Unelte
Schimbă țara:

Vladimir Putin vede sprijinul militar al Occidentului pentru Ucraina drept o amenințare la adresa Rusiei: ”Mâine-poimâne ar putea apărea rachete lânga Harkov”

Dezvoltarea militară a Ucrainei, cu sprijinul Occidentului, constituie o ameninţare serioasă la adresa Rusiei, a declarat joi preşedintele rus Vladimir Putin, la două zile după ce şeful Pentagonului, Lloyd Austin, aflat într-o vizită la Kiev în cadrul turneului său în regiunea Mării Negre, şi-a manifestat sprijinul pentru Ucraina, încurajând totodată aspiraţiile de aderare la NATO ale acestei ţări, relatează Reuters.
Citeste tot articolul pe: ziare.com
Sute de percheziții în București și alte 36 de județe pentru confiscarea unor arme de foc. Armele și muniția, livrate prin curier
Peste 100 de percheziţii au loc joi dimineaţă în Bucureşti, dar şi în 36 de judeţe, într-un dosar de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor şi contrabandă calificată. Armele erau trimise prin curier clienților a transmis Poliția Română. Este vizată o firmă din Ungaria, care vindea online arme unor persoane fizice de pe teritoriul […]
1m
Libertatea.ro
Sute de București și alte 36 de județe pentru confiscarea unor arme de foc. Armele și muniția, livrate prin curier
Peste 100 de percheziţii au loc joi dimineaţă în Bucureşti, dar şi în 36 de judeţe, într-un dosar de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor şi contrabandă calificată. Armele erau trimise prin curier clienților a transmis Poliția Română. Este vizată o firmă din Ungaria, care vindea online arme unor persoane fizice de pe teritoriul […]
1m
Libertatea.ro
Te muți la mansardă? Iată cum să o amenajezi punând accent pe rafinament și calitate
Ideea de mansardă a căpătat destul de multă popularitate în ultimii ani, mai ales în rândul tinerilor. Cei care fac o astfel de alegere pentru o locuință permanentă de acest gen se bucură de multă […] Articolul Te muți la mansardă? Iată cum să o amenajezi punând accent pe rafinament și calitate apare prima dată în BZI.ro.
6 m
BZI.ro
Liderii Grupului celor 9 de la Bucureşti, consultări prin videoconferinţă cu preşedintele Joe Biden
Președintele Statelor Unite ale Americii, Joe Biden, va avea astăzi, 9 decembrie 2021, o serie de consultări prin videoconferință cu președintele României, Klaus Werner Iohannis, și liderii celorlalte state aliate est-europene din cadrul formatului București […] Articolul Liderii Grupului celor 9 de la Bucureşti, consultări prin videoconferinţă cu preşedintele Joe Biden apare prima dată în BZI.ro.
7 m
BZI.ro
Instagram va permite în 2022 user-ilor să vadă postările în ordine invers cronologică
​Instagram a anunțat, prin vocea șefului său, Adam Mosseri, că din 2022 va fi introdusă opțiunea de a vedea postările în ordine invers cronologică și nu doar în funcție de cum le aranjează algoritmii rețelei. Mosseri a fost audiat în Congresul SUA în legătură cu efectele pe care Instagram le are supra sănătății mentale a adolescenților, iar compania a promis o serie de lucruri, ca răspuns la acuzațiile ce i se aduc.
7 m
Hotnews.ro
„Rebelde” se întoarce pe micile ecrane. Netflix pregătește o bombă de proporții!
Vești bune pentru fanii  „Rebelde”: Netflix lansează remake-ul celebrului serial, ce a făcut ravagii în anii 2000. Actorii vor reinventa povestea personajelor îndrăgite și o s-o adapteze timpurilor noastre. Când va avea loc premiera serialului […]
8 m
B1.ro
Președintele Biden discută cu președintele Iohannis
Președintele Biden discută cu președintele Iohannis pe tema crizei din Ucraina. Discuția va avea loc în cursul zilei de joi, 9 decembrie 2021. Liderul de la Casa Albă are programată o videoconferință cu reprezentanții statelor din formatul „București 9”. The post Președintele Biden discută cu președintele Iohannis appeared first on România Liberă.
