru Invierea la catolici
Numeroase autobuze si tramvaie vor deservi o parte dintre traseele obisnuite din municipiu, sâmbata, în noap...
BZI.ro
Doua firme vor 62.000 de euro de la CTP, pentru bransamentele din rond CUG
Recent, Compania de Transport Public (CTP) Iasi a organizat o licitatie pentru proiectarea si executia unor lucrari de b...
BZI.ro
Iesenii risca amenzi drastice daca sunt prinsi in aceste ipostaze
In aceasta perioada din an, tot mai multi ieseni din mediul rural ard vegetatia fara a avea avize obtinute de la institu...
BZI.ro
Aproape 10 milioane de euro, de la UE, pentru iesenii din mediul rural
Anul trecut au fost depuse cele mai multe cereri de finantare din partea iesenilor, in cadrul Programul National de Dezv...
BZI.ro
Salubris cumpara utilaje cu 170.000 de euro
In perioada urmatoare, Salubris SA, societatea de salubritate a Primariei, organizeaza o licitatie pentru achizitionarea...
BZI.ro
O firma din Pascani va inchiria catre Apavital utilaje. Contractul este de 50.000 de euro
Recent, Apavital SA, societatea de apa-canal, a demarat o licitatie pentru furnizarea unor servicii de inchiriere utilaj...
BZI.ro
Creste interesul iesenilor pentru ajutorul de minimis la usturoi
Dupa ce au aflat ca se vor da mai multi bani de la Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale, cultivatorii de usturo...
BZI.ro
Iata cine sunt cei mai bogati tineri din Iasi. Au depus un simplu document care le-a rotunjit conturile cu cateva milioane de euro
@ Cu o simpla cerere au obtinut milioane de euro de la Uniunea Europeana @ Afaceristii din acest domeniu s-au dezvoltat ...
BZI.ro
Studentii UAIC Iasi, premianti din nou la Simpozionul National al Studentilor Geologi si Geofizicieni
Patru studenti din cadrul Facultatii de Geografie si Geologie a Universitatii "Alexandru Ioan Cuza" (UAIC) din...
BZI.ro
Ziua Internationala a Cartii, la Muzeul National al Literaturii Romane Iasi
Muzeul National al Literaturii Române (MNLR) Iasi a pregatit, cu ocazia Zilei Internationale a Cartii si a dreptur...
BZI.ro
Evenimentul caritabil "Scrisori între Pamant si Cer", la Palatul Culturii din Iasi
Duminica, 21 aprilie 2019, începând cu ora 16:00 la Complexul Muzeal National "Moldova" (CMNM) Ias...
BZI.ro
Proiect de IMPACT in randul tinerilor din Iasi, legat de efectul DROGURILOR, derulat de Colegiul National Iasi - GALERIE FOTO
Sub genericul "În joc e viata ta!", un echipaj format din patru elevi de clasa a X-a de la Colegiul Nati...
BZI.ro
Liceul Tehnologic Economic de Turism Iasi, la ceas aniversar - FOTO
În zilele de 18 - 19 aprilie 2019, Liceul Tehnologic Economic de Turism din Iasi a realizat un memento al în...
BZI.ro
Mentoratul, o alta ipostaza a rolului profesorilor de la Colegiul Pedagogic "Vasile Lupu" Iasi
Formarea psihopedagogica realizata de Colegiul Pedagogic "Vasile Lupu" în scolile si gradinitele de apli...
BZI.ro
L-au batut pana l-au bagat in spital. Foarte multi ieseni patesc acest lucru
Un barbat din Iasi a fost transportat la spital dupa ce a fost implicat intr-un conflict violent, in urma caruia s-a ale...
BZI.ro
Proiect pentru monitorizarea calitatii aerului, initiat de ALDE
Conducerea organizatiei ALDE Iasi a initiat un proiect legat de calitatea aerului din municipiu. Organizatia municipala ...
BZI.ro
Panica printre angajatii Spitalului Padureni- Grajduri. Oamenii cer masuri speciale pentru munca
Situatia angajatilor de la Spitalul de Psihiatrie Padureni- Grajduri a fost prezentata ieri membrilor Comisiei de Dialog...
BZI.ro
Mai multe strazi din Iasi intra in reparatii. Iata lista arterelor vizate de Primarie
Municipalitatea ieseana a demarat o serie de proceduri legate de reabilitarea unor strazi din oras. Recent, primarul Mih...
BZI.ro
Milioane de lei pentru reabilitarea unor drumuri din judetul Iasi
Directia Judeteana de Administrare a Drumurilor si Podurilor (DJADP) a lansat recent o procedura legata de modernizarea ...
BZI.ro
Atentie, soferi! Restrictii de circulatie in mai multe zone din oras. Pelerinaj de Florii pe strazile din centru
@ In acest sfarsit de saptamana, in municipiul Iasi vor avea loc o serie de manifestari care vor duce la impunerea unor ...
BZI.ro
Conferinta extraordinara de alegeri la PSD Iasi. Liviu Dragnea va fi prezent la eveniment
@ Sute de delegati din judet sunt asteptati astazi la Conferinta Extraordinara de alegeri a organizatiei PSD Iasi @ Soci...