romanialibera.ro
Joe Biden discută joi cu reprezentanții mai multor state europene, printre care și România, despre situația din Ucraina
Președintele Statelor Unite, Joe Biden, va discuta joi cu reprezentanți ai nouă state est-europene membre NATO, printre care și România, cu privire la situația din Ucraina. Anunțul a fost făcut miercuri de Casa Albă, informează […]
gandul.info
Țara care va interzice tinerilor să cumpere țigări în timpul întregii lor vieți. Vrea să ajungă la „generația nefumătoare” până în 2027
Noua Zeelandă intenționează să interzică persoanelor cu vârsta până la 14 ani să cumpere țigări de-a lungul vieții. Țara vrea să ajungă la prima „generație nefumătoare” până în 2027. „Vrem să ne asigurăm că tinerii […]
gandul.info
Anamaria Prodan, fotografie alături de Cătălin Botezatu: bdquo;Te iubesc
Considerați a fi doi dintre cei mai mediatizați și cunoscuți români, Anamaria Prodan și Cătălin Botezatu sunt și buni prieteni, cunoscându-se de ani de zile.
protv.ro
Explicațiile lui Mircea Lucescu după ce Dinamo Kiev a obținut un singur punct în grupele Champions League
Mircea Lucescu nu a reușit să îi dea o mână de ajutor Barcelonei: Dinamo Kiev a pierdut pe terenul Benficăi Lisabona, scor 2-0, și a terminat pe ultima poziție în Grupa E din Champions League, cu un singur punct. După meci, antrenorul român a vorbit despre lipsa de experiență din linia defensivă a echipei sale.
Hotnews.ro
Condiția absurdă a lui Vladimir Putin
Pentru detensionarea situației de la frontiera Ucrainei cu Federația Rusă, Vladimir Putin le pune americanilor și europenilor o condiție imposibil de acceptat. El cere garanții scrise că frontiera NATO nu se va extinde. Și nici […] Articolul Condiția absurdă a lui Vladimir Putin apare prima dată în BZI.ro.
BZI.ro
Șeful DNA, în 'război' cu CSM! Despre anchete: 'Avem foarte multe persoane arestate, mai multe ca în ultimii ani'
Șeful DNA, Crin-Nicu Bologa, a vorbit la Radio România Actualități despre politica de comunicare a DNA. Întrebat de ce nu mai există o mediatizare atât de mare a cazurilor, Bologa a dat vina pe o decizie a CSM  din 2018. Citește mai departe...
stiripesurse.ro
Imaginea zilei - Un jucător al Barcelonei, surprins râzând după eliminarea din Liga Campionilor
Barcelona a părăsit Liga Campilor rușinos, încă din faza grupelor, marcand doar de două ori în șase meciuri. Aceste aspecte nu l-au oprit pe un jucător catalan din a râde împreună cu Robert Lewandowski, după meciul pierdut, 0-3, în fața lui Bayern Munchen.​
Hotnews.ro
#AerArs deasupra Capitalei: Cum oprim fenomenul arderilor de deșeuri
Odată cu senzorii independenți de măsurare a calității aerului a devenit vizibil fenomenul arderilor ilegale de deșeuri. Acestea au loc atât în cadrul unor rețele infracționale, pe câmpuri, dar și în gospodării, unde oamenii ard diferite materiale pentru a se încălzi. Toxicitatea fumului este foarte ridicată, efectele pentru sănătate, pe măsură.
Hotnews.ro
Polonia va cumpăra 300 de vehicule de deminare Cougar MRAP din SUA
Polonia a semnat un acord pentru achiziţionarea a 300 de vehicule militare utilizate Cougar din SUA, a declarat miercuri seară ministrul apărării Mariusz Blaszczak, citat de thenews.pl. Citește mai departe...
stiripesurse.ro
Unde a lucrat Iulia Vântur înainte să fie celebră. Cum a făcut primii bani și ce meserie avea
Iulia Vântur este una dintre cele mai cunoscute prezentatoare TV din România, iar de câțiva ani se bucură și de o carieră în India, țara natală a iubitului ei, Salman Khan. Totuși, nu sunt mulți […]
B1.ro
Iulian Chifu a fost numit consilier al premierului Nicolae Ciucă
Analistul de politică externă Iulian Chifu a fost numit în funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei primului ministru, anunţă, joi, Guvernul României.
mediafax.ro
Accident cu 20 de mașini. Aspersoarele au produs polei
Un accident cu 20 de mașini s-a produs în București în dimineața zilei de joi, 9 decembrie. Carambolul a avut loc în Sectorul 3, pe Bulevardul Nicolae Grigorescu, pe podul de deasupra râului Dîmbovița. Poliția consideră că de vină a fost poleiul depus pe asfalt, joi dimineață. Poleiul a fost favorizat de faptul că ADP […] The post Accident cu 20 de mașini. Aspersoarele au produs polei appeared first on România Liberă.