BZI.ro
Razvan Marin, comparat cu o legenda a fotbalului olandez! "Este ca un motor pentru echipa"
Razvan Marin a fost prezentat la Ajax drept înlocuitorul lui Frenkie de Jong, dupa plecarea acestuia la Barcelona....
BZI.ro
Victor Piturca poate reveni în fotbalul romanesc. Anuntul facut de un apropiat al antrenorului
Victor Piturca ar putea reveni în fotbalul românesc. Anuntul a fost facut de un apropiat al acestuia, Cristi...
BZI.ro
Decizia radicala luata de Mihaela Buzarnescu! Cei trei antrenori cu care lucreaza pentru revenirea la forma de anul trecut
Mihaela Buzarnescu a luat o decizie radicala dupa debutul ratat din 2019. Sportiva noastra a apelat la un trio de antren...
BZI.ro
Andrei Ratiu, laudat de antrenor, dupa primul meci în care a fost integralist la Villarreal
Andrei Ratiu, fundasul de 20 de ani al lui Villarreal, a lasat o impresie buna la primul sau meci în care a jucat ...
BZI.ro
Lovitura de teatru in Liga I! Devis Mangia la FCSB? Iata ce spune Sorin Cartu
Sorin Cârtu a comentat posibilitatea ca Devis Mangia, antrenorul care a condus-o pe Craiova pâna în et...
BZI.ro
Gigi Becali si-a facut calculele! Cum plateste 16 milioane de euro pentru transferul lui Ianis Hagi
Gigi Becali îi propune o afacere greu de refuzat lui Gica Hagi. Finantatorul de la FCSB e convins ca daca Ianis Ha...
BZI.ro
Marea petrecere
Leul da o mare petrecere in padure.  Au fost invitate toate vietuitoarele padurii.  Muzica, dans, distractie...
BZI.ro
UNUI PREFACUT
E trădare cu venin, Când sub falsă haină, Pentru orice mic tain Tu ascunzi o taină! Autor: ELENA MÂN...
BZI.ro
Trupa de hip hop care „a pus Ferentari pe hartă“, pentru a doua oară la Românii au talent. Călinescu: „Să moară mama dacă nu vă dau da“ VIDEO
Trupa de hip hop Ferentari a venit la „Românii au talent“ pentru a doua oară, în cea de-a 11-a ediţie a show-ului difuzat de Pro TV. Comentariile juriului au fost savuroase.
3 h
adevarul.ro
Socialiştii, gata să voteze pentru revenirea la sistemul electoral proporţional, dacă ACUM va cere acest lucru în cadrul unei alianţe cu PSRM
Secretarul executiv al PSRM, Vlad Bătrîncea, a declarat că Socialiştii sunt gata să examineze şi chiar să voteze pentru revenirea la sistemul electoral proporţional, după ce alegerile parlamentare din 24 februarie s-au desfăşurat în cadrul sistemului mixt, dacă Blocul ACUM va anunţa că acceptă o alianţă cu PSRM numai în cazul în care va fi anulat sistemul mixt.
3 h
adevarul.ro
PMB: Acuzaţiile aduse primarului privind amplasarea de bannere PSD cu sprijinul Companiei de Iluminat sunt injuste
Acuzaţiile aduse primarului general, Gabriela Firea, privind amplasarea de bannere PSD cu sprijinul Companiei de Iluminat Public sunt injuste, precizează Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) citată de Agerpres.
4 h
HotNews.ro
FOTO Miracolul florilor la Timişoara. Peste 200.000 de euro pentru un festival inspirat de Dubai Miracle Garden
Primarul Timişoarei a recunoscut că pentru organizarea acestui festival, s-a inspirat de la Dubai Miracle Garden, cea mai mare grădină de flori din lume, cu peste 60 de milioane de flori şi peste 1,5 milioane de vizitatori pe an.
4 h
adevarul.ro
Otrava din mere otrava versus otrava din minciuni: ce au reusit sa ne spuna actorii politici, intr-o saptamana in care Dragnea a devenit tot mai nervos
Copiii romanilor sunt otraviti de Occidentul care le pune pe masa fructe si legume toxice, in vreme ce romanii primesc, prin Posta, pliante otravite cu minciunile unei campanii in care va conta cine si ce spune primul.
4 h
Ziare.com
Ce a fost inainte de Big Bang? Teorii surprinzatoare ale oamenilor de stiinta
Explozia primordiala sau momentul zero al Universului, Big Bang-ul, este considerat originea tuturor lucrurilor care com...
5 h
BZI.ro
Mirel Radoi continua sa fie suparat pe Gigi Becali: „Rana inca nu s-a inchis” + Ce spune despre plecarea la CSU Craiova
Mirel Radoi e pe lista lui CSU Craiova pentru a-l inlocui la finalul campionatului pe Corneliu Papura, insa selectioneru...
5 h
BZI.ro
Adevărul despre mâncarea expirată: datele de pe ambalaje generează munți de deșeuri
Ce s-ar întâmpla dacă am ignora cu toții termenul de valabilitate de pe ambalaje și am consuma mâncarea expirată? Un american a făcut asta timp de un an, fără efecte grave. Citește mai departe...
5 h
REALITATEA.NET