romanialibera.ro
Un discurs al lui Victor Babeș de acum 110 de ani despre ce trebuie să facă statul pentru a combate o pandemie / Cum ar fi arătat CNCAV-ul vremii în viziunea savantului bacteriolog
Și atunci, la fel ca acum, oamenii protestau în privința intervenției statului în viața privată. "Se naște deci întrebarea: în ce mod ar trebui să proceadă guvernele pentru a asigura sănătatea publică pe baza descoperirilor științelor sanitare moderne? Înainte de toate, măsurile de luat trebue să fie prevăzute prin măsuri legale, bazate pe rezultatele știintei și legea trebue să poarte garanția că va fi executată, căci de obicei, printre toate măsurile legale, cele ce privesc sănătatea publică sunt cele mai rău executate", spunea Victor Babeș în 1911, într-un discurs numit "Dispozitiunile legale în vederea combaterii boalelor infectioase". El compara pandemia cu un război și solicita înființarea unui Comitet Superior. "Ca și conducătorul suprem în timp de răsboiu, așa și conducătorul luptei sanitare trebue să aibă înainte de toate mâna liberă, trebue să dispună de mijloacele necesare și toata armata sanitară trebue să fie pusă la dispozițiunea sa", mai susținea savantul român.
Hotnews.ro
Percheziții în Argeș într-un dosar cu un prejudiciu uriaș la persoane care falsificau adeverințe de salariat pentru obţinerea de împrumuturi VIDEO
Poliţiştii din Argeş fac nouă percheziţii joi dimineaţă, 9 decembrie, într-un dosar penal privind falsificarea a peste 200 de adeverinţe de salariat pentru obţinerea de împrumuturi.
ziare.com
RIL admis - obligația instanței care soluționează cererea de suspendare provizorie a executării de a-și verifica propria competență
În data de 6 decembrie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție - completul competent să judece recursul în interesul legii - a pronunțat Decizia nr. 27/06.12.2021. Conform minutei deciziei, instanța supremă a admis recursul în interesul legii (RIL) formulat de Colegiul de conducere al Curții de Apel București.
Hotnews.ro
Digisport: FOTO "De ce?". Indignare în Spania: cum a fost surprins Clement Lenglet după umilința trăită de Barcelona cu Bayern
FC Barcelona a fost învinsă de Bayern Munchen cu 0-3 și a ratat, pentru prima dată în ultimii 21 de ani, calificarea dintr-o grupă de Champions League.
Hotnews.ro
Boris Johnson impune „planul B” în Anglia pentru combaterea Omicron
Premierul britanic Boris Johnson a impus miercuri restricții mai dure pentru combaterea Omicron, în Anglia. Acesta le-a cerut oamenilor să lucreze de acasă, să poarte măști în locuri publice și să folosească certificatul Covid. Numit „Planul B”, pentru a încetini răspândirea variantei de coronavirus Omicron, Johnson le-a ordonat oamenilor să lucreze de acasă și să […] The post Boris Johnson impune „planul B” în Anglia pentru combaterea Omicron appeared first on România Liberă.
romanialibera.ro
​VIDEO. Fonduri europene de max. 100.000 Euro pentru tineri fermieri și pentru cei care au peste 40 de ani
Fondurile europene pentru tineri fermieri vor crește de la maximum 70.000 de euro fiecare la 100.000 de euro, granturi de aceeași valoare urmând să fie disponibile și de românii care au peste 40 de ani și vor să se instaleze la sate și să dezvolte afaceri în agricultură, prin noua Politică Agricolă Comună (PAC) 2021-2027, a declarat, pentru HotNews.ro, europarlamentarul Daniel Buda, vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European.
Hotnews.ro
HOAȚE INGENIOASE: cum au reușit două femei să se umple de bani împrumutați
Două femei de 43, respectiv 29 de ani, din Mioveni, județul Argeș, împreună cu 4 persoane complice, au întocmit și folosit 249 de adeverințe de salariat false pe numele unor persoane și au obținut în acest fel 85 de împrumuturi de la o Casă de Ajutor Reciproc (CAR). Citește mai departe...
stiripesurse.ro
Profilul noilor investitori italieni în sectorul energiei regenerabile din România și așteptările lor
Italia este al patrulea cel mai mare investitor străin în România, conform datelor publice privind ponderea în valoarea totală a investițiilor străine directe pentru anul trecut. Similar cu perioada 2012-2013, sectorul energiei regenerabile, și în special proiectele fotovoltaice, reprezintă una dintre zonele de interes pentru investitorii italieni. Ca și atunci, un număr important dintre clienții pe care îi asistăm în această perioadă în domeniul investițiilor și dezvoltărilor în regenerabile sunt companii italiene.
Hotnews.ro
Joe Biden va avea joi consultări cu Klaus Iohannis și ceilalți lideri ai București 9 ca urmare a discuției cu Putin
Președintele SUA Joe Biden va avea joi, 9 decembrie, o serie consultări ținute prin videoconferință, cu președintele Klaus Iohannis și liderii celorlalte state aliate est-europene din cadrul formatului București 9.
ziare.com
Răzvan Cherecheş: „Avem aceeaşi abordare pe care am avut-o şi în vară. Românii care vor muri în ianuarie vor muri din cauza măsurilor luate acum”
Profesorul universitar Răzvan Cherecheş spune că în România se relaxează măsurile, însă nu există niciun motiv pentru a face acest lucru. „Totul merge pe o abordare pur populistă, nebazată pe niciun fel de dovezi ştiinţifice, […]
gandul.info
Valabilitatea voucherelor de vacanţă neutilizate din 2019 şi 2020 va fi prelungită până în 2022, anunță ministrul Turismului, Daniel Cadariu
Ministrul Turismului a vorbit în direct la un post de televiziune despre valibitatea voucherilor emise în 2019 şi 2020. Așadar, Daniel Cadariu a explicat faptul că acestea vor putea fi folosite până în decembrie 2022. […] Articolul Valabilitatea voucherelor de vacanţă neutilizate din 2019 şi 2020 va fi prelungită până în 2022, anunță ministrul Turismului, Daniel Cadariu apare prima dată în BZI.ro.
BZI.ro
Virgil Popescu: Marii consumatori de energie au primit deja ajutoare de stat de 130 de milioane de euro / Azomureș, care a anunțat că oprește producția din cauza prețului la energie, a primit 25 de milioane de lei
Virgil Popescu, ministrul Energiei, a anunțat că marii consumatori de energie au primit deja ajutoare de stat de 130 milioane de euro, în contextul creșterii prețului la energie. Printre beneficiari s-a numărat și Azomureș. Compania […]
B1.ro
Selly revine pe marile ecrane cu un nou film - TABĂRA. Din 27 decembrie, exclusiv în cinematografe
Selly, cel mai cunoscut vlogger din România, cu peste 3 milioane de fani, revine pe marile ecrane cu o nouă producție cinematografică filmul TABĂRA.
protv.ro
[P] Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 4 va implementa un nou sistem de plată, ce va deveni funcțional din data de 1 ianuarie 2022
Luni, 13 decembrie 2021, toate casieriile Direcției Generale de Impozite și Taxe Locale Sector 4 vor fi închise pentru implementarea noului sistem de plată ce va deveni funcțional din data de 1 ianuarie 2022.
Hotnews.ro
Peste 100 de percheziții în Bucureşti şi în 36 de judeţe, într-un dosar privind arme de foc aduse din Ungaria prin firme de curierat
Polițiștii Direcției Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase – IGPR efectuează peste 100 de percheziţii în Bucureşti şi în 36 de judeţe, într-un dosar de nerespectare a regimului armelor şi al muniţiilor şi contrabandă calificată. Acțiunea […]
B1.ro
Xavi Hernandez, după eliminarea din Champions League: "Trebuie să ne răzvrătim. Locul Barcelonei nu este în Europa League"
Pentru prima oară după 21 de ani, FC Barcelona nu a reușit să treacă de faza grupelor Champions League. Antrenorul Xavi Hernandez a recunoscut superioritatea celor de la Bayern Munchen (3-0) și a afirmat că acesta trebuie să fie un punct de cotitură pentru gruparea catalană.
Hotnews.ro
Moment de cotitură pentru cryptomonede - Elveţia şi Franţa au efectuat cu succes primul test transfrontalier al unor plăţi în monede digitale
Băncile centrale din Elveţia şi Franţa au efectuat cu succes primul test transfrontalier al unor plăţi în monede digitale ale acestora (CBDC), dar acesta nu va duce la emiterea imediată a unor CBDC, transmite Reuters, potrivit news.ro. Citește mai departe...
stiripesurse.ro
Iulian Chifu, expert în analiză de conflict și fost consilier al lui Băsescu, numit consilier de stat la Guvern: „Cu sprijinul instituțional necesar și cu ajutorul echipei, sper să reușesc să fac față acestei responsabilități”
Premierul Nicolae Ciucă l-a numit miercuri, 8 decembrie, pe Iulian Chifu în funcția de consilier de stat în cadrul Cancelariei Prim-ministrului, au transmis reprezentanții Guvernului, joi dimineață, pe grupul de comunicare cu presa al instituției. […]
gandul.info
Numărul jurnaliștilor încarcerați în toată lumea a atins un nivel record anul acesta / Cel puțin 24 au fost uciși pentru că și-au făcut meseria - raport
Numărul jurnaliștilor din întreaga lume care se află în spatele gratiilor a atins un nivel record la nivel mondial în 2021, potrivit unui nou raport al organizației "Committee to Protect Journalists" (CPJ), care precizează că 293 de reporteri erau încarcerați la 1 decembrie anul acesta, transmite Reuters.
Hotnews.ro
Dane, câștigăm și noi ceva? CFR Cluj - Jablonec este LIVE de la 19:45 pe PRO X și VOYO
Echipa lui Dan Petrescu speră în această seară la primul succes din grupele Conference League, dar cehii se luptă pentru calificare.
sport.ro
EXCLUSIV. Bogdan Aurescu, ministrul de Externe, l-a demis pe Cătălin Harnagea, directorul general al RoAid
Bogdan Aurescu, ministrul de Externe, l-a demis pe Cătălin Harnagea din funcția de director general al RoAid. Amintim că și directorul general adjunct, Cezar Marin, a fost demis pe 1 septembrie.   Nemulțumiri în MAE […]
B1.ro
O actriță din România, inclusă în clasamentul New York Times. În ce film a jucat vedeta
O actriță din România a fost inclusă pe lista celor mai buni actori din 2021. Topul a fost alcătuit de jurnalistul și criticul de film Anthony Oliver Scott și publicat în New York Times. Filmul […]
B1.ro
​Accident în Capitală pe pasajul Nicolae Grigorescu: Carambol cu 20 de mașini din cauza poleiului de pe carosabil
Traficul rutier a fost restricţionat în Capitală după ce 20 de maşini s-au ciocnit pe pasajul Nicolae Grigorescu. Din primele informații, accidentul nu s-a soldat cu victime. Șoferii circulau în coloană, așa că nu aveau viteză foarte mare.
Hotnews.ro
Opera Naţională Română din Iaşi, în faţa unei noi premiere oferită cadou publicului
Opera Națională Română din Iași organizează o nouă conferință de presă joi, 9 decembrie 2021, la ora 10:30, în foaierul instituției. În cadrul conferinței vor fi prezentate informații legate de activitatea Operei ieșene și detalii […] Articolul Opera Naţională Română din Iaşi, în faţa unei noi premiere oferită cadou publicului apare prima dată în BZI.ro.
BZI.ro
Cutremur cu magnitudinea 6,1 în sud-vestul Japoniei
Un puternic seism a zguduit joi un lanţ de insule din prefectura Kagoshima, în sud-vestul Japoniei, însă nu a fost emisă o avertizare de tsunami şi nu au fost raportate persoane rănite sau pagube însemnate, informează agenţia Kyodo. Citește mai departe...
stiripesurse.ro
Strategia Naţională pentru Sport. Eduard Novak a anunţat finalizarea analizei preliminare
Ministrul Sportului Eduard Novak a anunţat miercuri seara că analiza preliminară a Strategiei Naţionale pentru Sport a fost finalizată, concluziile primei etape fiind prezentate unui grup interministerial.
mediafax.ro
Tragedie la Afumați: un pieton a fost accidentat mortal de un autoturism. Traficul a fost restricționat pe DN2
Un pieton care traversa drumul regulamentar a fost lovit mortal, joi, de un autoturism pe DN 2, în localitatea Afumaţi, judeţul Ilfov, potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.
ziare.com
Asociaţia Constructorilor de Automobile din România despre taxa de solidaritate: Este inoportună impunerea de noi taxe companiilor în contextul economic actual
Asociaţia Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) consideră ca total inoportună impunerea de noi taxe companiilor, în contextul economic actual, şi consideră că acest lucru nu va duce decât la o împovărare şi mai mare a bugetelor acestora, conform agerpres. Citește mai departe...
stiripesurse.ro
Ce vor găsi cei dragi anul acesta sub brad? Comandă de la 999 cadouri
Bucuria sărbătorilor de iarnă plutește în aer și toți așteaptă seara de Crăciun. Unii sunt nerăbdători să vadă ce le-a adus Moș Crăciun, alții vor doar să stea alături de familie și să se bucure […] Articolul Ce vor găsi cei dragi anul acesta sub brad? Comandă de la 999 cadouri apare prima dată în BZI.ro.
BZI.ro